“Nu se poate afla nicăieri în vreo altă țară cât Moldova de mică, atâtea ape și natura împodobită cu numeroase locuri minunate ca aici.” Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei
“Mai departe, între răsărit și miazăzi, Bălțătești, cu mărețele grădini și așezămintele sale de băi, păreau că vor să se ascundă după nesfârșitele șiruri de plopi înalți de mesteacăni blonzi și de brazi posomorâți” Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte
Mărturisesc că nu știam prea multe despre acest subiect, până când o cunoștință mi-a transmis o știre, în care se menționa că în județul Neamț se află unul dintre cele mai vechi izvoare de apă sărată; un sit de exploatare a sării, vechi de aproximativ 8000 de ani și, practic, cam cel mai vechi din Europa și chiar din lume…credeam că până la vârsta aceasta îmi erau cunoscute măcar cele mai importante aspecte și obiective din Neamț.
Într-adevăr, vizitasem de câteva ori Parcul Natural Vânători-Neamţ, fiind fascinată de zimbri, auzisem și de bogăția apelor minerale, sau de Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală din Bălțătești, și am trecut inclusiv prin stațiunile balneare Bălțătești și Oglinzi, dar cam la asta se rezumau cunoștințele mele, până a mă hotărî să aprofundez. Ca în multe zone din Neamț, există și în aceste cazuri o istorie a locurilor, care, alături de peisajele zonei, parcă înfrumusețează și o simplă călătorie terapeutică.
Săpăturile arheologice din comuna Vânători, în apropierea satului Lunca, au scos la iveală faptul că izvorul de apă minerală salină, Slatina, era exploatat încă de acum 8000 de ani.
Primele analize chimice ale izvorului denumit Lunca-Poiana Slatinei și situat în versantul estic al Culmii Pleşului, au fost efectuate în a 2-a jumătate a sec. al XIX-lea, de către dr. Buțureanu, identificând în compoziția apei, clor, brom, iod, anhidridă sulfurică și clorură de sodiu. Dr. A. Fătu menționa și caracteristici precum o înălțime de “3 stânjeni”, un debit de “una palmă cubică întruna jumătate de oră” și o temperatură de 13⁰C. În anii 2000, prin alte analize s-au identificat și sulfat de potasiu, sulfat de sodiu, carbonat de calciu, clorură de magneziu și carbonat de magneziu.
După aceste descoperiri, s-a dorit ca izvorul sărat să devină un punct turistic, însă se pare că nu a fost promovat suficient. Un program cunoscut a fost cel al Administrației Parcului Natural Vânători-Neamţ, în care Direcţia Silvică a derulat proiectul „Sarea în bucate“ (prin activități de promovare a reţetelor şi mâncărurilor tradiţionale). De asemenea, în Ziua Zimbrului, sărbătorită în fiecare an, în jurul datei de 14 august, atunci când se botează puii de zimbri din cadrul Parcului Natural, elevii din zonă pregătesc specialități tradiționale, pentru care folosesc apa din Izvorul de Slatină.
Izvorul Slatina a fost utilizat de civilizațiile neoliticului; astăzi, apa acestuia este în continuare folosită de locuitorii zonei, ca tratament pentru diverse afecțiuni.
Un alt izvor sărat cunoscut în zonă, în regiunea Băilor Oglinzi, este cel de la Fântâna Corugea, utilizat, de asemenea din neo-eneolitic și epoca bronzului, și care, după al Doilea Război Mondial a fost exploatat de comunitate ca sursă de saramură pentru conservarea cărnii ori pentru murături, iar ulterior, sursele de apă sărată fiind captate în scop medical. Apele sărate de la Bălțătești au fost exploatate în scopuri terapeutice, iar de-a lungul timpului stațiunea balneoclimaterică a fost vizitată de personalități precum Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș și Mihail Sadoveanu; și Principii familiei Cantacuzino au utilizat izvoarele saline.
Însuși Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare a folosit apa izvorului Slatina, pentru îngrijirea unei răni pe care o avea la picior, ca urmare a luptelor de la Chilia.
Izvorul Slatina (situat în apropiere de Cetatea Neamțului) are o mare valoare arheologică. Începând cu anul 1984, dr. Gh. Dumitroaia, fost director al Complexului Muzeal Naţional Neamţ, şi arheologul Dan Monah, au efectuat cercetări în zonă, vreme de 20 de ani. Cercetătorii din Neamţ, în colaborare cu alți experți internaționali au demonstrat vechimea sursei de exploatare (6050-5500 î.Hr., prin datarea cu Carbon 14 – C14) și au descoperit numeroase vestigii – vetre de foc stratificate (soluri arse pe diferite niveluri), ceramică și unelte, utilizate pentru evaporarea saramurii şi cristalizarea sării (tehnică numită brichetaj, prin care se obținea huscă – sarea umedă). Inițial, concentrația de clorură de sodiu (NaCl) din apa de izvor a fost determinată ca fiind 160 g/litru, iar într-un alt studiu s-au menționat concentrații de 172 g/L și 133 g/L, pentru eșantioane de probă prelevate în anul 1995, respectiv în 2004, din același izvor, ceea ce înseamnă că, aceasta era mai mare de 4 până la 6 ori decât cea a apei mării.
Săpăturile de la Lunca au evidențiat unul dintre cele mai importante obiective arheologice din estul Carpaților, datorită descoperirilor legate îndeosebi de dovezi ale civilizațiilor Starčevo-Criş (IIIb-IVa) și Precucuteni-Cucuteni, dar și Komarov-Costișa.
O carte cu multe alte informații de sinteză despre istoria și arheologia Ținutului Neamțului, dar și cu referire la izvoarele sărate, a fost publicată recent de dr. V. Diaconu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie și Etnografie (Târgu Neamț); acesta prezintă o cercetare microzonală, în care vestigiile arheologice identificate în vecinătatea izvoarele de slatină sunt clasificate în urma unor studii efectuate în regiunile Agapia, Bălțătești și Ghindăoani, și sunt corelate, în același timp cu întrebuințările în comunitățile locale.
Atât consumul alimentar, cât și utilzarea apelor izvoarelor saline în scop terapeutic, se pare că sunt de aceeași vechime. Trimiteri pentru izvoarele tămăduitoare cu ape minerale se fac către practicile mănăstirilor din Subcarpații Moldovei (Bistrița, Horaița, Neamț, Tazlău și Sihăstria).
În 1810, existența izvoarelor tămăduitoare și a apei transportate la mănăstirea Văratec (pentru tratamentul reumatismului), i se face cunoscută și principelui Gheorghe Cantacuzino, în vremea aceea proprietar al moșiei Bălțătești. Astfel, 3 băi cu slatină (Carol I, Independența și Elisabeta) au început să fie utilizate de către familia și cunoscuții acestuia, pentru a trata reumatismul, guturaiul și unele afecțiuni de piele.
Principele Dimitrie Știrbei, următorul proprietar al moșiei (în anii 1850), a construit un stabiliment balnear, care a fost vândut ulterior (1878) doctorului Dimitrie Cantemir, care are meritul transformării locației într-o adevărată stațiune, dar și pentru descoperirea celui de-al 4-lea izvor sărat (Cuza-Vodă), ce a fost utilizat pentru curele interne. De asemenea, același medic a introdus în circuitul farmaceutic “sarea de Bălțătești”, aceasta având rol diuretic.
În cursul Primul Război Mondial, aceeași stațiune a funcționat drept spital militar. După anul 1989, aceasta a fost administrată de Ministerul Apărării Naționale, iar din anul 2000 a devenit Sanatoriu Balneoclimateric și de Recuperare Medicalã, apele saline de la Bălțătești fiind recomandate în afecțiunile aparatului digestiv și catarale, afecțiuni ale sistemului nervos și ale pielii, obezitate, paralizii. Apele cloruro-sodice de la Oglinzi au fost de asemenea captate, și în anul 1892 s-a construit un alt stabiliment balnear, care a fost vizitat de numeroși pacienți cu același tip de probleme de sănătate (anemii, afecțiuni ale sistemului nervos, rahitism, reumatism, rahitismul, boli ale pielii).
Un aspect important de menționat, care se pare că nu este atât de cunoscut, îl constituie și proprietățile apelor minerale de la Piatra Neamț, care izvorau din versantul dealului Cozla; în anii 1882, era cunoscută cura cu apă de Cozla, ca remediu în afecțiunile aparatului digestiv. Din păcate, în urma unei alunecări de teren (în jurul anilor 1930) izvoarele au fost închise.
Arheologia sării este o direcție de cercetare care a evoluat considerabil în Europa, și în special subiectul exploatării preistorice a izvoarelor saline, cu importante descoperiri ale perioadei eneolitice și a neoliticului (mai ales în România, Bulgaria și Bosnia). În România se estimează că există în jur de 3000 de izvoare sărate, iar în judeţul Neamţ au fost reperate peste 70 de izvoare minerale, majoritatea sărate.
Vestigii ale ceramicii liniare, descoperite în proximitatea izvorului de la Lunca–Poiana Slatinei, ca mărturii ale culturilor Starčevo-Criș, Precucuteni și Cucuteni, sunt completate și de alte descoperiri importante din situl arheologic de la Hălăbutoaia – Țolici (Neamț), în ambele zone fiind evidențiate brichetaje.
Spre deosebire de alte țări din Europa, în care s-au exploatat izvoare saline, în România încă este utilizată saramura naturală obținută pe această cale.
La inițiativa dlui. Gh. Dumitroaia, în cadrul unei expoziții din anul 2009, s-a prezentat un exponat mai neobișnuit – un buduroi (trunchi de copac, gol pe dinăuntru, care se plasează la gura izvorului sărat pentru a preveni prăbușirea malurilor), ce provenea de la un izvor abandonat, situat în vecinătatea sitului de la Hălăbutoaia, semnificând varianta arhaică a captării apei saline. Într-o expoziție ulterioară a fost expus și un buduroi provenind de la izvorul sărat Oglinzi–Slătior.
*Dr. Gheorghe Dumitroaia a fost o personalitate în domeniu; istoric, arheolog, cercetător și muzeograf, președinte al Fundației Cultural-Științifice „Constantin Matasă”, fondator și coordonator al Editurii „Constantin Matasă”, dar și cel care a inaugurat Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra Neamț, unic în România.
În județul Neamț, direcția de cercetare a arheologiei sării a fost inițiată de către dr. Gh. Dumitroaia, fiind promovată în strânsă legătură cu analiza relațiilor dintre comunitățile umane și sarea ca resursă naturală, exploatată încă din preistorie. Pe lângă aceasta, s-au conturat și alte studii importante privind vegetația halofilă din preajma izvoarelor de la Bălțătești și Ghindăoani ori valorificarea terapeutică a apelor sărate, demonstrând alte câteva motive în plus care subliniază necesitatea adoptării unor măsuri de protejare a izvoarelor de slatină.
Câteva aspecte referitoare la lingvistica resurselor salifere: sare (lat. Salem), slatină, slătior – pârâu sărat, slătioară – băltoacă sărată, soloneț, solca (origine slavă); halotoponimia din zona Neamţ – slatină sau slătioară; judeţul Bacău, zona Târgu Ocna – saramură/salamură (origine latină) – izvor de apă sărată.
Salinitatea și/sau utilizarea apelor izvoarelor din Neamț:
Împuțita-Oglinzi (conservarea alimentelor – carne; izvor abandonat), Fântâna de Slatină/Culesș-Poiana (80-150 g/L; conservarea alimentelor – brânză), Poiana Slatinei-Lunca (>150 g/L; conservarea alimentelor – brânză, obținere de huscă), Slatina I – Țolici (80-150 g/L; conservarea alimentelor – carne), Hălăbutoaia-Țolici (>150 g/L; conservarea alimentelor – brânză, obținere de huscă), Slatina-Ghindăoani (>150 g/L; conservarea alimentelor, furaje, obținere de huscă), Slatina-Poiana (80-150 g/L; conservarea alimentelor – brânză, obținere de huscă), Slatina Dealul Florii – Negrești (>150 g/L; conservarea alimentelor – brânză, furaje, obținere de huscă), Slatina I – Gârcina (80-150 g/L; conservarea alimentelor), Slatina II-III-Gârcina (30-80 g/L; izvor neîntreținut; conservarea alimentelor – brânză, obținere de huscă), Slatina C-Gârcina (80-150 g/L; conservarea alimentelor – carne), Sărata-Piatra Neamț (>150 g/L; conservarea alimentelor, obținere de huscă), Slatina I Pughina-Piatra Șoimului (10-30 g/L; conservarea alimentelor – brânză, obținere de huscă), Slatina I – Luminiș (30-80 g/L; izvor neîntreținut; furaje), Islazul Mihușca-Luminiș (10-30 g/L; conservarea alimentelor, obținere de huscă), Hârțești, Slatina Mică-Hoisești (10-30 g/L; furaje), Slatina Mare – Negritești (>150 g/L; conservarea alimentelor – carne, brânză), Fântâna de ochi – Siliștea (scop terapeutic, vânătoare), Slătioara-Tazlău (30-80 g/L; izvor neîntreținut; conservarea alimentelor, obținere de huscă), Neagra-Tazlău (>150 g/L; conservarea alimentelor – brânză, furaje, obținere de huscă).
Saramura naturală se utilizează pentru conservarea alimentelor (brânzeturi, slănină şi carne), alimentaţia animalelor (hrana porcilor, furajele pot fi stropite cu saramură – lucernă, sfeclă, coceni de porumb; protecţie împotriva rozătoarelor, pentru căpiţele de fân de ovăz), haloterapie (umană – reumatism, afecţiuni ale pielii, inflamaţii, leziuni, gripe; veterinară – (poli)artrite, entorse); artizanat (sobe tradiţionale, cuptoare, prelucrarea pieilor).
Într-un alt studiu sunt menționate date despre izvoarele sărate de la Bălţăteşti, cele de la Oglinzi (com. Răucești) – Băi și Fântâna Corugea (Fântâna lui Belibou – P. Poni a analizat apa salină a acestui izvor în 1889), emergenţa sulfuroasă de la Mănăstirea Neamţ – Puturosu, precum și despre compoziția chimică a fântânii de apă sărată de la Lunca – Poiana Slatinei (,,La venătoru”, conținând sulfat de potasiu – 0.009 g/L, sulfat de sodiu – 3.88 g/L, sulfat de calciu – 3.06 g/L, clorură de magneziu – 0.42 g/L și clorură de sodiu – 258.16 g/L, carbonat de calciu – 0.14 g/L, carbonat de magneziu – 0.006 g/L, urme de carbonat feros, acid silicic și acid carbonic – 0.66 g/L). Alte exemple – concentrații de NaCl între 260–310‰ – Slatina Mare de la Solca şi slatinele Cacica–Blândeţu (Suceava), 305.19‰ – Băila Sărata (Bacău), 258.5‰ – Bălţăteşti, 253.2‰ – Oglinzi; în funcţie de sezon şi abundenţa ploilor există fluctuații, dar sunt destul de rare cazurile în care concentrația de sare scade sub 200‰. De asemenea și debitul fluctuează – ex. măsurători efectuate în 1951 au indicat pentru Slatina Mare de la Solca, un debit de 14.3 mc de slatină şi o scurgere de 4.6 l L/minut; pentru fântânile de la Blândeţu şi Voitinel – 21, respectiv 16 mc de slatină; Lunca–Poiana Slatinii – 600 litri captați/zi de vară, și peste 1 000 litri/zi de toamnă; Blândeţu-Cacica – 18 000 L/zi.
Într-un an secetos, dintr-un litru de saramură, dr. Gh. Dumitroaia a obținut 345 g de huscă din izvorul Lunca–Poiana Slatinii, 340 g din izvorul de la Negriteşti, 337 g de la Dragomiru, 315 g de la Prohozeşti 315 g.
Și toate aceste informații obținute citind câteva articole online…dar, cu siguranță, cei mai buni cunoscători ai izvoarelor sărate sunt localnicii și bătrânii satelor; ei vor ști să ne povestească istoria, așa cum și tradițiile și le-au transmis prin viu grai, ani la rând.
Prin urmare, consider că aceste izvoare minerale și mai ales cele care mărturisesc despre istoria civilizației noastre, despre etnografia Neamțului, trebuie neapărat protejate și promovate ca obiective ale turismului de nișă.
Turismul etnografic, o idee pentru un articol viitor… este o oportunitate, de care comunitatea locală trebuie să profite!
Cu drag,
Cati
***
Surse:
https://www.tinutulzimbrului.ro/product/izvoare-sarate/
https://www.youtube.com/watch?v=QEfo-AK_Ix0
https://gazetadecluj.ro/secretele-celui-mai-vechi-izvor-de-apa-sarata-din-europa/
https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/18/exploatare-de-sare-veche-de-8000-de-ani-6050-5500-i-hr/
https://monitorulneamt.ro/neamt-izvor-milenar-de-apa-sarata-vandalizat/
Dă clic pentru a accesa Brosura-PNVNT-Tinutul-Zimbrului-oct-2018.pdf
Ziua zimbrului
http://monumenteneamt.ro/situl-arheologic-de-la-lunca-punct-poiana-slatinii
Dr. Vasile Diaconu, o nouă carte despre trecutul județului Neamț
http://www.cimec.ro/arheologie/sarea/21-RoxanaMunteanu.pdf
Alexianu M., Curcă R.G., Caliniuc Ș., 2018. Izvoarele sărate din România exploatate în neolitic și eneolitic. O propunere pentru Lista Patrimoniului Mondial, PLURAL, 6(2): 231-242
Weller O., Dumitroaia G., Sordoillet D., Dufraisse A., Gauthier E., Munteanu R., 2009. Lunca-Poiana Slatinei (jud. Neamț): cel mai vechi sit de exploatare a sării din preistoria europeană, Arheologia Moldovei, XXXII, p. 21-39. DOI: 10.11588/amold.2009.0.30130
https://www.muzeu-neamt.ro/personalitati/gheorghe-dumitroaia.html
Vasile Diaconu, 2017. Izvoarele sărate din microzona Agapia-Bălțătești-Ghindăoani. Ed. Constantin Matasă, ISBN 978-973-7777-42-3
Danu M., Gauthier E., Weller O., 2010. Human impact and vegetation history on salt spring exploitation (Halabutoaia – Țolici, Petricani, Neamț, Romania), International Journal of Conservation Science, 1(3): 167-173
Alexianu M., Weller O., Brigand R., Curcă R.G., 2008.Cercetări etnoarheologice asupra izvoarelor de apă sărată din Moldova subcarpatică,Tyragetia, vol. II [XVII], nr. 1, 155-177.
Roxana Diaconu, 2016. Câteva date, mai puțin cunoscute, despre unele izvoare sărate și sulfuroase din nord-estul județului Neamț. Amenajări, exploatare, analize chimice. Cercetări Istorice, XXXV, p. 251-273
Dan Monah, 2007. Sarea în preistoria României, Zăcăminte, zivoare și lacuri sărate.Arheologia Moldovei, XXX, 2007, p. 87–116
Ioana Tataru, 2016. Salt-water resources within the Romanian territory. Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture, 59(3):267-277
#RebrandingNeamț 