“[…] tocmai la deal, în creierul munţilor, la 24 km de primărie, pe Tarcău în sus, şi apoi pe apa Ardeluței, în inima pădurilor, în bârlogurile urşilor, prin ascunzăturile căprioarelor şi vizuinile mistreţilor, pe unde nu se zărea picior de om, deodată ca din poveste, ca o minune fără nume, a răsărit un alt cartier orăşănesc, după frumuseţea, planul şi curăţenia locuinţelor. Ardeluța! Cine n-a mers cu trenul pe valea îngustă și prăpăstioasă a Tarcăului până acolo, nu ştie ce poziţii pitoreşti şi fermecătoare ascund munţii noştri. Iar acolo, la Ardeluța, nu te mai saturi de privit şi de admirat salbăticia pădurilor şi hărnicia omului, iar de respirat mireasma aerului, la o altitudine de 1300 m.”
Pe vremea când aveam 8 ani am ajuns cu părinții mei pe aceste meleaguri, într-o poieniță unde viețuia un pustnic. Pe atunci era o priveliște de poveste și o liniște extraordinară. Bătrânul avea o căbănuță veche din lemn. Nu îmi amintesc decât că eram fascinată de florile din poieniță și că o întrebam pe mama dacă acestui călugăr nu îi este frică de urși, pentru că la căbănuță nu avea geamuri…erau doar niște goluri. Unul dintre cele mai mirifice locuri aș putea spune! Aș fi vrut și în prezent să mă reîntorc, însă pare un făcut, este ca și cum nu am fost niciodată acolo și nu știu unde poate fi localizată acea poieniță. Și-a pierdut urma probabil odată cu pustnicul…
Înaintând totuși spre Mănăstirea Tărcuța, verdele pădurii încă mai este, însă liniștea a dispărut. Acolo, în creierul munților, vedem oameni cu drujbe chiar în apropierea drumului forestier. Cu mare regret în suflet constatasem că veneau autocamioane goale, iar altele plecau încărcate. Nu știu dacă acolo unde au tăiat copaci vor mai planta alții în loc. Priveam către alte drumuri forestiere, semi-astupate, care distrug ordinea firească a naturii, peisajul de altădată pe alocuri a fost înlocuit cu elemente ce denotă ignoranța și obrăznicia omului. Cu toate acestea, la întoarcere, fiind spre înserat, am avut ocazia să vedem un huhurez care ne privea și el curios, dar și un grup de căprioare într-o mică poieniță aproape de drum, care atunci când ne-au simțit au țâșnit în salturi și în câteva zeci de secunde au urcat pe o culme, de nu le-am mai văzut.
În Monografia Tarcăului, autorul, preotul Gh. Verșescu descria (în anul 1942) fauna acestor munți cu păduri de fagi sau în amestec cu rășinoase, astfel: „Pădurea Tarcău este prototipul regiunii prielnice creşterii şi înmulțirii vânatului. Cu păduri seculare în creierul munţilor, intercalat cu semințişuri şi păduri tinere cu locuri de refugiu inaccesibile omului, departe de sate şi cu o linişte absolută a pădurii, în care îşi găsesc patria animalele sălbatice ca urşi, lupi, mistreţi, cerbi, căprioare, vulpi, jderi, apoi cocoşi de munte şi găinuşe, aceşti codri, nesfârşiţi de împrăştiați, oferă cele mai bune condiții de existență sălbătăciunilor, iar omului cele mai ispititoare şi mai atrăgătoare poziţii pentru vânat. Este o frumuseță a naturii de a trece pe orice parău afluent al Tarcăului pentru a vedea în poenițe cârduri de căprioare, formate din câte 3 până la 5 bucăţi, păşunând liniştit, sau trezindu-te cu câte un cerb sau cerboaică speriată. Faima urşiior din Tarcău a trecut de mult peste hotarele ţării noastre iar portul bărbătesc al cerbilor formează un mândru şi scump trofeu pentru toți vanătorii. Tot prin codrii Tarcăului au hălăduit în vechime şi vestiţii zimbri moldovenesti. […] În apa Tarcăului şi cu afluenții lui se găseşte păstrăvul cu pigmenţi vineţi roşiatici, precum şi zglăvoci şi boişteni.”
Același autor ne introduce în istoria localității: “În primăvara anului 1919, prin luna Martie a luat fiinţă colonia din Ardeluta, pentru exploatarea pădurilor statului, cumpărată de Coop. „Albina” din Com. Tarcău Jud. Neamț, pe timp limitat. […] Denumirea acestei localităţi „Ardeluta”, a fost dată după cum se povesteşte de nişte bătrani din părțile Tazlăului, de la numele unei femei „Adeluța” care a fost prinsă în acest punct împreună cu amantul ei, de către bărbatul legitim, pe care se zice că ar fi omorat-o cu toporul şi ar fi ingropat-o chiar aici, în acest gol de pădure pe malul apei din fundul Tarcăului, luând denumirea de Ardeluța și colonia de exploatare stabilită aici.”
Despre Tarcău mai aflăm următoarele:
„Tarcău (Muntele): masivul Carpaților din S. Moldovei;
Între Bistriţa şi Bicaz, la poalele cărora s-au dat lupte între Români şi Unguri (1848—1849). Piscul Tarcăului e situat chiar pe fosta graniţă dintre Moldova şi Transilvania; sat şi carieră de piatră în jud. Neamțu cu o gresie cenuşie foarte dură;” […] “Între numeroasele izvoare […] găsim şi izvoare de ape minerale. […] În Tarcău, asemenea izvoare există în Lunca Strâmbului în dreptul locuitorului N. Tulan. La poalele muntelui Cozmița, lăngă drumuşorul de pe sub coastă, se află două fântâni cu apă puturoasă, cum i se zice în limbajul locutui. Miroase foarte greu a pucioasă. Şi totuşi e suportabil la băut un pahar, numai aşa ca să-i afli gustul. Este greoae şi are o densitate mai mare ca apa curată, din cauza mineralelor dizolvate în ea.” (Gh. Verșescu)
Mănăstirea Sihăstria Tarcăului
“Pe un dâmb înalt, aproape de vărsarea parăului Bolohaniș în apa Tarcăului, la poalele pădurilor de brazi şi cu o privelişte fermecătoare, care stăpaneşte văile din față şi munții din prejur, străjueşte de 108 ani modestul şi tăcutul Schit Tarcău. Pustietățile nu-1 înfioară, zgomotul apelor nu-i tulbură liniştea, salbătăciunile desişurilor de molizi nu-i populează singurătatea. Izolat și tăcut, ca și viața celor câțiva eremiți retrași din vârtejul patimilor lumii amăgitoare, stă de veghe, în freamătul codrilor, la afirmarea și păstrarea unei credințe de două ori milenară într-un ideal deapururea viu în conștiințele creștine. <<Este zidit la 1833 de către Eromonacul Avram, cu cheltuiala bine-făcătorilor (prin milostenie)>> (C.D. Gheorghiu Dicționarul geografic al jud. Neamț 1890. pag, 363.” […] “La început independent, mai apoi depinzând de Mănăstirea Pângărați, în timpurile mai târzii a trecut sub conducerea când a Schitului Durău, când a Mănăstirii Bistriţa. Din anul 1922 atarnă de aceasta din urmă. […] În jurul său Schitul mai are şase case de locuit pentru personalul deservent, 14 hectare teren pentru fânaț, grădină, arătură şi cimitir. Mai posedă şi 12 vite mari, boi şi vaci. Apoi porci, păsări etc.”
După aproximativ 40 km parcurși din Piatra Neamț, ajungeam la mănăstire. La peste 15 km de la confluența râului Tarcău cu Bistrița, în localitatea Cichiva, pe Valea Tarcăului, între Brateș și Ardeluța, așezată într-o poiană, la marginea pădurii (rezervație forestieră cu molizi, fagi seculari și brazi), înconjurată de liniște, se află Sihăstria Tarcăului. Vârful Goșmanu (1305 m), Vârful Ardelea (1588 m) și Vârful Tărhăuș (1662 m) sunt puncte de reper pentru pasionații de munte. Coborâsem din mașină și imediat ne întâlnisem privirile cu cele ale unor doi călugări aflați pe un cerdac. Parcasem chiar lângă clopotnița mănăstirii. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ascultăm liniștea locului și să cuprindem cu ochii tot ceea ce ne înconjura. Într-adevăr, un loc pentru suflete. O pisică se apropiase sfioasă de noi, fiind de rând probabil la întâmpinarea musafirilor…singurilor musafiri de la acel moment al zilei.
O construcție din bârne de lemn de frasin, în formă de cruce, cu extremitățile rotunjite și absidele laterale de formă pentagonală, constituie biserica mănăstirii care a fost declarată monument istoric datorită vechimii și arhitecturii, la care se adaugă și pitorescul specific. Biserica a fost realizată în stilul clasic moldovenesc. Sfințirea acesteia a fost făcută în data de 9 iulie 1833 și a primit hramul Duminica tuturor sfinților (prăznuirea se face în prima duminică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh). Catapeteasma bisericii a fost realizată din lemn de tei, zugrăvită și montată în sec. al XIX-lea, în prima jumătate. Pronaosul și naosul sunt despărțite printr-o arcadă din lemn. În anul 1936 a mai fost adăugat un pridvor închis.
Imediat lângă biserică se află turnul clopotniță, o construcție din bârne din lemn care datează din anul 1868, de formă pătrată și un acoperiș în formă de mitră arhierească. În vremea când acesta a fost contruit, în schit viețuiau 20 de călugări.
Chiliile, stăreția, trapeza și paraclisul au fost realizate după anul 1990 (paraclisul a fost pictat în 1992 în tehnica al fresco); chiliile vechi au fost construite între 1967-1968.
În vremea anilor 1828-1833 s-a realizat construcția schitului sub oblăduirea ieroschimonahului Avramie, care a fost și primul egumen al acestui așezământ bisericesc (lucru confirmat și de o inscripție pe spatele catapetesmei: „Această biserică este făcută de robul lui Dumnezeu Avramie ieroschimonah, egumen și duhovnic”). Crucea egumenului Avramie se află chiar lângă biserică.
În anul 1832 apărea și prima mențiune a schitului Tarcău privind solicitarea mitropolitului Veniamin Costache al Moldovei de a se pune temelia schitului. Din scrierea cu litere chirilice a pomelnicului ctitorilor, care se păstrează în altarul bisericii, se pot citi următoarele: „…în zilele binecredinciosului marelui domn și împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu blagoslovenia preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833, de către ieroschimonahul Avramie și alți donatori”. Până în anul 1900, schitul s-a aflat sub îndrumarea Mănăstirii Bistrița, după care, vreme de 45 de ani a avut statutul de mănăstire independent, iar după împuținarea numărului de călugări, aceasta a revnit din nou sub coordonarea Măn. Bistrița până în anul 1990.
În biserică am fost impresionați de icoanele așezate pe pereții din lemn. O îmbinare de culori care te cufundă în altă vreme. Nu le mai văzusem în alte mănăstiri, pesemne că or fi destul de rare. Dar ceea ce se transmite prin acestea, aș putea zice, că înlocuiește aproape suficient pictura lăcășului.
La Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului mai coboară și astăzi câțiva sihaștri care viețuiesc în colibe tăinute pe valea pârâului Tarcău. Dintre schimnicii care au trait în aceste locuri se vorbește despre Părintele Nicodim (om de rugăciune care a viețuit într- o căsuță într-o poiană, dincolo de râu, în pădure), Părintele Pahomie (pustnic într-o poiană de mentă) și fratele său, Părintele Onufrie (care a fost stareț la Rarău, dar a viețuit un timp și la Mănăstirea Sihăstria de la Neamț de unde a și venit la Tarcău), Părintele Teofan Crăciun, Părintele Serafim Ciurea.
„Se spune că monahii din obşte, încă de la întemeierea mănăstirii, ar fi îngropaţi în apropierea bisericii, puţin mai încolo de altar. Şi astăzi stau mărturie nişte moviliţe, dar cruci nu sunt, pierzându-li-se urma în perioada comunistă. Mai știm că între cele două Războaie Mondiale, în apropierea bisericii Mănăstirii Sihăstria Tarcăului, pe atunci schit, s-a aciuat o colonie interesată de exploatarea forestieră. De aici şi mulţimea mirenilor din cimitor” (Părintele Zaharia).
*** D. Hogea în „Amintiri” din 1936 spune că Nicu Albu, fost prefect şi deputat, a construit linia ferată de pe Valea Tarcăului, după anul 1880.
Mănăstirea Tărcuța
Ne continuasem drumul spre Tărcuța, despre care știam că mai trebuie să parcurgem aproximativ 10 km după cabana Ardeluța, pe un drum forestier ușor dificil, care în vreme de ploaie pune probleme din cauza denivelărilor adânci lăsate de camioanele încărcate cu lemn.
Acolo, la mănăstire, o liniște deplină. Ne întrebam dacă este deschisă poarta și speram să putem intra să ne închinăm. O maică a ieșit și ne-a deschis, pesemne că ne și auzise. Aflasem mai apoi că nu se aștepta la vizitatori, pentru că acolo ajunge foarte puțină lume și mai ales la ora aceea, când ziua aproape se îngâna cu noaptea. În fața noastră stătea maica stareță care, de fapt aștepta un preot călugăr de la Mănăstirea Pângărați pentru a face slujba de seară (ora 17:00). Ne-a condus în biserică unde am și petrecut aproximativ 20 de minute…de rugăciune. Altceva nu-ți venea să faci decât să te rogi. Aceasta era atmosfera pe care o simțeai de cum intrai. Abia după rugăciune putem spune că am vizitat biserica, unde am fost impresionați de o pictură, aș zice unică, până acum, dintre cele văzute de noi. Culori pastelate în care predomină nuanțele cerului. Probabil de aici se și creează atmosfera de legătura spirituală cu celestul. De asemenea, unele scene biblice nu le-am mai întâlnit reprezentate cel puțin la acest nivel, de ex. Iisus și samariteanca, Învierea Domnului sau Iisus prezice dărâmarea Ierusalimului.
Căldura și smerenia cu care am fost primiți, iarăși ne-a impresionat. Maica aștepta la pangarul de la intrare, unde avea puține icoane cu scene biblice imprimate, altele decât ce văzusem pe la mănăstiri, ceea ce ne-a făcut să plecăm cu brațele pline. Maica stareță ne spusese că nimeni nu a mai cumpărat atâtea icoane de când este ea acolo. A început să ne povestească despre incendiu, despre chilii și despre faptul că viața acolo este puțin altfel decât în alte locuri. Într-adevăr, maicile erau cazate în camere la comun, toaletele erau afară ș.a. Înainte de incendiu, icoanele erau pictate în atelierul de pictură, însă după aceea s-au pierdut ustensilele de lucru.
Frigul și lăsarea nopții ne îndemnau să plecăm, însă cu promisiunea că vom reveni.
Despre istoricul Mănăstirii Tărcuța nu avem foarte multe informații, acest sfânt lăcaș fiind unul recent construit, lângă râul Tărcuța, în satul cu același nume, comuna Tarcău, în anul 2001, avându-l ctitor pe monahul Ambrozie Velea. Biserica este construită din lemn și a fost sfințită în data de 9 august 2009 de către Înalt Preasfințitul Teofan, primind hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Stareța, monahia Eufimia Meteoc, conduce obștea mănăstirii formată din 14 viețuitoare. În data de 19 iulie 2022, un incendiu a distrus dependințele mănăstirii și chiliile nou construite.
Ceea ce mi-a inspirat locul mă face să cred că va fi unul din ce în ce mai înfloritor. Hramul bisericii trimite la o nouă viață prin “naștere”, în cazul de față renaștere. Sunt convinsă că anii ce urmează vor marca această mănăstire și harul care este deja acolo va lucra și va spori credința tuturor celor care ajung la Tărcuța.
Cu drag,
Cati Tomulescu
Surse bibliografice:
https://tarcuta.mmb.ro/manastirea-tarcuta-imagini
Preot Gh. Verșescu, “Monografia Comunei Tarcău Județul Neamț cu 21 de clișee în text”, Tipografia Romanească ,,Gh. Asachi”, Societate Coop. Piatra-Neamț, 1942
https://sihastriatarcaului.mmb.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sih%C4%83stria_Tarc%C4%83ului
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-tarcau-67953.html
https://doxologia.ro/crucile-facute-din-sine-de-tren-pe-urmele-vechilor-sihastri-de-la-tarcau
#RebrandingNeamț 