Turismul etnografic: obiectiv #RebrandingNeamț

În vremea verii, când semănăturile sunt primejduite de secetă, oamenii de la ţară îmbracă o copilă mai mică de 10 ani cu o cămaşă făcută din frunze de copaci şi buruieni. Toate celelalte copile şi copiii de aceeaşi vârstă o urmează şi se duc, jucând şi cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obicei de le toarnă apă rece în cap. Cântecul pe care-l cântă este alcătuit cam aşa: Papalugo, suie-te la cer, deschide-i porţile, trimite de acolo ploaia aici, ca să crească bine secara, grâul, meiul şi altele!Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei

Gheorghe Asachi, inspirat de o legendă populară în urma unei călătorii pe Ceahlău (1838), scrie balada Dochiei, conform căreia, Traian s-a îndrăgostit de fiica lui Decebal. Tradiția spune că aceasta era deosebit de frumoasă, însă nu dorea să devină soția lui Traian, fugind astfel pe muntele sacru al dacilor, Ceahlău, unde l-a rugat pe zeul Zamolxe să o scape de împărat, în cele din urmă Dochia fiind transformată în stâncă.

„Între Piatra Detunată/Ş-al Sahastrului Picior,/Vezi o stâncă ce-a fost fată/De un mare domnitor./Acolo e rea furtună/E locaşul cel cumplit,/Unde vulturul răsună/Al său cântec amorţit./Acea doamnă e Dochia/Zece oi ş-a ei popor/Ea domnează-n vizunie/Peste turme şi păstori./La frumuseţe şi la minte/Nici-o giună nu-i samană/Vrednică de-a ei părinte,/De Decebal, ea era./Acea piatră chiar vioaie/De-aburi copera-a ei sân,/Din a ei plâns naşte ploaie,/Tunet din al ei suspin./O ursit-o priveghează,/Şi Dochia deseori/Preste nouri luminează/Ca o stea peste păstori.”

Tot legendele povestesc despre Baba Dochia, care renaște la echinocţiul de primăvară, deschizând luna martie cu Zilele Dochiei, un ritual legat de urcușul Dochiei cu oile pe munte, și care moare în urma unui ger năprasnic, acestea fiind transformate în stană de piatră. În calendarul popular, alături de zeițele-babe (Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), apar și alte divinităţi feminine, precum zeiţele-fecioare (Floriile, Sânzienele, Drăgaicele, Lăzăriţele, Ielele) și zeiţele-mumă (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Pădurii, Muma Caloianului).

Mă gândeam la cât de interesant ar fi pentru un turist să urmeze acest traseu al Babei Dochia și să asculte la ceas de seară, legendele locului povestite de cei mai bătrâni. Ceahlăul nu numai că oferă un peisaj de poveste, însă aura de mister care îl înconjoară are meritul de a fi rezistat până în zilele noastre. Într-adevăr, fără prea mare efort, pur și simplu se simte ca și cum ar fi ținutul dacilor, muntele de  rugăciune și locul de comunicare cu zeitățile. Localnicii îi zic și în zilele noastre, Muntele Iubirii. 

Citeam nu de mult, despre resursele turistice etnografice și m-am oprit asupra obiectivelor unei strategii de dezvoltare la nivel regional și local, pentru zona de centru a României, și asupra celor ale unui program național, al căror scop general viza promovarea tradițiilor autohtone și, în special a meșteșugurilor românești. Într-un articol anterior, menționam despre turismul etnografic, ca turism de nișă, și bineînțeles, un obiectiv pentru #RebrandinNeamț. Mi-a plăcut că într-o strategie aparent banală, am găsit totuși niște informații interesante, ce-i drept, nu obișnuiesc să mă îndepărtez foarte tare de domeniul meu, științific și aplicat, însă sentimentul de apartenență și curiozitatea privind tradițiile strămoșești m-au determinat să caut cu răbdare mai multe informații despre cultura populară, îndeosebi despre cea a Neamțului.

Așa am aflat despre un etnograf recunoscut în sud-estul Europei, etnologul și filologul Petre Caraman, savant român născut la Galați, care se pare că ne-a lăsat informații prețioase despre meșteșugurile tradiționale românești și arta populară, care sunt menite ″să susţină legătura conştiinţei de sine cu trecutul, adică să asigure continuitatea, coerenţa imaginii de sine, mai succint spus, identitatea″.

Țăranul român poate fi considerat un tezaur viu și toată cunoașterea lui din timpurile străvechi se poate spune că face parte din patrimoniul național cultural. Ceva atât de valoros și atât de puțin apreciat, susținut și încurajat…

Sunt exemplificate câteva dintre meșteșugurile tradiționale, care au fost supuse testului timpului: olărit, țesut, cusut, pielărie, cojocărie, cizmărie, curelărie, tâmplărie, pietrărit și fântânărit, confecționarea măștilor și păpușilor și a păunilor, realizarea împletiturilor (din nuiele și răchită), confecționarea instrumentelor muzicale și încondeierea ouălelor, ceramică, pictura icoanelor pe sticlă, fierărit, sculptarea oaselor și a cornului de animal. Îmi dau seama astfel, de natura aparent simplă a poporului român, dar unică printr-un spirit străvechi, creativ și artistic în cel mai mic detaliu. Lucian Blaga, în Trilogia culturii, scria: “în asemănare cu cromatica altor popoare, cea românească reprezintă cazul rar al unei arte populare de natură clasică, în sensul că e măsurată discret…prin funcția pozitivă a golului, a câmpului ca factor ritmic prin acest mod degajat, arta populară românească reprezintă în răsărit o insulă de duh european…duh al măsurii”.

Cu adevărat cred că tradiția și meșteșugul trebuie integrate ca parte a turismului, pentru că acestea oferă numeroase oportunități de dezvoltare locală și, bineînțeles, consider că implicarea Consiliilor județene în acest aspect este mandatorie.

Neamțul trebuie să iasă la înaintare cu propria expresie culturală, prin promovarea tuturor tradițiilor locale și dezvoltarea turismului etnografic. Autenticitatea zonei este dată nu numai prin bogățiile naturale, ci și prin istorie, cultură și obiceiurile locului. Etnografia și folclorul reprezintă știința și înțelepciunea populară. Mai mult, valorizarea patrimoniului de moștenire tradițională este un element de diplomație publică, al cărui potențial este minimizat. Așa cum sunt promovate pachetele turistice care includ spre exemplu drumeții pe munte, itinerarii spirituale, trasee ale muzeelor, evenimente gastronomice, la fel de bine ar putea fi adăugate și elemente de folclor, case arhaice, colecții de costume tradiționale, târguri de produse artizanale, activități de meșteșugărit, credințe și ritualuri populare etc.

Rolul muzeelor este prezentat foarte frumos de către Dimitrie Gusti, și anume că acestea ar trebui să fie un topos central în cultura unei națiuni.

Interesul pentru cultura populară a fost manifestat din anii 1838-1852-1877-1893, reprezentanții Școlii Ardelene fiind preocupați de poveștile populare (ex. George Barițiu), apoi urmând interesul lui Vasile Alecsandri, care a publicat poezii și balade, culegeri de folclor, după care B. P. Hașdeu și N. Densușianu, aceștia redactând și difuzând chestionare privind obiceiurile poporului român, tradițiile istorice, sau despre principalele sărbători de peste an. Se spune că “muzeografia etnografică europeană a ultimelor decenii [ale sec. XIX-lea – n. a.] s-a născut din modelul suedez”. Un scurt istoric al înființării muzeelor românești ar fi: 1875 – înființarea Muzeului Național, care avea o secțiune dedicată porturilor naționale; 1906 – Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, în care au fost expuse inclusiv construcții (casă, biserică), urmând proiecte de etnografie în aer liber (Cluj – ca secțiune a Muzeului Etnografic al Transilvaniei), 1936 – Muzeul Satului din Bucureşti (iar în 1977-1990 a devenit Muzeul Satului şi de Artă Populară, după care s-a revenit  la statutul anterior, iar Muzeul de Artă Populară a primit denumirea de Muzeul Ţăranului Român). În perioada comunistă, lucrările etnologice au fost suprimate, poate din cauza ideii care afirma că viața țăranilor devine din ce în ce mai dură, aceștia fiind exploatați, dar și prin faptul că unele promovau decoruri religioase, precum icoane țărănești (ex. 1958 – Locuinţa ţăranului român, de Paul Petrescu şi Paul Stahl; Arta populară în RPR. Ceramica, de Barbu Slătineanu, P. Petrescu şi Paul H. Stahl).

Județul Neamț se mândrește cu o bogată zestre populară. 

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț a fost înființat în 1980, prima colecție datând din 1960 și cuprinzând aproximativ 1000 de piese, în timp ce colecția de bază prezintă elemente tradiționale caracteristice zonei Valea Bistriței (aspecte ce țin de locuințele țărănești, costumele populare și principalele meșteșuguri). De asemenea, în cadrul muzeului de etnografie se regăsesc și câteva aspecte caracteristice ale obiceiurilor de iarnă din satele românești, sub forma expoziției “Anotimpurile satului” și incluzând măști (din scoarță de copac, blană sau tablă) realizate de meșterul popular Neculai Popa, ba chiar și o sanie veche, construită în 1924, aparținând meșterului Ion Croitoru de la Grumăzești. Atmosfera rurală prezentată este cea a sfârșitului sec. al XIX-lea.

Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț a fost înființat în 1957, iar inițial a funcționat ca Școală Domnească, locul unde au învățat Ion Creangă și Vasile Conta. Expoziția permanentă a muzeului prezenta obiecte care au fost descoperite în urma unor săpături arheologice efectuate în perioada 1939-1963, iar după reorganizare (1986-1987), în forma actuală se regăsesc dovezi ale istoriei medievale și a meșteșugurilor tradiționale (ex. obiecte și instalații ce țin de prelucrarea lemnului, metalelor, ceramicii, produselor agricole, țesut și tors).

Muzeul de Istorie și Etnografie din Bicaz a fost înființat în 1958, expoziția permanentă ilustrând istoria monografică de pe Valea Bistriței (ex. aspecte ale comunităților paleolitice și daco-carpatice ale sec. II-III d. Hr.) și elemente definitorii privind etnografia zonei și caracteristici ale vieții patriarhale (țesături, mobilier); în plus, aici sunt expuse 102 picturi, donate de Iulia Hălăucescu, dar și alte obiecte de artă pastică, ori documente ale prof. ing. Dimitrie Leonida, cel care a proiectat barajul hidroenergetic de la Bicaz. Clădirea muzeului este un monument istoric și reprezintă fostul Teatru sătesc “Ion Kalinderu”. Suplimentar, mai există o colecție de etnografie și artă populară, la Bicazul Ardelean, cu exponate caracteristice locuitorilor din Valea Bicazului. 

Colecția muzeală a comunei Vânători – Neamț, amenajată în fosta Școală Veche a satului, cuprinde exponate etnografice, de artă populară (costume populare, măști tradiționale, obiecte casnice), materiale arheologice, tipărituri și numismatică.

Muzeul Neculai Popa de la Târpești, comuna Petricani a fost înființat în anii 1970, în gospodăria artistului și colecționarului Neculai Popa, și deține peste 3000 de exponate, inclusiv ceramică de Cucuteni, obiecte dacice și folclorice (port popular, obiecte casnice), icoane și obiecte de cult, colecție de pictură și sculptură.

Muzeul Vasile Găman de la Vânători-Neamț a fost deschis în 1979 și reprezintă o casă tradițională specifică zonei, cu nenumărate exponate, precum obiecte tradiționale românești (ex. unelte agricole, oale), costume populare și măști, cărți, hărți, manuscrise, icoane, instrumente muzicale, sculpturi în lemn, dar și un monument înscris în patrimoniul național, pe care sunt încrustate chipurile lui Decebal, Traian, Burebista, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Dragoș-Vodă și harta României Mari. Din dragoste pentru tradițiile de pe Valea Ozanei, meșterul spune:”am scris istoria neamului cu dalta, pentru ştiinţa tuturor trecătorilor”. 

Printre meșteșugurile de odinioară, practicate în Neamț la sfârșitul sec. al XIX-lea, se număra și sumănăritul (“Neamțul era fruntea sumănăriei”), în prezent fiind aproape dispărut. Sumanele, haine țărănești, lungi, confecționate din lână (de miel – și denumit „de miţe“ sau de cârlan – denumit „de noaten“), erau purtate atât de femei, cât și de bărbați. Lâna se vopsea în culoare neagră, cu substanțe vegetale provenind dintr-un amestec de scoarță de arin și sovarf și se fixa cu piatră vânătă. Componentele sumanului constau în: stanii, dinaintii, falduri, pavele, mâneci, ciupag (guler) și șaraduri (șnururi), iar cele de sărbătoare erau bogat ornamentate (vegetale, florale). În Târgu Neamț, “anual, se lucrau în această zonă a localităţii 150.000 oca (o oca înseamnă 1.291 kilograme) de lână, din care se fabrică 214.285 coţi (un cot înseamnă 66.4 centimetri) de suman; parte din acest produs se consumă în localitate, dar mai mult de trei părţi se exportă în deosebite localităţi ale ţării“, scria prof. Gheorghe Radu, director al Arhivelor Naționale Neamț, în „Postavurile din Târgu Neamţ“. Ion Creangă scria în “Amintiri din copilărie” despre tatăl său, ca neguțător de sumane și despre faptul că în Humulești, sumănăritul reprezenta o ocupație de bază (“trebuie să vă spun că la noi, la Humuleşti, torc şi fetele şi băieţii, şi femeile, şi bărbaţii şi se fac multe giguri de sumane”). 

Un alt meșteșug românesc, practicat și în Neamț, este cel al ţeserii covoarelor de perete, inclus și în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii (UNESCO), în 2016. Arta covoarelor populare era foarte bine dezvoltată în sec. al XVIII-lea și în prima jumătate a sec. al XIX-lea, aceasta fiind practicată atât în gospodăriile țărănești, cât și în mănăstirile ortodoxe (activitate curentă în mănăstirile Agapia și Văratec). Covoarele tradiționale (“scoarțe”) erau realizate cu ajutorul războiului de țesut și a urzelii de lână (mai apoi înlocuită cu cânepă sau bumbac) și erau utilizate pentru a decora pereții, dar și în anumite ritualuri de înmormântare ori pentru zestrea mireselor. Acestea prezentau și diferite simboluri, precum cerul, pământul, apa, soarele, pomul vieții și motive simetrice, vegetale-florale (trandafiri, busuioc, trifoi, lalele, lăcrămioare, narcise) sau zoomorfe (cai, păsări) sau siluete feminine și masculine. Renumite în zona Neamțului – Ghindăoani, Crăcăoani, Bălțătești, Hlăpești, Săvinești, Borca, Dobreni, Pipirig și Gherăiești, sunt scoarțele: ”cu trandafiri”, ”cu flori”, ”în nouri”, ”cu capăi”, ”cu brazi”, ”în roate”, ”cu luceferi”, ”cu coarnele berbecului” și respectiv, cea ”cu păsări”. Plantele care se utilizau la colorarea țesăturilor erau culese de obicei, în luna iunie; spre exemplu, coaja de răchită și anin, cojile de zarzar, frunzele de gutui, foile de ceapă, florile de liliac și altele erau amestecate cu zeamă de varză și se adăuga piatră acră, pentru a obține culorile dorite. Covoarele din zona Moldovei se caracterizau printr-un fond colorat în negru, roșu-vișiniu sau verde deschis. Rezistența în timp a scoarțelor românești (cele țesute pe verticală) este de 200-300 de ani. 

Meșteșugul măștilor tradiționale reprezintă o altă veche îndeletnicire în județul Neamț, menit să continue obiceiurile tradiționale ale sărbătorilor (Crăciun, Anul Nou, Rusalii, solstițiul de vară, nuntă), prin personaje specifice mitologiei populare și din folclor. Elemente expresive, zoomorfe (capră, țap, urs ș.a) sau antropomorfe (moș și babă, jidan, ursar căldărar ș.a.), de obicei sunt confecționate din blană, piele sau coarne de animale, păr de cal sau de porc, lemn, sfoară, țesături din pânză, coajă de copac, pene, mărgele sau oglinzi, iar zone precum Târpești, Pipirig, Brusturi, Timișești, Ghindăoani, Vânători, Lunca sau Boboiești sunt printre cele mai recunoscute pentru talentul artistic al meșterilor populari.

Dulgheritul, confecționarea draniței, prelucrarea artizanală a lemnului, tâmplăria fac parte de asemenea, printre vechile meșteguri practicate în Neamț. Pentru cioplirea lemnului se utilizau unelte specifice, precum ferestrăul de mână, joagărul, compasul, rindele și dălți, maiul din lemn, sfredele, polobocul, clupa, bărdița, cuțitoaia, vaservagul. Exista și o credință privind tăierea lemnului pentru confecționarea draniței, și anume aceasta se făcea doar în lunile decembrie și ianuarie, atunci când era lună plină, pentru a nu putrezi și a nu fi distrus de cari. La realizarea caselor se ținea cont și de anumite credințe pentru a apăra de duhurile nopții (ex. se sacrifica un cocoș), ori pentru fecunditate și abundență (ex. se sacrifica o găină) ori introducerea unui păstrăv viu în talpa casei (sau în vatra de foc a sobei) drept jertfă. Familiile se mutau atunci când era lună plină, pentru a spori belșugul casei. În casele bătrânești exista și credința de a nu face rău șarpelui casei, ci de a-i pune un vas cu lapte, pentru ca acesta să-i fie paznic. Stoleria (tâmplăria) reprezintă un alt meșteșug practicat în Neamț, mai cu seamă în sec. XVIII-lea. În sculptura lemnului, în funcție de proveniența acestuia, la construcții se utilizează bradul și stejarul, pentru lăzile de zestre se folosea fagul, bâtele ciobănești și codiriștele de bici se făceau din lemn de corn și alun, cadrele de uși din frasin, iar furcile de tors, lingurile și alte obiecte asemănătoare se realuzau din lemn de paltin și tei. Pentru decorul lemnului se utilizează motive cosmice (solare), antropomorfe (pumnul, capul de om, ciobanul), fitomorfe (crenguță de brad, con, flori, frunze) și zoomorfe (șarpe), iar ca stil, predomină cel geometric (dinte de lup, spirală, cerc, zimți, pătratul, rombul).

Costumul popular românesc (specific celor 90 de zone etnografice) este lucrat din țesături de cânepă, bumbac, in, lână, borangic, cu un colorit alb și ornamentații roșii, negre, albastre, galbene sau verzi. Portul tradițional (moldovenesc) femeiesc presupune catrință, cămașă cu poale ornamentale (cămașă de tip dacic, încrețită la gât), broboadă pe cap (țesută din bumbac și purtată de femeile măritate; uneori bariz sau ștergar/fisiu), năframă, care se purta la sărbători (din in, bumbac sau cânepă), bundiță/bondiță (din piele fină de miel, cu ornamentații florale sau geometrice, bogate din punct de vedere cromatic; 2 tipuri – ex. pe Valea Muntelui și în Pipirig se purta bundița scurtă, iar în Tazlău și Ghindăoani se purta cea lungă denumită cheptar), uneori spențer (cojocel scurt din piele, cu motive florale), brâu, bârneață (utilizată pe sub catrință), batistă albă, cu mărgele și dantelă, casâncă neagră (broboadă neagră sau înflorată, cu franjuri pe margini, de obicei purtată de femeile în vârstă), traistă (cadrilată sau vărgată, în alb și negru ori în galben, verde, roșu și vișiniu), suman (decorat cu șarad negru, de obicei și cu falduri/clini) și opinci, iar cel bărbătesc este mai simplu, alcătuit din ițari/cioareci (din in, bumbac sau lână, încrețiți la gambe) sau ”berneveci” din pănură (cafenie sau cenușie), cămaşă (3 tipuri – cea bătrânească, cea cu fustă creață și broderie lucrată cu arnică și mătase, ornamentația fiind dispusă pe guler, mâneci, la umeri și cămașa cu platcă; cămășile tinerilor aveau deseori cusături albastre sau verzi), brâu sau chimir (din piele și uneori ornamentat cu mărgele), opinci şi glugă ciobănească, pălării (cu ciucuri, flori, pene), cușmă din pănură sau căciula din blană (de miel). În zona Neamțului se purtau opinci confecționate din piele de porc sau de vită, cu nojițe din păr de oaie; femeile purtau câlțuni albi din lână, “cioareci” (“ițăruși”) și obiele (oghiele) albe. Catrința, de obicei era de culoare închisă (cea mai veche catrință din Neamț este cea neagră, din păr de oaie – specifică zonelor Zănești și Cândești), cea pestriță (Specifică zonelor Piatra Șoimului și Borlești), din urzeală din păr de oaie și lână în două culori (roșu și negru) sau cea cu vrâste (cu negru și roșu); de asemenea, existau și particularități zonale, spre exemplu, în sudul județului se purtau catrințe din strămătură (cu fire de lână roșii, verzi, galbene și albastre), în Gârcina se purtau catrințe din strămătură, cu fluturi și vrâste roz, în Cuejdiu, catrințe cu flori, în Bodești, catrințele de sărbătoare erau țesute din canva, cu vrâste, bată roșie (doar pe dosul negru) și mătase policromă. În Neamț, s-a mai purtat și zavelca, o formă de catrință, realizată din bumbac negru, cu alesături florale (din mătase) și fota din catifea și paiete. Catrința de sărbătoare mai era lucrată cu fire aurii și argintii. Motivele cel mai des întâlnite în ornamentațiile costumelor erau florile, strugurii, frunzele (de vie, stejar), coarnele, luceferii, melcul, ghinda, creanga de brad etc, iar ca și cromatică, cămășile, poalele și fustele erau albe cu broderii colorate (roșu, negru, albastru, grena, galben, portocaliu, verde, violet, maro), nuanțele vegetale fiind obținute adesea din frunze de nuc, coaja de arin, coji de nuci verzi și coji de ceapă, mesteacăn, sovarf, flori de sunătoare, brândușe. Cele mai cunoscute centre mesteșugărești din Neamț, în care se realizează costume tradiționale la comandă, sunt cele din Târgu-Neamț, Pipirig, Borca și Bicazul Ardelean. De asemenea, și de la Mănăstirea Agapia pot fi cumpărate diverse țesături, aceasta deținând și un atelier de broderie și țesătorie printre altele (olărie, brutărie).

Printre alte meșteșuguri românești, unele practicate și în județul Neamț ar mai fi: legarea plutelor – buhălnicenii erau renumiți, plutăritul pe Valea Bistriței fiind practicat până la mijlocul sec. al XIX-lea; realizarea împletiturilor vegetale (din alun, pănușe, papură), ca obiecte decorative ori de uz casnic sau chiar jucării; olăritul – meserie cu origini neolitice; încondeierea ouălelor, cu motive zoomorfe (șarpe, broască, albină), vegetale (brad, spic de grâu); pictura icoanelor pe sticlă.

Printre tradițiile populare ale zonei Neamț se numără și: Alaiul plugușorului din Trifești, prin care se transmit urări de belșug pentru Anul Nou, acesta fiind format din 12-13 urători, care poartă costume tradiționale (ex. cu sumane cu șarad negru, căciuli brumării) și care au fiecare, diverse obiecte (dobe, buhai, zurgălăi, cârâitoare, corn de vânătoare, fluiere); aceștia recită plugușorul, un poem cu umor românesc, cu versuri despre muncile agricole (secerat, arat, măcinat, coptul pâinii); Turta cu julfă, o specialitate făcută de Crăciun și realizată din aluat nedospit, cu ingrediente de post și în care julfa reprezintă o umplutură din semințe de cânepă fierte și pisate. Obiceiul local este cel de a întâmpina cu această prăjitură, preotul care vine să vestească Nașterea Domnului și de a se mânca până în Ajun; Răscolul oilor, o practică străveche (din Valea Bistriței) și care ține de o sărbătoare a păstoritului, în care după ce se face împărțeala stânii, toți oaspeții consumă balmoș cu jintiță și tocăniță de oaie și se împarte sare.

Arta tradițională de pe meleagurile Neamțului este menținută și transmisă prin intermediul meșterilor populari, care pot fi găsiți în Bălțătești, Agapia, Târgu Neamț, Târpești, Vânători-Neamț, Pipirig, Săbăoani, Timișești, Humulești ș.a.

Bălțătești: Maria și Iulian Mihalachi – meșteșugul țesutului în război (țesut orizontal), lână naturală (ori vopsită în culori obținute din plante), motive tradiționale specifice, dar și abstracte; laicer moldovenesc (lână și urzeală din bumbac, cu motive geometrice, simboluri solare), covoare țesute (lână și urzeală din bumbac, cu motivul arborelui vieții ca simbol al echilibrului dintre bine și rău, simbolul crucii, ornamente multicolore), trăistuțe (lână și urzeală din bumbac, motive specifice zonei), tapiserii (decorațiuni în casele moldovenești, țesute din lână și urzeală din bumbac), carpete (lână și urzeală din bumbac); magazinul meșterului Maria Mihalachi este deschis la intrarea în Mânăstirea Văratec (vis-à-vis de brutărie).

Agapia: Mânăstirea Agapia – țesutul covoarelor, lână cu modele moldovenești, naționale; broderii și cojocărie.

Tîrgu Neamț: Ionela și Costin Lungu – figurine din lut (personaje din lumea lui Ion Creangă – Păcală, Mărioara, Moș Ion Roată, Moș Nechifor, Dănilă Prepeleac); sculptură în lemn – bețe, toiage, bâte, baltage (din lemn de corn, alun, carpen); doamna Ionela Lungu este “membră a Asociației Naționale a Creatorilor Populari din România și profesor la Școala de Arte și Meserii din Vânători” și magazinul acesteia este localizat la poalele dealului pe care este situată Cetatea Neamțului.

Târpești: Nicolae Popa – sculptură în piatră, gresie și lemn.

Vânători-Neamț: sat Nemţişor – Vasile Neamţu – mobilier rustic și accesorii tradiționale, confecționate din lemn (utilizează în special crengi strâmbe de brad și arin); măști tradiționale, costume de urs pentru Anul Nou.

Pipirig: sat Boboiești – Rodica Ciocârtău – instructor la Centrul pentru  Cultură și Arte “Carmen Saeculare” din Neamț – trăistuțe din lână (motive geometrice), tapiserii țesute la răzbi (din lână, motivul predominant – pomul vieții), carpete din lână, specifice zonei (motive geometrice), brâuri din bumbac, piese pentru costumul tradițional al zonei, covoare din lână (motive geometrice) sau țoale din cârpe (țesute din cordele de bumbac și lână) etc.

Săbăoani: Maria Robu – atelierul “Centru de Tapiserie” – țesături din lână, borangic, cânepă, bumbac, in (culori verde deschis, vișiniu sau negru, cu decorații ca pomul vieții, flori sau coarne de berbec); trăistuțe și tapiserii din fir de cânepă și lână; cămăși populare. 

Timișești: Ion Albu – “membru fondator al Ansamblului de Obiceiuri Populare “Așa-i datina la noi” și membru al Academiei Artelor Tradiționale din România”; măști populare realizate prin reprezentarea umorului țăranului român; măști antropomorfe (exprimând tinerețea, bătrânețea, fericirea sau tristețea) și zoomorfe (urs, capră, cerb).

Meșteri populari din Neamț: “Cecilia Hăisan, Ciocârlan Elena, Ciocârlan Vasile, Vasile Neamţu, Vasiliu Maria, Lungu Constantin, Lungu Ionela, Grigoriu Ştefan, Dudanu Vasile, Maria şi Iulian Mihalachi, Rodica Ciocârtău,  Ion Albu, Vasile Gaman, Maria Robu, etc.” În anul 2010 a fost înființată “Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului”; meșteri populari ce pot fi contactați: Târgu Neamț: Asociația meşteşugarilor ,,Nemțeanca”, tel./fax 0233790 319, 0744362464 – costume populare, cusături, țesături; Vasiliu Maria, tel. 0745502525, pentru realizarea de obiecte de podoabă pentru portul popular (bumbac croșetat manual), Maria Ungureanu – costume populare;  Lungu Constantin, tel. 0742999506, realizarea de toiege și baltage (lemn de corn), măști din blană, bețe pentru stână; Lungu Ionela, tel. 0726985695, realizarea de figurine din lut (personajele lui Creangă); Grigoriu Ştefan, tel. 0742925725, realizarea de tâmplărie rustic și alte obiecte casnice din lemn; sat Lunca, Vânători-Neamț: Vasile Găman, tel. 0736324173 – “meşter popular, sculptor, restaurator, proprietar de muzeu privat şi scriitor, fiind autorul a peste 6 volume de poezii”; loc. Grumăzeşti: Dudanu Vasile, tel. 0740999505, tăbăcitul pieilor și confecţionarea de pieptare, căciuli căciuli și gulere tradiţionale; sat Nemţişor: Neamţu Vasile, tel. 0741419207, prelucrarea lemnului (cioplit, şlefuit) și realizarea de mobilier rustic; loc. Bălţăteşti: Maria și Iulian Mihalachi, tel. 0724365313/0728028423, realizarea de țesături din lână sau bumbac (la război); loc. Pipirig: Rodica Ciocârtău, tel. 0740671831; Marinica Todici – țesături, covoare; Cristina Capră – țesături, covorașe, perne; loc. Timișești: Ion Albu, tel. 0722689084, realizarea de măști antropomorfe și zoomorfe (din lână, blană, postav, cânepă), loc. Dolhești: Neculai Dolhescu – bundițe; Piatra Neamț: Cecilia Hăisan – icoane și pictură pe sticlă; loc. Ceahlău, sat Podiș: Brânzucă Maria – țesături și împletituri, tel. 0233258308; sat Șerbești, com. Ștefan cel Mare: Ciocârlan Elena, tel. 0749811589 – obiecte decorative din cânepă; Roman: Solomon Doina, tel. 0743906941 – podoabe din mărgele; sat Săbăoani: Maria Robu, tel. 0761507923 – țesături; Clubul copiilor din Săbăoani, tel. 0233743436.

Prin urmare, cred că se poate afirma cu certitudine că tradițiile populare trebuie menținute vii, fac parte din identitatea noastră națională, alături de istorie, cultură, valori religioase și spirituale. Autoritățile centrale și locale trebuie să sprijine turismul etnografic, să contribuie la promovarea patrimoniului etno-folcloric și la dezvoltarea industriei meșteșugurilor populare. Acest tip de turism este subexploatat, în ciuda faptului că poate oferi produse de turism unice și mai ales, poate contribui semnificativ la renașterea economiei în zonele rurale, prin promovarea, spre exemplu de evenimente tradiționale, a gastronomiei locale tradiționale, a artelor creative și a meșterilor populari, îmbinând activitățile clasice de agrement cu cele cultural-tradiționale.

Cu drag,

Cati

Surse:

https://epochtimes-romania.com/news/datini-romanesti-paparudele–191718

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/baba-dochia-legenda-fetei-de-imparat-si-traditia-celor-noua-cojoace

http://cimec.ro/AER/Prezentarea%20Atlasului%20Etnografic%20Roman/PrezentareaAtlasuluiEtnograficRoman.html

http://ianus.inoe.ro/Petre%207-8.htm

https://www.slideshare.net/mironamironica/etnografie-si-patrimoniu-cultural-romanesc

https://www.viziteazaneamt.ro/2010/10/15/traditii-si-obiceiuri-din-judetul-neamt-prezentate-in-muzeele-de-etnografie/

https://piatraneamtcity.ro/ro/places/povesti-de-iarna-in-muzeul-de-etnografie-piatra-neamt

https://fidesysmobile.eu/visitneamt/ro/listings/muzeul-etnografic-vasile-gaman/

https://mestesuguri3.rssing.com/chan-50231988/all_p1.html

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/mestesuguri-odinioara-sumanaritul-s-a-implicat-statul-1910-pune-industria-roate-1_5eda231b5163ec4271850064/index.html

https://www.scritub.com/sociologie/Mestesuguri-traditionale-din-M22637.php

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/09/26/romania-in-anul-patrimoniului-cultural-mestesugul-teserii-covoarelor-de-perete-din-romania-si-republica-moldova–182168

https://mesterpopular.wordpress.com/mestesugul-mastilor/

https://www.viziteazaneamt.ro/2012/09/26/portul-popular-traditional-in-neamt/

https://www.qdidactic.com/istorie-biografii/arta-cultura/costumul-popular-arta-populara-romaneasca-si-numeroa113.php

https://mestesuguri3.rssing.com/chan-50231988/all_p1.html

http://povestidecalatorie.ro/muzeul-de-etnografie-din-piatra-neamt/

http://www.culturaneamt.ro/mestesuguri-ale-romanilor-de-odinioara-plutaritul-mijlocae-de-transport-zone-de-plutarit-in-neamt/

https://fidesysmobile.eu/visitneamt/ro/mestesuguri-oameni-si-locuri/

https://www.viziteazaneamt.ro/2012/07/18/traditii-si-mestesuguri-din-neamt/

https://www.mesterpopular.ro/judet-neamt

https://ziarulceahlaul.ro/sa-i-cunoastem-ei-sunt-mesterii-populari-din-judetul-neamt/

https://tvmneamt.ro/scoala-gheraesti-arta-mestesugului-popular-dusa-mai-departe-prin-maini-de-copii/

https://www.ziartarguneamt.ro/la-brusturi-curand-manifestarea-cultural-artistica-traditii-si-mestesuguri-marturii-ale-identitatii-satesti

Busuioc M.F., Simon T., Niculescu A.C., Trifanescu R., New opportunities for niche tourism in Romania: ethnographic tourism, Romanian Economic and Business Review – Special Issue

https://www.viziteazaneamt.ro/tag/mesteri-populari/

Întâlnește un meșter popular

Meșterul Vasile Găman | Oameni de poveste din Neamț

http://descoperanordest.ro/casa-muzeu-vasile-gaman/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s