Monahismul ortodox și părinții duhovnici ai Neamțului #2

„Unde este dragoste, acolo este Dumnezeu”

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

Arhimandrit Iustin PÂRVU,

Duhovnicul de la Petru Vodă

Ei, prin ce-am trecut noi!… Dar prin ce-o să treceţi voi!… Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri,

va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele.

Părintele Iustin despre poporul român: „Nici o altă ţară, spunea el, nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc,

prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu mai
încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de
suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru ca astea pier degrabă, ci prin jertfa
şi valoarea ei spirituală”. În ziua sărbătorii creștin-ortodoxe a Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în data de 10 februarie 1919
(conform informațiilor din Registrul Mânăstirii Secu) s-a născut Iosif Pârvu, fiu al Anei, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni
(astăzi satul Petru Vodă, com. Poiana Largului), jud. Neamț. Acesta provenea dintr-o familie evlavioasă și avea să fie cunoscut poporului
român, sub numele de Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării noastre. La vârsta de 17 ani
(în anul 1936) a intrat în viața călugărească, ca frate la Mănăstirea Durău, urmând ca în 1940 să fie hirotonit
ierodiacon, iar în 1942, ieromonah, la Iași, de către Arhiereul Valerie Moglan. În anul 1937 a început cursurile Seminarului
Teologic de la Mănăstirea Cernica, în apropierea Bucureștiului, iar după desființarea acestuia de către mareșalul Ion Antonescu,
în 1941 a fost mutat la Seminarul din Râmnicu Vâlcea și mai apoi, și-a continuat studiile, în 1946, la Seminarul „Sfântul Gheorghe”
din Roman – Neamț. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost preot militar (din vara anului 1941) încorporat în cadrul
batalionului/diviziei 18 Vânători de Munte, fiind trimis pe frontul de est (Odesa, Crimeea, până la Don) – a revenit împreună cu
unitatea militară din care făcea parte, în ținutul natal, în 1944 ajungând în comuna Vânători-Neamț; a fost arestat în 15 mai 1948,
cu suspiciunea apartenenței la „Frățiile de Cruce”, organizație a elevilor din seminarul teologic
din Roman și cei ai altor licee din zonă, aceștia find acuzați de contribuții împotriva regimului comunist
(părintele Iustin fiind considerat un „legionar periculos”), iar în perioada 1948-1964 a fost condamnat la detenție
(în 14 martie 1949 a primit o sentință a
Tribunalului Militar din Iași, fiind condamnat la muncă silnică).
Timp de 16 ani s-a nevoit ca și deținut și a trecut prin penitenciarele Sucevei (1948), Jilavei, Văcărești, Gherla (1954)
și Aiud – închisoarea comunistă a intelectualilor (1949, 1955, 1959), dar și prin “reeducarea” de la închisoarea din Pitești. De asemenea, părintele Iustin a muncit
ca deținut și la Baia Sprie (1950),
în mină și în colonia de la Cavnic (1953). În 1959 a primit o altă sentință (de 3 ani) și care a fost prelungită în 1961 cu alte 36 de luni,
părintele Iustin fiind trimis în
lagărele de muncă de la Culmea și Periprava (1959). În anul 1964 a fost eliberat, însă o perioadă nu i s-a permis
să se întoarcă în mănăstire, un timp muncind la pădure.
Din 1966 și până în 1974, părintele Iustin l-a avut duhovnic pe părintele Ioil de la Mănăstirea Sihăstria și a fost prieten bun cu părinții
Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Petroniu Tănase,
Nazarie și Marcu. În 1976, părintele Iustin a plecat în pelerinaj la Sfântul Munte Athos.
A fost monah o vreme (1977 – 1989) la Mănăstirea Bistrița, după care, părintele Iustin a slujit un an, ca preot duhovnic la
Mănăstirea Secu (la rândul său, avându-i ca
duhovnici pe părinții Epifanie Acatrinei și Atim Găină), urmând să ajungă apoi în satul natal, unde a ctitorit
Mănăstirea „Sfinții Mihail și Gavriil” Petru Vodă, închinată
mucenicilor români din închisorile comuniste; totodată, a ctitorit și schitul de maici, Adormirea Maicii Domnului – Paltin.
În anul 2008, părintele Iustin devenea arhimandrit;
în ultima perioadă a vieții sale, părintele Iustin a suferit de cancer la stomac (cu metastază) și a fost operat în mai 2013,
la Cluj Napoca, iar în 16 iunie 2013 (orele 22:40),
pe când avea 94 de ani, pleca la ceruri.


Din anul 2015, în fața primăriei din Poiana Teiului există un bust al părintelui Iustin Pârvu, realizat de un artist vâlcean, Ivan Jinaru.

„Cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii:

să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”

La Petru Vodă, ușa chiliei părintelui Iustin nu era niciodată închisă, primind pelerini din toate colțurile țării.

Pe vremea când era stareț la Mănăstirea Petru Vodă, acesta primea credincioșii timp de 14-16 ore în fiecare zi

și era nelipsit de la slujba Sfintei Liturghii,

dormind doar 2-3 ore pe noapte și având o singură gustare pe zi. A înființat două publicații cu învățături ortodoxe,

denumite „Glasul Monahilor” și “Atitudini”, un centru

de plasament și un azil de bătrâni. De asemenea, în 2012, Arh. Iustin a mai ctitorit și un monument

dedicat ostașilor români care au murit în luptele de la Codrii Pașcanilor.

Mănăstirea Petru Vodă

“Boala este o dezordine a sufletului, a minții și a trupului!”

„Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, trebuie să-l înțelegi. Dacă îl vezi căzut acolo,

neapărat trebuie să gândești că trebuie să-i dai o mână de ajutor.

Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu.

Dacă nu-l iubești pe cel de alături, dacă nu-l ajuți, nu ești capabil nici să-L iubești pe Dumnezeu.”

„Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri și amănunte, este asediat de o mulțime de lucruri false și nu știe să aleagă.

Dacă știi să alegi bine, lucrurile devin ușoare, viața este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui.

Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăși te chinui.

Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului.

Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii.

Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă el singur slugă la diavol”.

În zona pârâului și Mănăstirii Secu (Vânători-Neamț) au trăit mulți sihaștri, originea acesteia fiind menționată undeva în jurul anului 1500. În acea vreme, sub îndrumarea lui Zosima, ieroschimonah la Mănăstirea Neamț, se inițiază întemeierea unui schit în acea zonă, iar domnitorul Petru Rareș (1527-1546) a ridicat și a finalizat locașul de rugăciune. Între anii 1527-1546, Nestor Ureche, care era vornic al Țării de Jos, a ctitorit Mănăstirea Secu, aducând ca noutate, elemente arhitecturale din Muntenia, pe care le-a îmbinat cu cele specifice mănăstirilor moldovenești.

Părintele Vichentie MĂLĂU
(1887-1945)

“unul dintre cei mai mari părinți duhovnici care au trăit și s-au nevoit în mănăstirile nemțene”

Cugetări scrise de Cuviosul Vichentie Mălău, pe străniile Paraclisului Adormirii Maicii Domnului – „Omul rău e cu desăvârșire rău când se preface că e bun. O conștiință fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecători. A nu te mânia niciodată e semn de mare înțelepciune. Mânia e o scurtă nebunie. Leneșul e frate cu cerșetorul. Trândavia e mama tuturor păcatelor. Durerea este o învățătură. În anii durerii am învățat să mă rog. A ponegri pe altul e cea mai mare crimă. Altora să ierți totdeauna, ție niciodată. Din faptele tale vei fi judecată, slugă vicleană. O cameră fără cărți e ca un trup fără suflet. Acel ce știe să înduioșeze, știe tot. Nimic nu e mai liber decât cugetarea.”

Ieroschimonahul Vichentie Mălău s-a născut în 1887, în satul Ghideon, com. Stănița, jud. Neamț, într-o familie cu trei copii (două fete și un băiat); acesta a primit numele de botez, Vasile. Tatăl lui a hotărât într-o zi că trebuie să facă ceva și pentru sufletul său și, împreună cu soția sa și cu cei trei copii, au plecat la mănăstire – el cu băiatul (viitorul monah Vichentie) s-au dus la Mănăstirea Secu, iar mama cu cele două fete au mers la Mănăstirea Văratec. Sora cea mare a părintelui Vichentie, monahia Epraxia Mălău (1890-1967) a intrat la mănăstire când avea vârsta de patru ani, alături de mama sa, fiind maică timp de 55 de ani și neieșind din mănăstire deloc. Mama sa, monahia Migălușa a murit în 1938, la Mănăstirea Agapia.

Astfel, în anul 1894, pe când Vasile avea numai șapte ani, intra la mănăstire. În următorul an, tatăl și fiul pleacă la Sfântul Munte Athos, unde se întăresc duhovnicește timp de 11 ani, după care, în 1906 ei revin la Mănăstirea Secu, unde sunt făcuți monahi (1912), primind numele de Dometian, respectiv Vichentie. La Văratec, mama și sora lui Vichentie, maici fiind, primiseră deja numele de Migălușa și Epraxia.

În 1915, Vichentie este hirotonit ieromonah și devine duhovnic al mănăstirii. În perioada 1916-1918, acesta este preot sanitar, iar în 1927/1928, părintele Vichentie devine starețul Mănăstirii Secu. De asemenea, acesta este și duhovnicul maicilor de la Mănăstirea Agapia (1928-1940). Între 1940-1945, părintele Vichentie ajunge în Banat, la Mănăstirea Vasiova, din județul Caraș Severin, ca preot misionar, unde a și murit (1945).

Rămășițele trupului părintelui au fost aduse la Mănăstirea Secu în 1953 și în prezent se află în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, care datează din anul 1640. Tot aici se află și rămășițele unui alt mare duhovnic de la Secu, ieroschimonahul Antim Găină (1894-1974).

***Părintele Antim Găină, ucenic al părintelui Vichentie Mălău, își are originea în satul Prisecani, judeţul Iaşi; tatăl și bunicul acestuia au urmat și ei calea vieții duhovnicești, fiind schimonahi la Mănăstirea Secu. Despre acest părinte foarte evlavios se povestește că atunci când vedea o furnică pe alee, o lua pe deget și o ferea să nu fie călcată. În 29 august 1974, când a murit, duhovnicul acestuia, părintele Iustin Pârvu, i-a fost alături. În vremea decretului regimului comunist, a fost preot misionar în satul Pluton, jud. Neamț.

Totodată, se povestește că, atunci când la Paraclisul Adormirii Maicii Domnului vin oameni care au duhuri necurate și se apropie de raclele părinților Vichentie Mălău și Antim Găină, se întâmplă ca acei pelerini să se manifeste puternic, datorită rugăciunilor care înconjoară rămășițele celor doi cuvioși.

Înainte de a pleca în Banat, părintele Vichentie l-a primit pe părintele Cleopa Ilie (la momentul respectiv, părintele Vichentie era duhovnicul părintelui Cleopa), care i-a cerut un cuvânt de folos, pe care l-a și primit astfel:

“- Ascultă, mata, părinte Cleopa, ascultă ce-ți spune popa.
Iată ultimul meu cuvânt: RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE!

Și când ți se va părea matale ca ai gătit-o,
ia-o din nou de la capăt:

RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE!

– Dar până când, părinte Vichentie?
– Până la ușa mormântului!”

Părintele Teofil LEFTER și Mănăstirea Pângărați

„Ctitorul, starețul și duhovnicul”

Părintele arhimandrit Teofil Lefter, fostul stareț al Mănăstirii Pângărați (jud. Neamț) s-a născut în satul,

comuna Letea Veche, jud. Bacău, în 7.03.1959.

Pe când avea 27 de ani, în anul 1986, a venit la Mănăstirea Bistrița și a intrat în viața monahală ca frate; în 1987, a fost hirotonit ieromonah.

A fost ucenicul părintelui Iustin Pârvu și l-a avut ca duhovnic pe părintele Ciprian Zaharia.

În 1990, părintele Teofil a fost trimis la Mănăstirea Pânărați,

găsind-o într-o formă degradată; în 1996, a fost numit stareț al mănăstirii, având misiunea de a renova lăcașul.

Părintele a reușit să îndeplinească aceasta,

iar în data de 6.05.2002 a fost resfințită vechea biserică, având hram pe Sfântul Mucenic Dimitrie,

iar noua biserică a fost sfințită în 12.10.2010,

purtând hramul Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie și a Sfinților Români.

Aceasta îmbină armonios stiluri ale sec. XV, XVII și XXI.

Picturile au fost realizate de către Vasile şi Violeta Carp, de origine din București.

La vârsta de 52 de ani, în 2.02.2012, părintele Teofil a fost răpus

de cancer, exact la data când împlinea 25 de ani de monahie. De atunci și până în prezent,

starețul mănăstirii este Arh. Petroniu Marin, care a slujit până atunci,

la Mănăstirea Horaița. Ieromonahul Siluan Antoci (de la Mănăstirea Agafton)

a scris o carte despre Părintele Arhim. Teofil, intitulată

“Părintele Teofil – ctitorul, starețul și duhovnicul“.

Despre Mănăstirea Pângărați…vatră de spiritualitate creștin-ortodoxă

Această ctitorie voievodală, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Neamț, a avut o istorie zbuciumată.
După scrierile lui Nicolae Iorga, denumirea de Pângărați
ar avea originea în numele unui călugăr care a viețuit pe aceste meleaguri, Pangratie,
care „se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere” și ucenic al Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana.
Prima menționare a numelui Pângărați a apărut în anul 1458, sec. al XV-lea, un secol
„de aur al monahismului moldovenesc în general şi al vieţii pusniceşti în special”,
când au și fost întemeiate multe mănăstiri și sihăstrii.

Printre personalitățile monahale ale mănăstii se numără:

– în sec. XV (în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, urmată de a lui Ștefan cel Mare), Cuviosul Simeon,

originar din Neamț, în anul 1432 s-a retras în pustietate,

aproape de pârăul Pângărați și muntele Păru. Pustnicul a viețuit într-o peșteră de pe lângă malul apei,

loc în care s-a construit ulterior paraclisul Sfinții Români (1806).

Așezarea sa era cunoscută sub numele de Sihăstria lui Simeon. Arhim. Varnava scria –

„la anul 6940=1432, în zilele lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru Voievod cel Bun, a venit la monastirea Bistriţei,

un monah cu numele Simioan, smerit şi mărturisit

cu fapte bune şi dorind de viaţă pusnicească a lăcuit în codrii pustii pe coasta muntelui numit Părul,

aproape de pârâul cu numele Pangaraţi, unde acum este

monastirea cu acest nume, şi locul s-a numit sihăstria lui Simioan.”

În 1461, domnitorul Ștefan cel Mare a donat bani pentru a se construi acolo o biserică de lemn,

după ce a primit în vis o vedenie, în care i s-a arătat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Așezământul construit a purtat numele de Schitul lui Simeon,

călugărul devenind egumen; însă, fiind vremuri grele, în care ținuturile Moldovei erau cotropite de turci

(1476: Ștefan cel Mare pierduse bătălia de la Valea Albă – Războieni;

turcii erau conduși de Mahomed al II-lea), biserica a fost arsă – monahii ce viețuiau în ea s-au retras în Transilvania, la Mănăstirea Cașva.

În acealași an, 1476, Cuviosul Simeon a plecat la ceruri.

Despre moaștele sale, se spune că Voievodul Ștefan le-ar fi îngropat în Cetatea de Scaun a Sucevei (1484),

dar că o parte (capul Sfântului) s-ar afla la Mănăstirea Neamț, fiind o donație din partea domnitorului.

În locul bisericii vechi, cea arsă de turci, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a decis
(ca urmare a unei noi vedenii în care Sfântul Mucenic Dimitrie s-a arătat –
„când a fost luna lui Octombrie, în 22 de zile, la miezul nopţii, i s-a arătat lui în vis un voinic
cu veşminte albe îmbrăcat şi foarte frumos, cu dumnezeiască slavă
împodobit şi i-a zis lui: Scoală-te, Voievodule, şi degrab să mergi la Pângăraţi unde petrece
un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, şi să zideşti întru numele
mieu biserica pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ştefan Voievod
în zilele stareţul Simeoan Ieromonah.”) să construiască un nou locaș de rugăciune,
de data aceasta din piatră. Acesta a fost ridicat în anul 1560.
Cronicarul Grigore Ureche mai scria despre acest eveniment:
„mai apoi şi Pângăraţul au făcut, mai mult de frică, decât de bunăvoie, că de multe ori arătându-i-să
în vis Sfântul Mucenic Dimitrie, de-l îngrozia ca să-i facă biserică pre acel loc, s-au apocat cu toată osârdia şi o au făcut”
(Letopisețul Ţării Moldovei).

Cuviosul Amfilohie (născut în 1487, undeva în Moldova) a venit la Pângărați în anul 1508

și a condus viața mănăstirii timp de 56 de ani.

Îmbunătățiri făcute la mănăstire s-au petrecut pe vremea Voievodului Vasile Lupu,

în anul 1642 și au fost realizate cu ajutorul vistiernicului Dumitrie Șoldan și al soției sale, Safta.

– alți egumeni ai mănăstirii: egumenul Nil (în vremea domniei lui Vasile Lupu Voievod), egumenul Daniil (viitor stareț al mănăstirii Bistrița),

egumenul Chiril (în vremea voievodului Constantin Șuțu); arhiereul Veniamin Racoviță

(Constantin Mătase scria – „Mănăstirea începuse a înflori iarăşi,

moşiile ei întinzându-se pe Valea Tarcăului până la hotarele Comăneştilor, spre Bacău”) și Arhimandritul Varnava (1833-1859).

În sec. al XVI-lea, la Mănăstirea Pângărați a funcționat o școală de iconari.

În 1872, în cadrul mănăstirii s-a înființat un penitenciar, datorită deciziei autorităților.

Din 1923, așezământul bisericesc a funcționat ca schit aparținând de Secu, iar între 1939-1960, ca mănăstire.

În vremea regimului comunist, în anul 1959, mănăstirea a fost închisă,

iar pe locul acesteia s-a stabilit stațiunea de cercetări geologice, geografice și biologice –

Stejarul, aparținând de Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iași.

Timp de 20 de ani nu s-a oficiat nicio slujbă religioasă. De asemenea, o vreme, clădirile au fost date

spre folosința firmei PlantaVorel. În 1996 au început lucrările de renovare, sub îndrumarea starețului Teofil.

La Mănăstirea Pângărați se regăsesc moaște aduse de la Ierusalim – ale Sfântului Siluan Athonitul și ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, dar și o părticică din moaștele Sfântului Ioan Iacob; din Rusia

ale Sfinților Teodosie, Lavrentie al Cernigovului, ale

Sfinților Mucenici Tarah și Andronic, precum și o părticică din

moaștele Sfântului Ioan de Kronstadt. Pe Sfânta Masă se regăsesc părticele din Sfântul Mucenic

Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfânta Cuvioasă Singlitichia și Sfântul Ioan Maximovici.


Sfântul CUVIOS PAISIE de la NEAMȚ

Sfântul Paisie Velicikovski

„Sfântul isihast, cărturar și filantrop”

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cunoscut și sub numele de Paisie Velicikovski,

s-a născut în data de 21.12.1722, în Poltava, Ucraina,

într-o familie preoțească (tatăl, bunicul și străbunicul au fost preoți) care avea 12 copii.

Tatăl său, Ioan și mama sa, Irina, i-au pus numele de botez, Petru,

acesta fiind al 11-lea copil al familiei. Se mai spune, de asemenea, că aceștia proveneau dintr-o familie

cu origine moldovenească, care se înrudea cu strămoșii mamei

lui Dimitrie Cantemir. Rămas fără tată la o vârstă fragedă, acesta este trimis de mama sa, la Academia teologică, în Kiev.

În 1741, la 19 ani, tânărul Petru a intrat în viața monahală la Mănăstirea Liubețki (în apropierea Niprului),

după care s-a mutat la Mănăstirea Medvedeski,

primind numele Platon. Datorită prigoanei catolicilor și a stăpânirii polone,

monahul s-a întors pentru un timp la Kiev, la Mănăstirea Lavra Pecerska,

unde realiza icoane din aramă. Mama sa, spre sfârșitul vieții, a intrat în mănăstire,

ca maică, primind numele Iuliana. Un timp, tânărul rasofor a viețuit și la

Mănăstirea Pecerska, după care, în 1745, a venit la schitul Trăisteni, din Râmnicu Sărat

și apoi s-a mutat la Mănăstirea Dălhăuți. În Țara Românească, Cuviosul Paisie a mai viețuit și la schiturile Poiana Mărului și Cârnu.

A plecat la Muntele Athos în anul 1746 (pe când avea 24 de ani),

unde în 1750 a primit numele de Paisie, după ce a viețuit ca sihastru timp de patru ani,

și după ce, mai întâi, locuise la Schitul Kiparis și Mănăstirea Pantocrator.

Ieromonah fiind, în anul 1763, a întemeiat un Schit cu hramul Sfântului Prooroc Ilie,

după care, în același an, s-a întors în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna,

unde a stat până în 1775. A tradus scrieri filocalice din limba greacă în română și slavonă (ex. scrieri ale asceților – Sfântul Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Petru Damaschin, Teodor Studitul , Marcu Ascetul),

iar Filocalia de la Dragomirna (din 1769)

a devenit prima mare colecție de acest gen, din România. A ajuns la Mănăstirea Secu în anul 1775,

datorită ocupației austriece a ținuturilor din nordul Moldovei,

unde a stat patru ani, după care s-a mutat la Mănăstirea Neamț.

În 1179, Cuviosul Paisie a fost stareț timp de 15 ani, al celor două mănăstiri, Secu și Neamț,

unde a introdus regulile monahicești de la Muntele Athos.

În acest timp, datorită activităților de traducere a scrierilor filocalice, Mănăstirea Neamț a devenit

o adevărată academie teologică, unde viețuiau atât călugări români, cât și slavi sau ucrainieni (în jur de 1000).

Filocalia Sfântului Paisie de la Neamț a influențat

o epocă întreagă, iar Neamțul a fost și continuă să fie considerat o adevărată și luminoasă vatră duhovnicească.

De asemenea, Cuviosul Paisie a contribuit la

întemeirea unor sihăstrii pentru maici, în jurul muntelui Ceahlău, iar dintre ucenicii săi, Cuvioșii Iosif Pustnicul

și Irinarh Rosetti au fost cei mai renumiți,

cel de-al doilea fiind și întemeietorul Mănăstirii Horaița. Cuviosul Paisie din Neamț a devenit arhimandrit în anul 1790,

numele său ajungând să fie cunoscut în multe alte locuri, inclusiv la Muntele Athos, Rusia, Ucraina; acesta a influențat viața duhovnicească

a mănăstirilor și schiturilor din zona Moldovei – Bisericani,

Agapia, Văratec, Râsca, Tarcău, Vovidenia, Pocrov, dar și din Țara Românească – Căldărușani, Cernica și Roboaia.

Cuviosul Paisie, numit și înnoitorul vieții duhovnicești” a murit la 15.11.1794, având vârsta de 74 de ani

și a fost înmormântat la Mănăstirea Neamț.

Opere originale ale Cuviosului Paisie de la Neamț: „Şase capitole asupra rugăciunii inimii”,

Alcătuire despre rugăciunea minţii”,

Adeverire pentru rugăciunea minţii.”

Sfântul IOAN IACOB de la NEAMȚ

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Românul sau Hozevitul)

Sfântul Părinte Ioan Iacob de la Neamț s-a născut în data de 23.07.1913, în fostul județ Dorohoi (astăzi Botoșani), com. Horodiștea, sat Crăiniceni, fiind singurul copil al lui Maxim și al Ecaterinei, plugari de meserie; la botez a primit numele Ilie. La puțin timp după nașterea sa (la șase luni), mama lui Ilie a murit, iar după doi ani (în 1916), a murit și tatăl său, în război. Astfel, băiatul a rămas în grija bunicii Maria, dar care, în 1923 moare – astfel, nepotul rămâne în grija unchiului Alecu Iacob, fratele mai mare a tatălui său, care la rândul său, mai avea de crescut alți șase copii. Tânărul Ilie a fost un elev foarte silitor, cel mai bun din școală, iar rudele doreau să îl facă preot și îl sfătuiau să meargă la Facultatea de Teologie din Cernăuți, însă acesta, cerând îndrumare de la Maica Domnului, s-a îndreptat către Mănăstirea Neamț, în anul 1932, unde a fost bine-primit și a făcut ascultare la infirmerie și bibliotecă. În 1936, rasoforul Ilie Iacob a fost călugărit sub numele de Ioan Iacob, după care a plecat la Ierusalim cu alți doi monahi. Aceștia au ajuns la Mănăstirea Sfântul Sava din Iordania, lângă Bethleem, însă doar Ioan Iacob rămâne acolo, timp de 10 ani, primind ascultarea de paraclisier. În perioada 1939-1940, acesta a viețuit alături de un ucenic român, într-una dintre peșterile din Calomona, deșertul Qumran, în apropierea Mării Moarte. În perioada imediat următoare (1940-1941), Cuviosul Ioan Iacob a ajuns într-un lagăr de pe Muntele Măslinilor, datorită vremurilor de război. În 1947 a fost hirotonit diacon și apoi, preot, urmând a fi vreme de cinci ani, egumenul Schitului românesc Ioan Botezătorul, situat în apropierea Iordanului. În 1952, alături de ucenicul său Ioanichie, Cuviosul Ioan Iacob merge la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, care se afla în pustiul Hozeva, pe valea pârâului Horat (astăzi Hozeva), în zona unde a trăit și Proorocul Ilie Tesviteanul. Anul următor, aceștia se retrag într-o peșteră – chilia Sfintei Ana (locul unde se ruga Sfânta, în pustiul Ruva), unde mai cunosc și un alt pustnic, Pavel, originar din Cipru. Au stat în acea peșteră timp de șapte ani și nu primeau pe nimeni, făcând doar rugăciune. Timp de 24 de ani, Cuviosul Ioan Iacob, și-a petrecut viața în pustiurile din Țara Sfântă (Iordan și Hozeva). La vârsta de numai 47 de ani, în data de 5 august 1960, Cuviosul Ioan Iacob pleacă la ceruri, fiind bolnav. Acesta a fost înmormântat în aceeași peșteră în care s-a nevoit, iar în 1980, i-a fost decoperit trupul care nu putrezise și emana bună mireasmă – moaștele sale au fost așezate într-o raclă din lemn de chiparos (care se găsește la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul), iar ziua de prăznuire a fost fixată în data de 5 august. Părticele din moaștele Sfântului Ioan Iacob se găsesc și la Biserica Boteanu din Bucureşti. La Păltiniș există o casă memorială dedicată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, aceasta fiind loc de pelerinaj.

“Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu”

“Sfântul Ioan Iacob este patronul spiritual al Bibliotecii Naționale”

Extrase din biografia Sfântului Ioan Iacob de la Neamț – scrieri ale Arhiepiscopului Lucian Florea al Tomisului:

„În acest loc, în care s-a simțit mai acasă, sufletul său de poet se îndulcea nu numai cu frumusețea naturii, cu ciripitul păsărilor, cu amintirea neuitatelor fapte petrecute demult în preajma Iordanului, ci și cu mireasma limbii strămoșești, virtuțile Cuviosului ieroschimonah Ioan au înflorit în întreaga lor splendoare. El devine duhovnicul multor călugări din părțile acelea, români și greci. Mulți pelerini români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau la iscusitul duhovnic și primeau Sfânta Împărtășanie din sfințitele sale mâini. Din sufletul său, ca dintr-un izvor curat și îmbelșugat, curgeau cuvinte de mângâiere și întărire duhovnicească. Ostenea zi și noapte, împlinindu-și cu neasemanată osârdie chemarea în slujba lui Hristos. Săvârșea cu multă evlavie slujbe, stătea de vorbă cu frații călugări sau cu credincioșii care treceau pe acolo, lucra în grădiniță, alteori scria; noaptea se retrăgea în tufișurile de pe malurile Iordanului, rugându-se până către ziua. Uneori mergea timp de mai multe zile în deșertul Iordanului, petrecând singur în post desăvârșit, în rugăciuni și metanii”.

Despre viețuirea în peșterea Chilia Sfintei Ana:

„În această așezare săracă s-a smerit și s-a rugat Cuviosul Ioan în ultimii ani ai vieții sale, răbdând frigul, foamea, setea, arșița, boala și lipsurile de tot felul și multe ispite. Cu darul Sfântului Duh și prin multa sa credință, a trecut bărbătește peste toate greutățile și încercările. Cea mai mare parte din zi și din noapte stăruia în priveghere, fiind un om al desăvârșitei rugăciunui. Mânca numai o dată pe zi, seara, și se mulțumea cu 3-4 ore de somn. Citea Sfânta Scriptură și operele Sfinților Părinți sau traducea din limba grecească scrieri folositoare de suflet. Se recrea cântând imne duhovnicești – căci avea un glas frumos și dulce – și compunând poezii. Săvârșea pravila călugărească în paraclisul din peșteră. Din când în când, mai ales la sarbătorile mari, slujea în biserica Sfântul Gheorghe Hozevitul. Cu aceste prilejuri, cobora pe scara din peșteră și venea aici, lua parte la privegherea de toată noaptea și apoi slujea în sobor Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfinte Taine. După ce lua masa împreună cu ceilalți părinți în trapeza mănăstirii, se întorcea la peșteră”.

Sfinții CUVIOȘI IOSIF și CHIRIAC de la BISERICANI

Sfântul Cuvios Iosif Sihastrul, născut într-un sat nemțean, pe vremea Voievodului Ștefan cel Mare (sec. al XV-lea),

este cunoscut ca fiind

primul sihastru în Muntele Bisericanilor și totodată, cel care a întemeiat mănăstirea ce poartă același nume.

În viața monahicească a intrat la Mănăstirea Bistrița, de unde, mai târziu a plecat în Țara Sfântă și a viețuit ca un sihastru,

într-o peșteră din Valea Iordanului.

Datorită harului său duhovnicesc, în jurul său s-au adunat mai mulți ucenici (majoritatea români, dar și doi greci),

dintre care cei mai renumiți au fost Simon,

Varnava, Metodie, Petru, Gherman, Averchie, Pir, Grecu și care, împreună, au reușit să întemeieze

prima comunitate monahicească românească din acele locuri.

Însă, din cauza arabilor care năvăleau în zonă, acea “Sihăstrie a Cuviosului Iosif” s-a mutat în Moldova,

monahii așezându-se la rugăciune pe Muntele Bisericani,

așa cum este cunoscut astăzi. Aceștia au întemeiat o biserică din lemn, care purta hramul Bunei Vestiri;

la un veac după aceasta, rânduiala viitoarei Mănăstiri Bisericani

era influențată după modelul de la Constantinopol, cel al Mănăstirii Studiților

– aceasta însemna că se făcea rugăciune neîncetată în biserică și la chili, fiind singura din țară

cu o astfel de rânduială achimită sau neadormită. Cu toate acestea, și în țară erau vremuri grele

– se purtau bătălii cu turcii. Astfel, mica lor bisericuță a fost incendiată

(prima data în anul 1476 – atunci când a fost bătălia de la Războieni și apoi, după unele surse în anul 1492 sau 1498),

iar călugării au hotărât să plece la Muntele Athos;

însă, după 700 m, când coborau pe Valea Rea, li s-a arătat Maica Domnului,

într-un stejar și i-a întrebat unde merg, iar ei răspunzând – „Ne ducem la grădina ta!”.

Auzind aceasta, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le spune: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În acel loc, călugării au pus o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numește astăzi “La iconiță”,

unde se află și o bisericuță.

În prezent, icoana se regăsește în paraclisul mănăstirii, iar localnicii spun că este făcătoare de minuni

(în trecutul comunist, aceasta a fost confiscată de mai multe ori,

dar de fiecare data a reapărut la locul ei, în mănăstire);

tot în acest paraclis se găsește și trunchiul stejarului, tăiat de către comuniști,

în anul 1968, deoarece se transformase

într-un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși.

Prezența cuvioșilor pustnici mutați de pe Valea Iordanului pe muntele Bisericani a rămas cunoscută astăzi
prin toponimia locului, și anume:
„Poiana lui Iosif”, „Muntele lui Varnava”, „Muntele lui Petru”, „Muntele lui Simon”, „Muntele lui Averchie”,
„Muntele lui Metodie”, „Muntele lui Gherman”,
„Muntele lui Pir” şi „Muntele Grecu”. Astfel, schitul sihaștrilor se va numi Schitul Bisericani (al evlavioșilor/bisericoșilor).

Ieroschimonahul Iosif Sebastian – Sfântul Cuvios Iosif este sărbătorit în data de 1 octombrie

(atunci când este și sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului),

alături de un alt sfânt al locului – Sfântul Chiriac de la Bisericani, iar parte din moaștele

acestora se află la Mănăstirea Bisericani. Sfântul Cuvios Chiriac de la

Bisericani (“unul dintre marii sihaştri din Carpaţi”), originar de pe Valea Bistriței (Neamț)

este un alt pustnic, care a viețuit într-o peșteră (cea din locul ucenicului

Sfântului Iosif, Simon – care astăzi se află în incinta sanatoriului TBC) din Muntele Bisericani,

timp de 60 de ani (sec. al XVII-lea). Despre acesta se spune că a trăit

o viață plină de smerenie, în rugăciune neîncetată și cu lepădare de sine; a fost contemporan

cu Mitropolitul Moldovei, Dosoftei, care scria în cartea sa,

„Viața și petrecerea sfinților”, următoarele: „Eu, nevrednicul Vlădica Dosoftei, m-am învrednicit să mă închin la moaştele

celui dintâi între sfinţi, părintele Chiriac, care s-a nevoit în peşteră în

Muntele Bisericani vreme de şaizeci de ani, ajungând la măsura lui Onufrie cel Mare“;

„părintele Chiriac de la Bisericani a trăit smerit în munte 60 de ani;

la gura peșterii se putea vedea o lumină care strălucea tot împrejur”.

În sec. al XVII-lea, la Schitul Bisericani viețuiau aproximativ 800 de monahi,

acesta fiind recunoscut drept mănăstire.

Sfântul Cuvios Chiriac este pictat și pe Schitul Prodromu de la Muntele Athos.

*** Scurt istoric al Mănăstirii Bisericani, numită și „Grădina Maicii Domnului”

Urmând Voievodului Ștefan cel Mare, care a pus temelia de piatră a Bisericii Bunei Vestiri de la Bisericani (în anul 1499),

nepotul său Ştefăniţă Voievod (1517-1527), dar şi Petru Rareş au contribuit la ridicarea zidurilor din piatră și la ctitorirea viitoarei Mănăstiri Bisericani.

Construcția a continuat și în anii următori,

când s-au ridicat turnurile mănăstirii (1627 și 1631), clopotnița și pronaosul (1637).

În vremea lui Carol I, lăcașul de rugăciune a fost tranformat în penitenciar (în 1872),

iar în anul 1911 s-a înființat sanatoriul TBC, pentru bolnavii de tuberculoză.

Părintele Cleopa spunea despre Mănăstirea Bisericani că aceasta se află într-o zonă

cu aer binecuvântat, cu o concentrație mare de ozon, și care se datorează harului

ce s-a pogorât odată cu arătarea Maicii Domnului, călugărilor care voiau să plece la Muntele Athos.

În anul 1905, închisoarea s-a desființat, zidurile acesteia

prăbușindu-se ca prin minune.

Între anii 1904-1960, schitul de la Bisericani a depins la nivel administrativ și canonic de Mănăstirea Durău,

după care, până în 1990, de Mănăstirea Bistrița.

Prima tipografie din Moldova s-a înființat la Mănăstirea Bisericani, pe vremea Mitropolitului Dosoftei.

Mănăstirea Bisericani este situată la 12 km de Piatra Neamț, la o altitudine de 650 m, pe Muntele Bisericani,

care este mărginit de Muntele Pietrosul (la vest),

de Dealurile Crucii și Grecului (la sud) și de Muntele Varnava (la nord).

Acest așezământ duhovnicesc cuprinde astăzi, trei biserici: biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“,

paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ și biserica voievodală „Buna Vestire“, în incinta sanatoriului TBC.

Cu drag,

Cati Tomulescu

Surse:

https://doxologia.ro/arhimandritul-iustin-parvu

https://doxologia.ro/parintele-iustin-parvu-marturisitor-temnitele-comuniste

https://doxologia.ro/reflectii/chemarea-parintelui-justin-parvu-la-insanatosire-fizica-spirituala-neamului-romanesc

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-parintele-iustin-parvu-unul-dintre-cei-mai-de-seama-martiri-misionari-si-duhovnici-ai-romaniei/

https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-iustin-parvu-99152.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/a-murit-parintele-justin-parvu-ctitorul-manastirii-petru-voda-82616

http://www.marturisitorii.ro/2020/03/21/profetia-parintelui-justin-prin-ce-am-trecut-noi-dar-prin-ce-o-sa-treceti-voi-acele-vremuri-deja-le-ati-inceput/

https://www.parintelejustinparvu.ro/2013/09/13/biografia-unei-biruinte-viata-si-lupta-parintelui-justin-parvu-sfantul-lui-dumnezeu-de-la-petru-voda/

https://edituradoxologia.ro/parintele-iustin-parvu-file-de-pateric

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/parintele-iustin-fotografii-inedite-dosarele-securitatii-arestare-roman-1948/

https://ziare.com/social/biserica/a-murit-parintele-justin-parvu-staretul-manastirii-petru-voda-1241442

https://www.fundatiaarsenieboca.ro/articole-cu-folos-duhovnicesc/parintele-iustin-parvu-cinci-ani-de-la-trecerea-in-vesnicie

https://www.fundatiaarsenieboca.ro/articole-cu-folos-duhovnicesc/parintele-iustin-parvu-cinci-ani-de-la-trecerea-in-vesnicie

https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-vichentie-malau-127104.html
https://secu.mmb.ro/protosinghelul-vichentie-malau
https://cristiserban.wordpress.com/2011/02/14/cugetarile-parintelui-vichentie-malau-manastirea-secu-1887-1945/
https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/monahia-epraxia-malau
http://ortodoxiepenet.blogspot.com/2008/02/protosinghelul-vichentie-malau.html?m=0
https://paginadefolos.blogspot.com/2016/06/ultimul-indemn-al-parintelui-vichentie.html

Părintele Antim Găină, sfântul de la Secu – „Om slăbuț şi duhovnic tare!”

Părintele Antim Găină, sfântul de la Secu – „Om slăbuț şi duhovnic tare!”

https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-teofil-la-pangarati-128895.html
https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/renasterea-din-daramaturi-manastirii-pangarati

Parintele arhimandrit Teofil Lefter, staretul manastirii Pangarati, a trecut la Domnul


https://pangarati.mmb.ro/istoria-manastirii-pangarati

Predica IPS Teofan la inmormantarea Parintelui Teofil, staretul Manastirii Pangarati (VIDEO)


https://www.byzantion.ro/byzantion/aparitii-mass-media/sfin%C5%A3irea-noii-biserici-a-m%C4%83n%C4%83stirii-p%C3%A2ng%C4%83ra%C5%A3i.html
https://stiri.botosani.ro/stiri/cultura/quotparintele-teofil-ctitorul-staretul-si-duhovniculquot-o-noua-carte-a-ieromonahului-siluan-antoci-de-la-manastirea-agafton.html

Nepângăriţii de la Pângăraţi

Mănăstirea Pângăraţi- ctitorie voievodală, cu har de la Dumnezeu!


https://doxologia.ro/arhimandritul-teofil-lefter

https://doxologia.ro/sfantul-cuvios-paisie-de-la-neamt
https://neamt.mmb.ro/sfantul-cuvios-paisie-de-la-neamt-0
https://neamt.mmb.ro/sfantul-paisie-de-la-neamt-si-prima-filocalie-ortodoxiei
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-paisie-la-neamt-sfintii-mucenici-gurie-samona-aviv-97684.html
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-paisie-la-neamt-velicikovski/paisie-la-neamt-cuviosul-staret-velicicovschi-73041.html
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-paisie-la-neamt-velicikovski/paisie-la-neamt-cuviosul-staret-velicicovschi-73041.html

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, înnoitorul monahismului

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ şi şcoala sa de traducători

Sfântul Cuvios Paisie de la Mănăstirea Neamț (Paisie Velicikovski)

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-iacob-de-la-neamt

5 august: Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, singurul sfânt român din secolul al XX-lea, născut în secolul al XX-lea şi canonizat în acelaşi secol


https://adevarul.ro/locale/botosani/cel-mai-nou-sfant-roman-ioan-iacob-hozevitul-pustnicul-crescut-durere-suferinta-profetit-sfarsitul-lumii-1_575160f55ab6550cb8979394/index.html
https://www.jerusalem.ro/iordan/sf-ioan-iacob-hozevitul

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-iosif-de-la-bisericani
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-iosif-la-bisericani-146730.html

Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani sărbătoriți în Biserica Ortodoxă Română

1 octombrie, sarbatoarea Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani


https://bzb.ro/stire-supliment-religios/sfantul-cuvios-iosif-de-la-bisericani-a2693
https://piatraneamtcity.ro/places/pestera-cuviosului-chiriac-de-la-bisericani-0szb3qnxvt38tq
https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/gradina-maicii-domnului-de-la-bisericani-59134.html
http://isimion.blogspot.com/p/locuri-de-popas.html
https://ortodox.ro/manastiri/manastirea_bisericani.html
http://www.bisericabelvedere.ro/2013/09/%E2%80%A0-sfintii-cuviosi-iosif-si-chiriac-de-la-bisericani/
https://m.moldovenii.md/md/section/744/content/9918
https://obiectivortodox.wordpress.com/2010/03/12/manastirea-bisericani/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s