Schitul Draga. Mănăstirea PIETRICICA și Mănăstirea PEȘTERA.

Unde mergem astăzi?

Spre Cozla, la schitul Draga. Este o zi destul de friguroasă, 1 ianuarie 2025. În rest, liniște…

Purcedem spre acest nou obiectiv. Este aproximativ ora 15.30. Nu durează mult și ajungem în Dărmănești, după zona Ocol facem stânga, pe o străduță cu case și ajungem la capătul acesteia….aici, surpriză. Nu, nu e final de drum, ci doar final de asfalt.

În fața noastră se așează frumos o mică pajiște traversată de râul Cuejdiu. Puțin mai sus zărim un drum forestier care șerpuiește prin pădure, dar nici urmă de schit.

Suntem nevoiți să lăsăm mașina și ne îndreptăm spre Cuejdiu, care se pare că se traversează direct prin apă ori pe o punte îngustă din lemn. Începe să fie distractiv, deja nu mă mai simt ca în oraș. Îmi amintesc de vremurile când eram copil și cutreieram prin pădure, pe la Borca, când urcam pe munte, dar nu știam unde cu exactitate voi ajunge.

Așa și aici, traversăm râul și urcăm pe niște scări din metal. Ne simțim ca într-o excursie. Apucăm la deal pe acest drum forestier, probabil practicabil pentru autoturismele 4×4 și tractoare, cu toate că nu ne-am lămurit de unde se poate intra pe acesta și în ce condiții se poate circula în cazul în care este zăpadă…Acum este mai mult noroios, dar oricum, suntem entuziasmați. Ne întrebăm dacă au fost semnalați prin zonă, lupi sau urși. Tensiunea crește puțin…pe lângă cea generată de efortul fizic pe care îl depunem.

Adrenalină, îi zic! Asta este ceea ce ne doream într-o zi lipsită de activitate, ca cea de după noaptea dintre ani (Revelion).

Începe să devină din ce în ce mai greu acest urcuș, pesemne că se cunoaște lipsa de mișcare. Gâfâim. Aerul este destul de rece. Purcedem câteva minute la deal și surprinzător, încă mai avem de urcat. Posibil să fie după acea curbă, ne spunem. Înaintăm curajoși, cu toate că am început să ne întrebăm ce facem la întoarcere, se va întuneca, iar pe aici nu este nicio lumină…și cine știe ce animale sălbatice or mai fi.

Totuși, continuăm și trecem ușor de acea curbă….mai avem de urcat, se pare…

Undeva, mai sus, se zăresc două bănci (care chiar sunt necesare pentru cei ce se avântă la o astfel de mișcare, mai ales dacă nu prea au condiție fizică ori au probleme de sănătate). Am început să râd. Ceea ce părea o activitate relativ liniștită și plictisitoare, spre surprinderea noastră s-a dovedit o acțiune provocatoare și plină de suspans, o amintire demnă de ținut minte!

Sus în deal vedem intrarea la schit.

O poartă mare, veche, din lemn și un gard (pe alocuri lipsă) care împrejmuiește o zonă de dimenziunea aproximativ a unui pătrat cu laturi de circa 100 de metri. O mașină veche, de teren, foarte murdară, stă parcată undeva într-un colț al gardului. Pesemne că o fi cea folosită pentru transportul celor necesare pentru cei de aici.

Acum, suspansul este generat de următoarea întrebare, pe care ne-o adresăm amândoi în același timp:

O fi deschisă poarta?! Totul pare pustiu. Nu se aude nimic, liniște deplină, doar vântul între fagi.

În schimb, platoul pe care se află schitul este foarte frumos. Ne oprim câteva momente pentru a admira dealurile din zare, cu cele câteva așezări și luminițe care încep să licăre. O liniște rece, dar foarte plăcută, mai ales că nu e ceva la care să te aștepți să găsești într-un oraș.

Natura este la ea acasă…ce minunăție! Aici avem prilejul să ne amintim că trăim, am luat o pauză din zgomotul vieții deșarte și am revenit la rădăcină. Simțim pământul rece, auzim șoaptele pădurii, spuse de fagii vechi de sute de ani, întâlnim cu privirea orizontul și ne întoarcem mintea, inima și trupul către Dumnezeu.

Înaintăm și deschidem poarta grea. Urcăm și ne oprim prima dată la biserica cea veche, din lemn. Este închisă. Ne așteptam, dar o observăm de jur împrejur. Cu siguranță ne vom mai întoarce și în altă zi, de vară. În jurul ei vedem pietre vechi și cruci de lemn. Sunt morminte…oarecum de demult, părăsite, însă nu putem ști sigur că nu mai poartă amprenta celor care au fost. Facem o cruce și ne spunem în gând, Dumnezeu să vă ierte, rugați-vă și pentru noi, cei de aici. Le ocolim ușor și înaintăm spre biserica din piatră, între timp, conduși de o pisicuță care saltă bucuroasă la vederea oaspeților rătăciți la ceas de seară. Sus în deal, după niște stupi, latră un câine singuratic.

O altă provocare…gheața, pe ici pe colo, face să pară că jucăm un dans haios, noi fiind absorbiți cu privirea la o mică licărire ce pare că se vede din interior, pe una dintre ferestre. Pesemne că o fi cineva înăuntru; intrăm în pridvor.

Culori vibrante, frumos pictate, o masă pe care zac hârtii prăfuite și câteva lumânări, în așteptarea numelor de pomenit la rugăciune.

Citim pisania și intrăm.

O biserică construită în urmă cu 25 de ani, în vremea fostului stareț, Ciprian Zaharia, de la mănăstirea Bistrița.

Tot aici, doi îngeri transmit următorul mesaj: “Minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut…”.

Spre surprinderea noastră, rămânem tăcuți, dar ne înțelegem din priviri.

E slujbă. Un călugăr, în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului, la lumina lumânării, citește rugăciuni și se închină. Ne punem și noi jos, cu oarecare frică, să nu deranjăm momentul. Ne liniștim imediat, pare că nu ne observă nimeni. Din strană, auzim un cântăreț, completează rugăciunea călugărului îngenuncheat. Urmează apoi o liniște, în suflet…După care, începem să ne rugăm și noi, așa în genunchi, în timp ce trecem cu mintea pe la cei dragi. Pare-mi-se că timpul nu mai este…

Apoi, ridic privirea spre fereastră și observ slăbiciunea zilei, învestirea nopții. Soarele deja apune.

Este momentul să ne retragem și să simțim, din nou, aceeași adrenalină. Ne grăbim să ajungem la drumul forestier. Pădurea se întunecase deja. Dar noi, parcă suntem mai bucuroși, coborâm alunecând, râzând și distrându-ne, chiar dacă din loc în loc ne afundăm încălțările în gropi pline de noroi. Din când în când mai tragem cu privirea la desișul pădurii și ne întrebăm: Or fi urși?! Dar lupi?! …sau poate mistreți?! Da, le place jirul, sigur sunt! Și tot grăbind pasul..

Într-un final am ajuns la puntea de peste Cuejdiu. Aici ne oprim și ne uităm mulțumiți în spate. E noapte!

Dar totuși, privesc înainte și transmit următorul mesaj, autorităților locale și comunității:

Dragi autorități, puneți mâna și organizați o curățenie generală pe râul Cuejdiu, fiți oameni gospodari și păstrați bogăția în care Dumnezeu v-a așezat!

Muntele Cozla are o valoare naturală deosebită!

Să te bucuri de munte, în mijlocul orașului, nu foarte mulți oameni au această ocazie. Unii promovează și finanțează ariile naturale urbane, în timp ce alții le îngroapă în gunoaie sau le elimină complet!

Valorificați și valorizați mai bine mediul înconjurător!

Traseul către Schitul Draga (Cozla) este un obiectiv important al orașului Piatra Neamț.

Neamțul, alături de Suceava, are cel mai mare potențial pentru dezvoltarea turismului religios în România. Este județul cu cele mai multe obiective religioase (biserici, schituri și mănăstiri) din întreaga țară!

SCHITUL DRAGA (COZLA)

„situat la cca. 4 km de centrul orașului, în anexa Dărmănești, pe drumul spre Tg.Neamț la km. NV de intersecția str. Cetatea Neamțului cu str.Eroul Rusu (aflată la 200 de metri N de Căminul cultural, pe platoul dealului Cozla, pe malul drept al pârâului Cuiejdiu)”.

Unde, mai exact?!

… pe Muntele Cozla, într-o adevărată arie naturală urbană deosebit de valoroasă, Rezervația Naturală Punctul Fosilifer Cozla, pădurea seculară de fagi (arbori cu vârste de peste 100 de ani), „Trei Căldări” – marmitele eoliene sculptate în gresie de Kliwa (monument al naturii, unic în România)….

Scurt istoric

În vremurile de mai înainte, pe locul acestui schit s-au nevoit câțiva sihaștri. Conform unei inscripții aflată deasupra ușii de la intrare, schitul vechi (Draga), a fost ridicat în sec. al XVIII-lea (1764 – 1768), pe moșia Dărmăneștilor, de către un schimonah venit de la mănăstirea Soveja, pe nume Vasile și de monahia Varvara:

„Această sfântă și dumnezeiască biserică care se chiamă sâhăstrie în muntele Cozla, în poiana Draga ot Dărmăneștii Neamțului și s-au rădicat în numele sfântii Troița, cu osteneala și cheltuiala robului lui Dumnezeu Vasile Schimnicul sân Sandului și a călugăriței Varvara ot mănăstire Soveji și s-au făcut întru ertarea pacatelor lui și a tot neamul lui, întru vecinica lor pomenire în vecii vecilor, amin. În zilele Mării Sale IO Grigore Calimah Voevod și Mitropolit fiindu chir Gavriil. Veleat 7272 main 10 (1769)”.

Între timp mai fuseseră realizate diverse reparații la acoperiș și pereții exteriori (1910), la turlă și ferestre (1937-1938), dar și la pridvor (1940).

Ulterior, aceasta a devenit o biserică parohială, catalogată drept un monument de artă (fișă de monument, 17 iulie 1964) după care, în anul 1992, aceasta a fost mistuită de foc.

În descrierea monumentului se preciza că era o biserică tipică de sat, o biserică din lemn de stejar (cioplit și fasonat, cu îmbinări în coadă de rândunică), specifică zonei de nord a Moldovei și Maramureșului, cu temelie din piatră și având ca dimensiuni, 12.6 metri în lungime și o lățime de 4.3 metri la pridvor și 7 m la strană.

„Pridvorul, inițial deschis, sprijinit pe stâlpi de stejar în arcade ajurate. Din pridvor se intră în tinda femeilor, dlimitată de un iconostas constând într-o arcadă de stejar cu două arcade mai mici pentru icoanele din stânga și dreapta. Pe o scară de lemn portativă se urcă la turnul clopotniței, trecând printr-un balcon situat la mijlocul intrării în tindă. Deasupra pridvorului sânt trei despărțiri-tainițe pentru cereale. Bolta hexagonală este încheiată cu cuie de lemn, având nervuri din lemn-două principale pe calotă.

Naosul prezintă o boltă mare din blăni, cu 14 nervuri în plin centru, asemănătoare cu bolta gotică din piatră (vopsită ulterior necorespunzător, ca și cele 4 icoane pictate cu negru la cele 4 colțuri ale bolții); parte din tavanul naosului are bârne cu 2 șanțuri cioplite longitudinal, delimitând trei fâșii rotunjite în semicerc. Bolțile sânurilor pentagonale sânt din scânduri cu nervuri (vopsite necorespunzător cu albastru, ulterior).

Altarul, cu firide în ambele părți, are boltă semicilindrică, la est închisă cu jumătate de boltă semisferică, cu nervuri (văruită ulterior necorespunzător). Bolțile altarului, proscomidiei, diacomiconului, a sânurilor naosului și a tindei femeilor, sânt deci diferite.

-șarpanta în două ape, streașina din acoperiș, învelitoare din șindrilă așezată în solzi.

-podină din scânduri, postamentul stranelor refăcut.

-crucile acoperișului cu semiluna la bază”.

Actuala biserică din lemn, monument istoric, închisă de ani de zile…

”Biserică monument istoric a fost adusă din cartierul Sărata al oraşului Piatra Neamţ şi s-a montat în incinta schitului, la 40 m est de biserica din zid. Este o construcţie în formă de cruce, lungă de 14 m şi lată de 6 m, din grinzi de stejar îmbinate în coada rândunicii (fără cuie). A fost ridicată în anul 1790 de meşterii dobrogeni, plutaşi pe Bistriţa, în semn de recunoştinţă că într-o împrejurare grea au fost ajutaţi de locuitorii oraşului Piatra Neamţ. Are o turlă pătrată pe pridvorul deschis şi este acoperită cu şindrilă. Slujbele în biserica-monument istoric se fac de două-trei ori pe an”.

În prezent, schitul Draga (aflat în grija Mănăstirii Bistrița) are și o construcție mai nouă – o biserică în formă de cruce, cu turlă hexagonală, catapeteasma și intrările în pridvor și în pronaos, din stejar sculptat, pardoseală din parchet. Hram: Sfânta Treime. Aici viețuiesc 6 călugări, inclusiv egumenul (Flavian Chihaia).

SCHITUL PIETRICICA

„Plecai… Muntele Pietricica, făcând pe stânga față răsăritului, ținea învăluit încă, în umbra-i
colosală, orașul adormit. Cel mult dacă, în aerul limpede al dimineții, se înălțau, ca deșteptate din
somn, sub întâile raze ale soarelui crucile cu fețe sclipitoare ale bisericilor; iar valurile de lumină
ale răsăritului depărtat, lunecând pe deasupra creștetului stâncos al Pietricicăi, întindeau, peste
adâncul văzduhului, o punte aeriană de pulbere aurită, care mergea să-și rezeme capătul
dimpotrivă pe negurile sure, în care se păreau cufundate până la gât piscurile viorii ale munților
din apus…” (Calistrat Hogaș – Pe drumuri de munte)

Un schit (inițial construit din lemn) înființat în anul 1994, iar din anul 2009 ridicat la statut de mănăstire. Dacă vă aflați prin zonă (strada Schitului 17, Piatra Neamț) puteți ajunge foarte rapid cu mașina, drumul este asfaltat.

Hramul mănăstirii: „Schimbarea la Faţă a Domnului”, Sfântul Mina.

Aici viețuiesc 6 călugări, stareț fiind Protos. Neofit Amariei.

MĂNĂSTIREA PEȘTERA

Situată într-o zonă cu o viață monahală care datează din anul 1612 (aici existase un schit de maici care a funcționat și ca școală pentru copii din sat), la aproximativ 7 km de oraşul Piatra Neamţ, în comuna Gârcina, pe Dealul Peștera.

Mai întâi a fost un schit de călugări (1990) și ulterior, a devenit mănăstire (în anul 2002). Stareț și ctitor, Neofit Amariei, anterior călugăr la Mănăstirea Bistrița, ctitor al Mănăstirii Pietricica.

Construcția propriu-zisă a bisericii, a paraclisului “Acoperământul Maicii Domnului” și a chiliilor s-a desfășurat în perioada anilor 1993-1997 (slujba de sfințire a fost oficiată în data de 13 septembrie 1997). Hram: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, Sfânta Treime. Aici viețuiesc 5 maici, inclusiv monahia Teodora Amariei de la Mănăstirea Agapia, care este și stareța sfântului locaș din anul 2012.

În zona mănăstirii există și un izvor cu sulf (apă pucioasă), care nu este foarte cunoscut, dar este îngrijit de localnici. Se spune despre apa de la acest izvor că vindecă pe cei care o consumă regulat și care suferă de boli digestive (afecțiuni ale stomacului în mod special).