Monahismul ortodox: părinții duhovnici ai Neamțului #1

„Măi fraților! Ce suntem noi azi, veți fi voi mâine. Și ce sunteți voi azi, am fost noi ieri.” (Părintele Ioan Gură de Aur – fragment din „Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ”, de Părintele Cleopa Ilie)

„Așadar, omul slab la minte și încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârtește și nu primește chiar de ar fi de folos. Omul încrezut și mândru se prinde de o cracă uscată și nu știe că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu”. (Părintele Paisie Olaru)

Scurt istoric…
“pesemne că religia creștinească a fost adusă pe față în Dacia abia în vremea domniei lui Constantin cel Mare, fiindcă sub Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, amândouă Daciile își aveau arhiereii lor, după cum arată tipicul Soborului ținut la Sardes. Și se poate că mulți daci să se fi plecat cu multă vreme înainte asupra învățăturii sângerate a mucenicilor, ca să urmeze steagul lui Hristos. În zilele noastre tot norodul ține de biserica creștinească a Răsăritului. Nu se îndoiește nimeni de slova credinței, nimeni nu se arată fără luare-aminte față de vreuna din porunci și nu face nimic din cele oprite de biserică. […] Osebit, toți călugării sunt așa de ascultători canoanelor sfântului Vasile cel Mare, că mai degrabă ar muri de o sută de ori, decât să mănânce o îmbucătură de carne, chiar dacă le-ar porunci un doftor. Nu ies niciodată din mănăstirea lor, dacă nu-i mână egumenii sau dacă nu dobândesc învoire pentru câteva ceasuri sau câteva zile.“ (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei)

MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA,

comuna Vânători-Neamț

Părintele CLEOPA ILIE

„MÂNCA-V-AR RAIUL SĂ VĂ MĂNÂNCE„

„Dacă aș avea un sac mare, v-aș băga pe toți în el, și v-aș duce în Rai!”

Mare duhovnic și predicator al Moldovei,

“unul dintre reperele spiritualtății românești”,

“unul dintre cei mai importanţi neoisihaşti din sec. al XX-lea”,

„misionarul isihast de la Sihăstria”.

Părintele Cleopa (Constantin Ilie, 10.04.1912 – d. 2.12.1998) s-a născut în comuna Sulița, în jud. Botoșani, provenind dintr-o familie iubitoare de Dumnezeu, cu opt copii (patru băieți și patru fete) rămași din cei zece, și avându-i părinți pe Ana (d. 15.09.1968) și Alexandru Ilie. Tatăl său avea origini ardelenești, strămoșii acestuia fiind oieri din zona Săliștea Sibiului, care în sec. al XVIII-lea au fost nevoiți să se retragă în Moldova (județul Botoșani), din cauza persecuțiilor religioase. La sfatul duhovnicului Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, Ana i-a închinat Maicii Domnului pe copilul său cel mai mic, Constantin, acesta fiind foarte bolnăvicios în primele luni de viață. Una dintre surori, Ecaterina, a plecat la Mănăstirea Agapia în anul 1920, pentru a se călugări, iar trei dintre frați au plecat și ei la mănăstire: primul a fost fratele Gheorghe, care a ajuns la Schitul Sihăstria, primind numele de Gherasim (d. 1933), după care au urmat Vasile (d. 1931) și Constantin (la vârsta de 17 ani), în anul 1929. De asemenea și mama, Ana, după ce a rămas văduvă, în anul 1946 s-a alăturat vieții monahale de la Mănăstirea Agapia, iar în 1947 a primit numele de Agafia. A viețuit în mănăstire timp de 22 de ani.

Ascultarea fratelui Constantin Ilie, aceea de a păstori oile Schitului Sihăstria a durat până în anul 1942, timp în care acesta a fost ajutat de unchiul său, monahul Galaction Ilie, dar și de monahul Antonie Olaru. Pe vremea când păstorea oile, Constantin împrumuta cărți de la biblioteca Mănăstirii Neamț, locul unde Sfânt Ioan Iacob de la Neamț (Sfântul Ioan cel Nou de la Neamt, 1913-1960), pe atunci era bibliotecar și novice; starețul mănăstirii era episcopul Nicodim Munteanu, ulterior Mitropolit al Moldovei și apoi Patriarh al României. În anul 1935, fratele Ilie a fost chemat în armată, la Botoșani.

Timp de trei ani, Constantin a fost ucenicul schimonahului Paisie Olaru, iar în anul 1937 a primit numele de Cleopa. În acea vreme, mănăstirea Sihăstria era condusă de starețul Ioanichie Moroi (d. 3.09.1944). Părintele Cleopa a fost trimis în 1949, ca stareț la Mănăstirea Slatina (jud. Suceava), pentru a revigora viața duhovnicească. În perioada în care Părintele Cleopa a fost transferat la Mănăstirea Slatina, stareț la Sihăstria a fost numit un alt mare duhovnic, Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

A urmat o perioadă foarte dificilă a monahismului ortodox din sec. al XX-lea, 1959-1964, din cauza prigoanei regimului comunist al vremii. Părintele Cleopa s-a retras în pădure (în zona “Piciorul cucului”), un pădurar ajutându-l și făcându-i un bordei în pământ; tot acest om îl mai ajuta, aducându-i lunar câte un rucsac de cartofi și pâine uscată. La a treia retragere în munți, mai întâi, Părintele Cleopa s-a dus în pădurile din Hangu, iar mai apoi s-a stabilit în apropiere de Muntele Petru Vodă, unde a rămas timp de șase ani. Pe vremea când Părintele Cleopa viețuia în munți, l-a avut drept ucenic pe ieromonahul Arsenie Papacioc.

În scrierile Securității, despre Părintele Cleopa se afirma: „A scris multe materiale de propagandă mistică. De către enoriaşii din partea locului este cunoscut ca un făcător de minuni, cel mai bun duhovnic”; „se bucură de mare popularitate, cu multă influenţă atât în rândul călugărilor, cât şi al cetăţenilor care au auzit de el chiar din diferite localităţi din ţară”; în jurul lui gravitează „elemente cunoscute cu trecut politic – foşti legionari, condamnaţi, mistici”.

În 1964, anul amnistiei deținuților politici, părintele Ioanichie Bălan avea să-l caute pe părintele Cleopa la bordei pentru a-l ruga să revină la mănăstire, iar acesta s-a și întors definitiv în 29 septembrie în același an. În 1974, Părintele Cleopa a fost în pelerinaj la Mormântul Sfânt, iar în 1977 a ajuns la Sfântul Munte Athos (“Grădina Maicii Domnului”). În 6 august 1987, Părintele Cleopa a fost nașul de călugărie al teologului Daniel – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Autodidact fiind, Părintele Cleopa este autorul a mai multor cărți, precum unele despre Spovedanie (Spovedania arhiereilor, călugărilor, preoților), despre credința ortodoxă, predici, Valoarea sufletului, despre minuni, vise și vedenii, Versuri către Maica Domnului și Acatistier.

În luna septembrie a anului 1998, Arhimandritul Cleopa a mers și s-a închinat la mormintele starețului Ioanichie Moroi, a Părintelui Paisie Olaru și a rostit următoarele: „Rugați-vă și pentru Cleopa păcatosul, că iată mâine, poimâine, ne întâlnim înaintea lui Hristos!”. În data de 29 noiembrie, ucenicii săi au spus că Părintele Cleopa a intrat într-o stare de răpire duhovnicească, timp de 11 ore, urmând ca peste trei zile, în dimineața zilei de miercuri – 2 decembrie, ora 2.20, la vârsta de 86 de ani, să își dea duhul, plecând la ceruri.

După cum s-a hotărât de către Sfântul Sinod în anul 2005, se are în vedere canonizarea părintelui și introducerea sa în calendarul ortodox, sub numele Cuviosul Cleopa de la Sihăstria.

Despre importanța postului:

„Şi diavolii postesc, dar tot diavoli rămân“

Părintele Cleopa spunea că “postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu”, făcând referire la interdicția de a mânca din pomul din Rai. De asemenea, predica despre postul trupesc și cel duhovnicesc: „Nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Şi diavolii postesc şi niciodată nu mănâncă, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoară, nici nu se mărită, dar tot diavoli sunt, pentru că au inima înaltă, plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Şi Solomon zice: «Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima şi viclean, aşa cum sunt diavolii»”.

Despre cum ne înșeală diavolul:

„Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei.

La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…».

Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe…».

Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp…»”.

“Biserica este mama noastra spirituală”, din predica Părintelui Cleopa

„Dacă-i moarte, nu-i nimic! Azi eşti, mâine nu eşti”

„Omul care se teme de Dumnezeu e mai presus de toţi înţelepţii lumii”

”ASCULTĂ FRATE:

RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE…

Și când ți se va părea că ai sfârșit-o, o iei de la capăt:

RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE…

RĂBDARE până la ușa mormântului.

RĂBDARE până la sfârsit,

nu până la prășit!”

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae despre Părintele Cleopa:

“«Avvă» unic al spiritualităţii româneşti”

Mitropolitul Bartolomeu Anania despre Părintele Cleopa:

“a fost cel mai mare duhovnic al secolului XX […] un viteaz al duhovniciei noastre româneşti. A făcut din Sihăstria un Athos al poporului român”

Arh. Ioanichie Bălan despre Părintele Cleopa:

„Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiți duhovnici, sfetnici și predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viața sa interioară exemplară, de ascet și sihastru consacrat, experiența sa în nevoința monahală, vastele sale cunoștințe scripturistice și patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar întâlnită, blândețea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu și cuvântul său hotărât, înțelept și precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioșii, numeroșii săi fii duhovnicești, călugări și mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastră”.

Părintele PAISIE OLARU

„Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi, și să nu spui tot ce știi”

Despre Părintele Paisie Duhovnicul, așa cum scria Arhimandritul Ioanichie Bălan:
Ieroschimonahul Paisie Olaru (Petru Olaru, 20/06/1897 – 18/10/1990) a fost unul din cei mai mari duhovnici ai zilelor noastre. Acesta s-a născut în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botosani, într-o familie cu cinci copii. Părinții săi erau oameni simpli, tatăl Ioan Olaru († 1923) era pădurar, iar mama lui, Ecaterina († 1913), era casnică. La Schitul Cozancea, mezinul familiei Olaru a intrat în viața monahală (după ce s-a întors de pe frontul de război din Ungaria), în anul 1921, primind ulterior numele de Paisie. În anul 1947 a devenit preot, după ce în 1943 fusese hirotonit diacon; timp de șase luni a fost egumenul Schitului. La Mănăstirea Sihăstria s-a retras în toamna anului 1947, iar în perioada 1972-1985 a viețuit ca sihastru la Schitul Sihla. A fost un părinte și un duhovnic iubit, care avea grijă de cei bolnavi și de bătrâni; era smerit, bland, înțelept la cuvânt, tăcut, milostiv, iubitor de aproape și primea la spovedanie la orice ceas în noapte – iubea liniștea și muncea la grădină. În ultimii săi ani de viață a revenit la Sihăstria, fiind bolnav și având probleme de sănătate cauzate de o artrită și de cataractă; acesta a fost îngrijit de către monahul Gherasim, ucenicul său apropiat. A murit la vârsta de aproape 94 de ani, fiind îngropat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, care de atunci a devenit loc de pelerinaj.

Despre aducerea aminte de moarte:

„Ce ești tu azi, am fost noi ieri;
și ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!”

Arh. Ioanichie Bălan îl numește pe Părintele Paisie Olaru,

“duhovnic al inimii, un Părinte al dragostei și nădejdii”.

Citind din Convorbirile Duhovnicești, mi-au plăcut foarte mult câteva idei,
pe care le consider moralizatoare și plăcute sufletului în același timp,
cel puțin în ceea ce mă privește.

“- Ce este conștiința?
– Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care păzește pe om.
Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă
și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.”

„Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ.
Că cine citește Psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.”

„Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului și mulțumirea duhovnicească.
Oriunde ești, ești liniștit; orice faci, ești mulțumit, știind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Când este cineva în pace, vorbește blând, înțelept și liniștit,
iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat
și vorbește fără cugetare și cu păcat.”

“Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul.
Că omul se schimbă. Azi iți dă și mâine îți cere;
azi te laudă și mâine te ocărăște.”

„Vedeți cum trece timpul?!
Vai, vai, să nu vă treceți timpul fără folos, că nu-l mai întâlniți.
Ce puteți face astăzi, faceți, și nu amânați pe mâine,
că nu știm dacă mai ajungem până atunci.”

„Iartă-mi mie, Doamne, cum iert și eu. […]
Teologia noastră este rugăciunea! adică să zici din inima,
cu atenție și lacrimi:
« Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine păcătosul! »”

De asemenea, tot Părintele Paisie spunea că
„Monahismul de astăzi este cu școală multă , dar cu practică puțină”.
Unul dintre mulții ucenici pe care i-a avut, s-a remarcat a fi chiar fratele Părintelui Cleopa Ilie, pe numele său – Gheorghe Ilie, un ascultător sporit al vieții monahicești.

Arh. Cleopa Ilie, marele duhovnic din Mănăstirea Sihăstria, îl cunoscuse pe Părintele Paisie în vremea în care păștea oile cu frații săi, chiar în apropierea Schitului Cozancea, în anul 1924. Părintele Cleopa povestește despre duhovnicul Paisie Olaru că, la început, atunci când acesta a intrat în mănăstire a făcut ascultare timp de trei ani la bucătărie, fiind foarte smerit, după care a fost paraclisier. Duhovnicul Părintelui Paisie era ieromonahul Calinic Susu. De asemenea, își amintește și de sfatul Părintelui Paisie, când acesta a primit în anul 1942 să fie starețul Mănăstirii Sihăstria (în locul starețului Ioanichie Moroi care era bătrân și bolnav și care zicea ca, “Cleopa de la oi” să devină egumen în locul său, că “este băiat bun și ascultător”); mănăstirea suferise un incendiu (în 1940) și au rămas puține chilii și părinți, majoritatea plecând la Mănăstirea Neamț. În 1949, cei doi părinți însoțiți și de alți călugări erau transferați de la Sihăstria la Mănăstirea Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanul. Cu Părintele Cleopa a făcut Părintele Paisie legământul acesta: „Doamne dacă este voia Ta, vreau, dacă moare fratele acesta înaintea mea, să fiu eu la capul lui; iar dacă mor eu, să fie el la capul meu!”

„Să ne întâlnim la poarta Raiului!” Tuturor le dorea un „colțișor de rai“.

Arhimandrit IOANICHIE BĂLAN

“farul de lumină de la Sihăstria”

„Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna”

Părintele Ioanichie Bălan (Ioan Bălan, 10.02.1930 – 22.11.2007) s-a născut în localitatea Stănița, județul Neamț, într-o familie evlavioasă. A fost absolvent al Liceului Comercial din Roman (Neamț). La vârsta de 19 ani, în 1949 a venit ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar în 1953 a fost hirotonit diacon. Ascultările de la mănăstire (1949-1971) l-au trecut pe rând prin activități de casier, secretar, contabil și ghid. Între 1971-1975 și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București, lucrarea sa de licență intitulându-se „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”. În anul 1979 a fost hirotonit preot, în 1984, protosinghel și mai apoi, în 1992, arhimandrit. În 1971, părintele Ioanichie a fost silit să se mute la Mănăstirea Bistrița (Neamț), din cauza numeroaselor presiuni asupra vieții monahicești; a viețuit aici până în anul 1990, după care a revenit la Mănăstirea Sihăstria. La vârsta de 77 de ani și după 58 de ani de monahism, în data de 22 noiembrie 2007, în cursul nopții de miercuri spre joi, a plecat la ceruri.

La Mănăstirea Sihăstria, părintele Ioanichie Bălan i-a cunoscut pe unii dintre cei mai mari duhovnici români – părinții Ioil Gheorghiu, Ioanichie Moroi, Arsenie Papacioc, Paisie Olaru si Cleopa Ilie.

La înmormântarea părintelui Ioanichie Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria, Victorin Oanele, spunea despre acesta:

“Având de la Dumnezeu și darul cuvântului, dar stând în umbra starețului său – părintele Cleopa, nu îndrăznea să țină cuvânt de învățătură credincioșilor până când marele nostru predicator și duhovnic – părintele Cleopa, cunoscând darul pe care îl avea părintele Ioanichie, la o Sfântă Liturghie, deschizând ușile împărătești l-a scos forțat în fața poporului pentru a predica. De atunci nu a încetat să reverse peste cei care îl ascultau din darul pe care îl primise de la Dumnezeu”.

În amintirea sa, Mănăstirea Sihăstria a editat o lucrare intitulată “Mi-e dor de Cer. Viața Părintelui Ioanichie Bălan”.

Printre cărțile scrise de Arh. Ioanichie Bălan se numără: Patericul românesc, Patericul mănăstirilor nemţene, Convorbiri duhovniceşti, Vetre de sihăstrie românească, Convorbiri duhovniceşti cu teologi ortodocşi din străinătate, Mărturii româneşti la Locurile Sfinte, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, Călăuză ortodoxă în Biserică, Părintele Paisie duhovnicul, Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Sinaxar general ortodox – Dicţionar aghiografic, Sfânta Teodora de la Sihla: floarea duhovnicească a Moldovei, Sfintele icoane făcătoare de minuni din România, Sfântul Episcop Ioan: mare sihastru în Munţii Carpaţi, Fapte minunate de la părinţi atoniţi, Sfintele moaşte din România, Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei, Ne vorbeşte Părintele Cleopa și Viaţa Părintelui Cleopa.

Arh. Ioanichie Bălan despre România și poporul român:

“Cred în reînvierea României, cred în puterea harică a ortodoxiei, cred în eroismul și în sfințenia înaintașilor noștri care ne-au lăsat o țară mică, dar plină de sfințenie și de frumusețe. Cred că mâine și țara noastră se va deștepta din această letargie și nu va mai căuta fericirea, nici pe la Răsăritul încă ateu, nici pe la Apusul care este cel mai ateu, ci va căuta fericirea în inimă, în pământul străbun și-n credință.”

Părintele PETRONIU TĂNASE

“unul dintre părinţi cei mai înduhovniciţi ai perioadei contemporane”, un “athonit contemporan”, “teologul iscusit al Sihăstriei”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel despre Părintele Petroniu:

“monah statornic şi egumen înţelept”

Părintele Adrian Făgețeanu:

„Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit.„

„Acum omul se lasă prins de vrăjmaşul, care îl momeşte cu lucruri deşarte lumeşti; nu vrea să se lase de păcatele care-l fac sclav şi dependent de această lume înrobită materiei; vrea să aibă o viaţă fericită prin ea, prin materie, ceea ce e un lucru imposibil, pentru că omul e o fiinţă spirituală şi nu-şi poate afla fericirea şi împlinirea decât prin Dumnezeu, Care l-a creat.”

„Iubirea este adevărata natură a sufletului nostru, iar rugăciunea e modul de dobândire a ei”

“trăsătura definitorie a acestui popor a fost smerenia, simplitatea. N’a făcut lucruri care să impresioneze prin măreţie.”

“Atât în lume, dar și în România, …se observă o superficialitate, în materie de cultură și spiritualitate. Cuvântul scris este înlocuit cu imaginea, care interesează, provoacă și agită”

Părintele Petroniu Tănase s-a născut în comuna Farcașa, județul Neamț, după unele surse în anul 1914, iar după altele, în 1913. La vârsta de 14 ani a ales calea monahismului, intrând la Mănăstirea Neamț (ctitorie a Domnitorului Ștefan cel Mare), unde a fost și călugărit mai târziu, în anul 1942, fiind coleg de obște cu Ioan Iacob Românul, cel cunoscut ulterior sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț.

Se spune despre acesta că “face parte din panteonul de aur al monahismului românesc din secolul al XX-lea”, fiind un mare duhovnic contemporan, al Neamțului și al Moldovei, dar și “ultimul martor al mişcării isihaste Rugul Aprins”. A plecat la studii la București, absolvind cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă (teza de licenţă intitulându-se “Istoria Mănăstirii Neamţ”), dar urmând și cursuri de matematică și filosofie; în acest timp a făcut parte din obștea Mănăstirii Antim. Comunitatea care făcea parte din mişcarea „Rugul Aprins“ își avea întâlnirile duminica, în biblioteca de la Mănăstirea Antim, care se desfășurau sub forma unui cenaclu literar și unde participau călugări, profesori universitari și studenţi, având în comun o cultură spirituală autentică și în același timp rezistentă în faţa regimului de atunci.

În anul 1947 a devenit ieromonah și a început să predea cursuri la Seminarul monahal al Mănăstirii Neamț.

Părintele Petroniu Tănase a avut o contribuție importantă la Mănăstirea Slatina (Fălticeni), acolo unde a fost egumen în perioada 1957-1959, până la promulgarea Decretului comunist (410/1959). Împreună cu părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Dosoftei Muraru, Antonie Plămădeală, Andrei Scrima și Daniil Sandu Tudor, la Mănăstirea Slatina a format o “adevărată Academie duhovnicească”.

În vremea prigoanei, părintele Petroniu a plecat ca sihastru, în localitatea Broșteni (Suceava), locuind la marginea unei păduri.

În anul 1966, părintele Petroniu a ajuns la Sihăstria (până în 1950, aceasta a fost considerată drept schit ce aparținea de Secu), unde funcționa o formă a unui azil de monahi bătrâni, datorită regimului. La Mănăstirea Sihăstria, părintele Petroniu era protosinghel, dar în anul 1972, regimul comunist ateu, a hotărât să îi disperseze pe călugării bătrâni (dar îmbunătățiți) la alte mănăstiri din Neamț, din cauză că transformaseră acel loc într-o “oază de spiritualitate”. Astfel, starețul de atunci, părintele Caliopie Apetrei, era transferat la Mănăstirea Văratec, părintele Paisie la Sihla, părintele Ioanichie Bălan la Bistrița, părintele Silvestru și monahul Filotei, la Bolnița, părinții Ghenadie Petrescu și Dosoftei Muraru mutați și ei, iar părintelui Cleopa îi erau interzise predicile mai lungi de 15 minute.

În anul 1978, părintele a plecat la Sfântul Munte Athos, urmând să fie ales drept stareț al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul, Prodromu, după șapte ani de viețuire în acel loc, unde a și adus o deosebită contribuție la organizarea vieții duhovnicești și administrative. Singura vizită în România a fost în anul 1993, atunci când a slujit la sfinţirea bisericii ridicate pe muntele Ceahlău, după care, a mai slujit cu două ocazii, la hramul Mănăstirii Secu şi la o slujbă dedicată schitului de la Poiana lui Ioan. În anul 1995, Părintele Petroniu a primit vizita părinților Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan și Victorin (starețul de atunci al Mănăstirii Sihăstria), aflați în pelerinaj la Sfântul Munte. În vremea aceea, părintele Cleopa se gândea să rămână la Athos, însă părintele Petroniu l-a sfătuit astfel: „Fratele meu bun, Cleopa, mă bucur că ai venit să mă vezi. Știu că ai venit cu gândul să rămâi în Sfântul Munte, dar rugămintea mea este să mergi înapoi în România, pentru că este mare nevoie de dumneata acolo. Mulți creștini se vor folosi de frația ta.”

A plecat la ceruri în după-amiaza zilei de 22 februarie 2011 (orele 16), după 33 de ani de monahie athonită și respectiv, 26 de ani de când era stareț al Schitului Prodromu (din 15.10.1984), la vârsta de 97 de ani.

Printre cărțile publicate de părintele Petroniu Tănase se numără: Chemarea Sfintei Ortodoxii, Icoane Smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Bine ești cuvântat, Doamne – meditații, Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului.

„Este greșit să se creadă că Biserica e înapoiată, retrogradă, că s-au schimbat vremurile și că trebuie și ea să se modernizeze. Biserica este tradiționalistă tocmai pentru că are niște valori de apărat. Nu e vorba de închistare, ci de consecvența în sfintele rânduieli.”

Părintele IOANICHIE MOROI

Egumenul Sihăstriei, unul dintre cei mai mari duhovnici, s-a născut în localitatea Zărnești (Brașov), în anul 1859. Acesta a avut o familie (soție și doi copii), care atunci când el s-a hotărât să urmeze calea monahismului, l-au urmat – soția a intrat la Mănăstirea Agapia, primind numele de Augustina. Decizia viitorului părinte Ioanichie a venit în urma unui pelerinaj la Muntele Sfânt, unde a și rămas timp de zece ani, între 1890-1900. Înainte de a pleca la Muntele Athos, acesta a trecut și pe la Schitul Peştera Ialomicioarei și a fost în pelerinaj la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Când a revenit în România, acesta a intrat la Mănăstirea Neamț, ca paraclisier. Dopă 9 ani, schimonahul Ioanichie Moroi este trimis ca egumen la Sihăstria, unde a reușit să organizeze o viața duhovnicească asemănătoare modelului de la Sfântul Munte. Printre ucenicii săi s-au numărat și frații Ilie – Vasile, Gheorghe și Constantin (viitorul părinte Cleopa Ilie).

Schitul Sihăstria a fost întemeiat în anul 1655, de către sihastrul Atanasie, însă din cauza vremurilor și a secularizării din perioada 1861-1863, locașul bisericesc a rămas pustiu. Abia în 1909 se redeschide Schitul, sub îndrumarea starețului Ioanichie Moroi, urmând ca în 1947 să devină Mănăstirea Sihăstria. Aici a avut în jurul său, aproximativ 40 de ucenici.

Părtintele Cleopa spunea despre fostul stareț al Sihăstriei, Ioanichie:

„Întrucât săvârșea Sfânta Liturghie zilnic, el nu mânca nimic, de luni și până sâmbătă, mulțumindu-se numai cu Sfânta Împărtășanie și cu prescura care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile, egumenul venea la trapeză cu obștea și citea cuvânt de învățătură de la Sfântul Teodor Studitul. Însă sâmbăta și duminica, ca și în celelalte sărbători mari, lua masa împreună cu toată obștea.” După ce părintele Ioanichie s-a îmbolnăvit greu, părintele Cleopa a preluat conducerea vieții monahale de la mănăstire.

A plecat la ceruri în 5 septembrie 1944 și este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria.

Arhimandrit DOSOFTEI MURARU

Cărturarul de la Sihăstria, protosinghelul Dosoftei Muraru ajunge stareț al Mănăstirii Putna, ca urmare a inițiativei Mitropolitului Moldovei și Sucevei, care în 1956, îl trimite acolo alături de alți monahi din Mănăstirile Sihăstria și Slatina (un total de 26 de călugări sunt mutați la Putna), pentru a reface viața duhovnicească. În anul următor, la 12 aprilie 1957, urma să se sărbătorească împlinirea a 500 de ani de când Ștefan cel Mare urcase pe tronul Moldovei, Mănăstirea Putna fiind prima sa ctitorie, dar și necropola.

La sfârșitul anului 1957, noul Mitropolit al Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu, îl numește pe părintele Dosoftei, stareț al Mănăstirii Vorona.

Urmând organizării obștești refăcute de către părinții de la Sihăstria, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Petroniu Tănase, Adrian Hrișcu, părintele Dosoftei Muraru, alături de alți duhovnici (Gherasim Câmpanu, Emilian Olaru, Dionisie Udișteanu) ajunge la Mănăstirea Slatina, în anii imediat următori stăreției Arhimandritului Cleopa.

***Mănăstirea Slatina, localizată la poalele munților Stânișoarei, ctitorie a Domnitorului Alexandru Lăpușneanu, pe valea Suhăi (afluent al râului Moldova), este considerată un locaș sfânt mai ales din pricina viețuirii aici a mulți călugări îmbunătățiți și duhovnici renumiți ai Moldovei, dar și o fortăreață monahală de apărare a dreptei credințe. După cum indică cronicile (prin scrierile lui Ion Neculce, Grigore Ureche, Nicolae Iorga și Eftimie, episcopul Rădăuților între 1558-1561), această mănăstire a fost ridicată pe locul unui paltin, la sfatul dat către domnitor, de sihastrul Pahomie; zidirea a început în anul 1553 și a fost terminată în 1564; tot aici fusese adus și capul Sfântului Grigorie Bogoslov, după ce piatra de temelie a fost pusă de Alexandru Lăpușneanu și Patriarhul Constantinopolului, Ioasaf.

„Mai apoi, domnind Alixandru vodă ţara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială şi osârdie şi o au sfinţit-o Grigorie mitropolitul şi la sfinţenie zic să fie fost preoţi cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) şi o au sfinţit-o octovrie 14”. („Letopiseţul ţărâi Moldovei„) În Mănăstirea Slatina se află și moaştele Sfântului Grigorie Teologul (328-389).