Categorie: Rebranding

FAUNA ȘI FLORA NEAMȚ-ului: #INTRO

„Sus, pe Toaca Ceahlăului, te integrezi peisajului și te armonizezi în toate; îți cântă ființa de puterea acestui pământ și simți că te adaugi neamului tău” (Mihail Sadoveanu)

Locurile copilăriei: #CHEILE BICAZULUI

„Hotarul dintre Moldova şi Transilvania se afla pe „cumpăna apelor”, pe o linie imaginară ce despărţea bazinul hidrografic al Bistriţei de cele ale Mureşului şi Someşului. În judeţul Neamţ, hotarul trecea mai la apus de „cumpăna apelor”. Acest fapt reiese dintr-un pasaj din Letopiseţul Ţării Moldovei în care este redată fuga lui Petru Rareş spre cetatea Ciceului.”

Personalități ale NEAMȚULUI

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. (Ion Creangă – Amintiri din copilărie)

MĂNĂSTIREA PIONUL și PALATUL CNEJILOR Cantacuzini: obiectiv #RebrandingNeamț

“A început să înțeleagă doar lumea și la noi, că a căuta să-ți cunoști țara – călătorind – nu e un lux, ci dimpotrivă, e o necesitate isvorîtă din sentimentul și datoria de a o iubi și a te simți cât mai strâns legat de țărâna și de sufletul ei. Nu e vorbă, că sunt încă mulți Români, oameni de frunte, cari cunosc mai bine Alpii și lacurile italiene decât delta Dunării sau frumoșii noștri munți. Avem locuri și priveliști care pot sta alături cu cele din străinătate, ceea ce însă ne lipsește – deocamdată – spre a face din cele mai multe regiuni un adevărat raiu, e numai înjghebarea unei mai bune gospodării. Totuși, nu e greu de văzut că mulțimea vizitatorilor, i-a silit în unele părți pe localnici să facă ei înșiși îmbunătățirile cuvenite, băgând de seamă că drumeții numeroși aduc venituri însemnate, pe unde poposesc.”

Cetatea PETRODAVA – Bâtca Doamnei: obiectiv #RebrandingNeamț

“Pe Bâtca Doamnei și împrejurimi se văd multe săpături în pământ. Oamenii au apucat din bătrâni ca pe bâtca aceasta ar fi trăit cândva o Doamnă, care-și avea deasupra muntelui palate și beciuri adânci cu mari bogații ascunse acolo. Ba avea și un pod de piele de bivol așternut peste apa Bistriței cu un capăt pe bâtcă, cu celălalt pe dealul de dincolo, pe Troian, ce stă drept în față la aceeași înălțime. Mulți au căutat comori, dar unde a fost chip să pună mâna pe ele? Când ajungea bietul om cu săpatul până la ușa beciului, numai iaca-l întâmpina, ori un buhaiu ros, ori un afurisit de nemțuc și-l lua pe fugă de nu-și mai venea omul în fire multă vreme. Câțiva s-au apucat odată să sape în preajma comorilor și când să zică bieții oameni, Doamne ajută, i-a cuprins o buimăceală de cap că n-au mai știut ce-i cu dânșii. Tocmai într-un târziu s-au trezit la mari depărtări, de unde săpaseră, unul la răsărit și unul la apus. Comorile, se vede, au un blăstam și din mâna necuratului, care le păzește, nu poate nimeni să le scoată. Beciul cu pricina ar fi chiar în fața Bâtcei, în stânci, dar vremea l-astupat cu pământ și pădure.” (C. Mătasă – Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, București, 1935)

Monahismul ortodox și părinții duhovnici ai Neamțului #2

„Nici o altă ţară, spunea el, nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru ca astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală”.

Părintele Iustin Pârvu

Monahismul ortodox: părinții duhovnici ai Neamțului #1

“pesemne că religia creștinească a fost adusă pe față în Dacia abia în vremea domniei lui Constantin cel Mare, fiindcă sub Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, amândouă Daciile își aveau arhiereii lor, după cum arată tipicul Soborului ținut la Sardes. Și se poate că mulți daci să se fi plecat cu multă vreme înainte asupra învățăturii sângerate a mucenicilor, ca să urmeze steagul lui Hristos. În zilele noastre tot norodul ține de biserica creștinească a Răsăritului. Nu se îndoiește nimeni de slova credinței, nimeni nu se arată fără luare-aminte față de vreuna din porunci și nu face nimic din cele oprite de biserică. […] Osebit, toți călugării sunt așa de ascultători canoanelor sfântului Vasile cel Mare, că mai degrabă ar muri de o sută de ori, decât să mănânce o îmbucătură de carne, chiar dacă le-ar porunci un doftor. Nu ies niciodată din mănăstirea lor, dacă nu-i mână egumenii sau dacă nu dobândesc învoire pentru câteva ceasuri sau câteva zile.“ (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei)

„Bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor”

„Panaghia Ceahlăului, ca o săgeată de aur, despică deșerturile albastre și fără de fund ale cerului […] Pe stânga, Ceahlăul, cu nenumăratele lui turnuri de stânci, săpate pe adâncul cerului, se înalță în aer ca un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui vrăjitor din povești”. (Calistrat Hogaș)