Hramurile mănăstirilor și bisericilor ortodoxe nemțene

„Existența românească nu cuprinde însă numai lumea de aici, ci și lumea de dincolo.” (Mircea Vulcănescu)

“…fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o față proprie, un chip al lui de a vedea lumea și de a-l răsfrânge pentru alții. Fiecare își face o idee despre lume și despre om, în funcție de dimensiunea în care i se proiectează lui însuși existența.

Tăria sprirituală a unui neam se măsoară după gradul în care e în stare să impuie altora perspectiva lui proprie a existenței, e în stare să dezagrege pe a altora, s-o dezarticuleze, să-i pună în evidență lipsurile și, cu voie sau fără voie, să facă pe străin să încline spre chipul lui de a lua atitudine. Asta înseamnă cucerire sprituală!

Nu există contact între culturi care să nu aibă asemenea consecințe. Și acesta este avantajul, dar și primejdia schimburilor între culturi.

Pe planul spiritual, tot ce există are un profil absolut: o efigie imperială; sau nu este. Altfel zis, dacă noi existăm într-adevăr nu numai ca o colectivitate biologică, dar și ca ființă spirituală, nu se poate să nu avem o față a noastră proprie, un chip neasemănat de a răsfrânge lumea aceasta a lui Dumnezeu la care să voim să reducem pe toate celelalte, care chip de este, oarecum, justificarea existenței noastre deosebite pe lume, în marea cea mare a făpturilor lui Dumnezeu.” (Mircea Vulcănescu)

În Județul Neamț întâlnim peste 430 de lăcașuri de cult, dintre care aproximativ 360 sunt biserici parohiale, 50 schituri și 28 mănăstiri.

Dacă cercetăm distribuția hramurilor, cele mai frecvente sunt dedicate sfinților (~56%), Maicii Domnului (~36%) și praznicelor împărătești (~16%).

Printre cele mai întâlnite hramuri se numără cele ale Sfântului Ierarh Nicolae, Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Adormirea Maicii Domnului, Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. M. Mc. Gheorghe.

La nivel monastic, predomină hramurile mariane, precum Adormirea Maicii Domnului, Nașterea Maicii Domnului, Schimbarea la Față și Buna Vestire, în timp ce mediul parohial este dominat de hramurile Sf. Nicolae și Sf. Arhangheli, Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. M. Mc. Gheorghe.

Dintre hramurile închinate Maicii Domnului se identifică următoarele: Adormirea Maicii Domnului (dominant în județ), Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia), Acoperământul Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.

Dintre hramurile închinate sfinților se identifică următoarele: Sf. Nicolae, Sf. Arh. Mihail și Gavril, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Împ. Constantin și Elena, Sf. Ilie.

Dintre hramurile praznicelor împărătești se identifică următoarele: Înălțarea Domnului și Pogorârea Sf. Duh (cele mai frecvente), Schimbarea la Față, Botezul Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim, Învierea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci.

Dintre lăcașurile sfinte cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe identificăm 34 de biserici parohiale și o mănăstire (Tazlău); Sf. Gheorghe constituie și un simbol domnesc, nefiind doar un ocrotitor popular, ci și militar, fiind legat de ideea de luptă pentru credință. În regiunea Moldovei, Sf. Gheorghe este asociat cu epoca lui Ștefan cel Mare (sec. XV-XVI), voievodul apărător.

O altă tradiție voievodală este cea a hramului Sf. Ier. Nicolae, ca protector al orașelor.

Alături de Adormirea Maicii Domnului, hramurile Sf. Gheorghe și Sf. Nicolae indică nucleul vechi al Moldovei.

În sec. XVII–XVIII au apărut cele mai multe hramuri închinate Sf. Dimitrie și Sf. Împărați Constantin și Elena, iar în sec. XIX–XX s-au conturat hramurile dedicate Acoperământului Maicii Domnului, Sf. Mina și Sf. Nectarie.

⛪ Zona Neamțului este recunoscută ca având unul dintre cele mai stabile profile religioase din România, cu o religiozitate tradițională de sorginte medievală, reflectând nucleul modelului identitar moldovenesc, cu sfinți protectori și Maica Domnului.

Prin urmare, spiritualitatea județului se conturează printr-un profil profund hagiografic, cu un puternic accent pe componenta marianică, îmbinând tradiția monahală cu religiozitatea populară.

Hramul Sfântul Nicolae, care este și cel mai răspândit în județ, subliniază rolul sfântului ca protector al comunității și promotor al milosteniei, în timp ce Sf. Arhangheli Mihail și Gavril reflectă conștiința judecății divine și a ocrotirii spirituale.

Neamțul evidențiază două niveluri de spiritualitate: unul teologic-monastic, datorat centrului său monastic de tradiție, și unul comunitar, în care hramurile și sfinții structurează viața religioasă locală.

Astfel, continuitatea medievală și echilibrul între tradiția populară și monahism fac din Neamț un model de religiozitate conservatoare, în care sfinții veghează atât individul, cât și comunitatea, iar identitatea locală se leagă indisolubil de practicile și credințele tradiționale moldovenești.

În mod practic, hramul face parte din identitatea comunității.

Înainte de 1950, dintre județele României interbelice, Neamțul era recunoscut ca unitate administrativă tradițională, cu reședința la Piatra Neamț și incluzând localitățile din Valea Bistriței, precum zonele montane Broșteni sau Cotârgași (astăzi parte a orașului Broșteni din jud. Suceava).

În urma reorganizării administrative din perioada comunistă, când județele au fost desființate și înlocuite cu regiuni și raioane, localitatea Cotârgași a trecut prin diferite structuri administrative, pentru ca în 1968, odată cu revenirea la sistemul de județe, să fie inclusă definitiv în jud. Suceava, păstrând însă legături istorice și geografice strânse cu zona nemțeană.

Vara anului 2025 ne-a adus la Broșteni, jud. Suceava, însă nu pentru o vacanță, ci după dezastrul provocat de inundații…

Prima oprire a fost la Cotârgași, după care am fost conduși și la un așezământ mănăstiresc, pe un drum de aproximativ de un km distanță față de sat, din care o porțiune destul de greu practicabilă în acele condiții.

Comunitatea din Cotârgași s-a întemeiat la sfârșitul secolului XVIII-lea și se învecinează cu orașul Broșteni, Borca și Stulpicani. Satul este străbătut de pârâul Cotârgași, situat pe versantul stâng al râului Bistrița, având afluenți pe Goia, Pârul Lat și Cărbunari. În apropiere se află Munții Goia (1150 m), Runc și Bâtca Neagră.

Biserica din sat, veche de mai bine de 100 de ani, poartă hramul Sfântului Gheorghe.

În această zonă există și un monument arheologic, cunoscut sub numele de pietrele runice de pe muntele Goia sau „Piatra scrisă”. Despre ce a mai rămas din această piatră, care se află aproape de izvoarele Sabasei și ale Cotârgașului, se pare că nu se găsesc foarte multe informații, însă locația poate fi identificată pe site-ul http://www.map.cimec.ro, sub denumirea de “Inscripţii runice de la Cotârgaşi”, implicit menționată și în Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis/16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. III, București, 2004, p.2148, poz.39.

Undeva, peste pârâu, în stânga noastră se afla Mănăstirea Peștele. Aceasta este situată într-o zonă care se numește Fundul Cotârgului, pe unde șerpuiesc pârâiașul Peștele și pârâul Cotârgași (cu o lungime de 10 km). De jur împrejurul mănăstirii sunt păduri de rășinoase aparținând munților Mazanea, Hâciugosu și Muntele Lung.

Acest lăcaș sfânt a fost construit în anul 1994, în urma donației fam. Luneascu din Broșteni, având hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Părintele stareț, fiind așezat pe o bancuță, ne zărise, însă nu a coborât imediat de pe deal. Noi îl așteptam curioși, fiind însoțiți și de “ghidul” nostru temporar, care ne adusese acolo. Se pare că aceștia erau cunoscuți mai vechi, legați cel mai probabil de o oarecare prietenie, după forma salutului.

Am fost întâmpinați cu bucurie, în mod evident, însă și cu tristețe.

Părintele stareț a început să vorbească despre paraclisul mănăstirii, în timp ce ni-l arăta cu privirea. Acesta ne-a povestit că în pădure, mai sus, pe undeva, viețuiește în pustie o maică, care avusese o vedenie chiar în noaptea în care natura s-a dezlănțuit și apele au ieșit din matcă. A spus că, maica, sus, de pe deal, undeva pe deasupra mănăstirii, l-a zărit pe Sf. M. Mc. Gheorhe, călare pe calul său, care apăra lăcașul de viitura ce venea din munți. După ce primejdia trecuse de mănăstire, maica îi povestise că l-a văzut pe Sf. Gheorghe cum se ducea mai departe, cobora spre sat (Cotârgași), probabil să facă același lucru, să apere comunitatea de puterea distrugătoare a apelor care coborau din ce în ce mai învolburate.

Noi eram muți de uimire și doar ascultam. Părintele continua zicând că aceasta nu este singura minune pe care Sf. Gheorghe, ocrotitorul mănăstirii, ar fi făcut-o. Chiar paraclisul unde este pictat sfântul, a fost reconstruit prin intervenția acestuia. A povestit cum, într-o zi, o femeie a venit la mănăstire și a spus că ea trebuie să construiască acel paraclis închinat Sf. M. Mc. Gheorghe. Sfântul îi apăruse în vis și asta îi poruncise. Zis și făcut.

„Ghidul” nostru, rămăsese și el uluit de aceste povestiri. Pesemne că era prima dată când le auzea.

În sfârșit, revenind la cele pământești, am intrat și ne-am închinat în mănăstire, după care ne-am întors și ne-am continuat drumul nostru, spre următoarea oprire, Broșteni, Neagra, zona cea mai afectată de inundații.

Am rămas însă, mult timp cu imaginile celor două zone afectate, Neagra și Cotârgași și cu gândul că, într-adevăr, fiecare localitate are protectorul ei divin, așa cum și, fiecare dintre noi îl avem. Bineînțeles, depinde cum îl cinstim.

Din acest motiv, am căutat mai multe informații despre protectorii Neamțului, citind despre hramurile bisericilor și mănăstirilor ortodoxe nemțene.

Mănăstirea Peștele, Cotârgași, Broșteni, zona administrativă a județului Suceava (aproximativ 10 km de granița cu județul Neamț)