Muzeul LOSTRIȚEI, un obiectiv #RebrandingNeamț

“Când zăreau lostriţa fulgerând ca o sabie care taie apele în sus şi în jos, întorceau capul şi fugeau. Cei de pe plută, când o vedeau luând şivoaiele în lung şi călătorind alături de ei, nu ştiau cum să cârmuiască şi să se abată din calea năzdrăvanei. Era prădalnică! Hulpavă de peşte, pe care-l înghiţea cu nemiluita. Dar mai ales nesătulă de carne de om, cărei ajunsese să-i ducă dorul şi flămândă, se făcea din ce în ce mai îndrăzneaţă, mai frumoasă, mai ademenitoare. Dar şi lumea din ce în ce mai învegheată. Căci acum lostriţa era vestită. O cunoşteau toţi şi se fereau. Dintre rândurile de copilandri care crescuseră flăcăi, alergând cu undiţele pe urmele lostriţei, unii pieriseră înecaţi, cei mai mulţi, temători, se lăsaseră. […] Lostriţa, după spusele lumii, se ivise iară. Acum nu se mai ascundea. Plutea în văzul tuturor de-a lungul apei…Numai flăcăul nu se sinchisea dacă e cea din lemn sau cea adevărată. Ieşise din minte trecutul întreg şi vremea trecea ameţitoare, ca o Bistriţă umflată de fericiri…” (Lostrița, Vasile Voiculescu)

Îmi amintesc nostalgic de anii copilăriei mele, când mergeam pe Valea Bistriței, într-o comună care se află la aproximativ 90 km de Piatra Neamț. Pitorescul specific zonei se datorează în mare parte unei așezări de poveste, unde poți admira în aceeași vreme, negura rece a munților și curgerea Bistriței învolburate, acolo unde odinioară era o lume a plutăritului. Tata îmi povestea des fel și fel de întâmplări și de multe ori ascultam aceeași istorioară fiind fascinată de existența unei astfel de lumi, cea a copilăriei lui, a anilor ’60. Bunicul lui a prins vremea plutașilor de pe Bistriță. Văzuse monstrul din Bistriță. Și tata zărise creatura, și nu numai o dată. Îmi amintesc de povestea unei zile din copilăria lui, când se afla la scăldat, aproape de cele două brațe ale Bistriței, care se formează în Pârâul Cârjei….o zărise în mijlocul apei, aproape de un grind. O descria ca pe ceva nemaivăzut, o arătare imensă și strălucitoare, de care se speriase ca niciodată, nu mai întâlnise o așa imagine… zărise spatele și înotătoarea unei lostrițe de dimensiuni impresionante, care se întorcea lent și nestingherită, ca într-un dans al unui vals, probabil căutându-și un loc de răsfăț ori un loc de pândă pentru mrene și clenuți. Închipuiți-vă doar, imaginea unui pește de aproximativ 50 de kilograme, într-un râu de munte, care se deplasează făcând valuri la suprafață…un adevărat spectacol. O amintire care îi este vie și după aproape 60 de ani.

Din păcate, istoria plutașilor de pe Bistriță nu este foarte cunoscută, cu toate că ar merita din plin; copiii din prezent nu își vor putea imagina că o astfel de vreme a existat și nu chiar în trecutul îndepărtat, așa cum am fost și eu tentată să cred. Povestirea că străbunicii se duceau la Bicaz pe plută mi se părea extraordinară. Tot timpul aveam imaginile astea în minte și încercam să mă transpun într-o astfel de călătorie. Mă fascina ideea, pur și simplu. Bătrânii comunei cunoșteau Lostrița, iar plutașii erau eroii care înfruntau casa uriașei Lostrițe. Era un simbol emblematic pentru zona Valea Bistriței. O bogăție a naturii, o legendă vie pentru câteva generații, care astăzi pare să se stingă…. dintre toate cele transmise prin viu grai, care țin de tradiția locurilor noastre, a părinților și a bunicilor noștri, unele au început să se piardă încet… Lostrița a făcut parte din tradiția comunei Borca. Nu numai că merită salvată ca specie, aceasta fiind aproape în pragul extincției, dar mai mult decât atât, face parte din tradiția noastră, a tuturor. Îmi doresc să cred, că în mod special, localnicii și toți cei care ne tragem de acolo păstrăm vie amintirea monstrului din Bistriță, care fascina toți pescarii și mai ales copiii, transmițând mai departe povestirile întâmplărilor bunicilor noștri, foștii plutași de pe Bistriță.

Lostrița, simbol și în literatura română, merită să își recâștige supremația în râurile de munte, dar și un loc de onoare, într-un muzeu special dedicat, unde toți cei care nu au avut șansa să vadă fascinanta creatură ori să asculte poveștile din bătrâni, vor putea să cunoască una dintre legendele de pe Valea Bistriței.

Cunoscută științific sub denumirea de Hucho hucho, cel mai mare salmonid, pește dulcicol răpitor, odinioară comun în marile râuri montane ale României, în prezent este foarte rar, fiind amenințat cu dispariția (Lostrița este menționată în Lista Roșie a speciilor – IUCN, listată în Apendicele III la Convenția de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa și în Anexele II și IV ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) și asta datorită faptului că ne-am îndepărtat de natură, în cel mai urât mod posibil. Am distrus-o, iar o dată cu “fărămițarea” habitatului, Lostrița ne-a părăsit.

Ca întotdeauna, mai există câte un dar și o fărâmă de speranță.

Pentru a salva Lostrița, într-adevăr trebuie o mobilizare serioasă atât din partea autorităților, cât și din partea celor care o valorizează și a celor a căror tradiție o reprezintă prin însăși simbolul legendar.

#RebrandingNeamț promovează ideea înființării unui Muzeu al Lostriței pe Valea Muntelui și, de ce nu, odată cu reamenajarea fostei păstrăvării Ceahlău, acolo unde puietul de lostriță era o atracție misterioasă.

Turismul în zona Neamțului trebuie promovat alături de investiții pe măsură și neapărat împreună cu tradițiile locului, care nu sunt deloc puține.

Cu bucurie în sulflet mă gândesc că poate vreodată, cei care vor vizita zona Neamțului și, în special Valea Bistriței, se vor odihni la o păstrăvărie utilizată pentru repopularea râului cu lostrițe, și în același timp, turistul obișnuit va avea ocazia să afle despre istoria plutăritului și fascinanta creatură din Bistriță, o legendă a naturii.

Cu drag,

Cati Tomulescu