Cetatea PETRODAVA – Bâtca Doamnei: obiectiv #RebrandingNeamț

„Noi am rămas în glie/Şi devenim pădure,/Şi devenim recolte,/Să vă hrănim pe voi,/Şi temelia ţării/S-o întărim cu oase/Şi iubitori de pace,/Şi vrednici de război./Cu tot ce năzăreşte/Din firea noastră veche,/Dăm Romelor de ştire,/Prin ierburi murmurând,/Că numai oboseala/Ne-a aşezat sub scoarţă,/Dar dacă e nevoie/Ne vom scula oricând.” (Adrian Păunescu – Din nou, Dacii liberi)

Câți dintre noi, pietrenii, am vizitat Cetatea? Câți dintre copiii de astăzi recunosc zona ca un veridic monument istoric de însemnătate deosebită și originea dacică a locuitorilor? În anul 2014 circulau zvonuri și dorințe (încă nematerializate), despre un posibil proiect care își propunea să aducă lumină asupra obiectivului turistic, Cetatea Petrodava. Speranța punerii în scenă a vieții geto-dacilor, într-un amfiteatru unicat, amplasat în mijlocul naturii, pe locul fostei cetăți dacice, încă a rămas sub viziunea unui obiectiv #RebrandingNeamț. Un spectacol precum “Bocitoarele vesele” (prezentat pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani), despre care s-a afirmat la momentul respectiv, că era singurul din România care a reușit să readucă în prezent, într-o formă teatrală reprezentativă, teme și motive inspirate din lumea geto-dacilor și a spațiului carpato-danubiano-pontic, tradiții, muzică și dansuri arhaice, nu ar putea fi o atracție turistică și pentru orașul nostru, Piatra Neamț? Bineînțeles, dar trebuie să speculăm oportunitățile și să stăruim în bunăvoință.

*** Numele de Bâtca Doamnei, conform scrierilor lui Nicolae Gostar (Cetăți Dacice din Moldova), și-ar avea originea în regionalismul întâlnit în zona de munte a Moldovei – bâtca, însemnând un munte puțin înalt și mai izolat, dar și în denumirea satului și pârâului Doamnei, denumire dată în timpul vremii lui Alexandru cel Bun şi a doamnei sale, Ana, îngropaţi la mănăstirea Bistriţa.

Cercetătorul şi cărturarul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ, în anul 1928 avea să descopere ruinele Cetății Petrodava (și semnala existenţa elementelor La Tene), cetatea dacică de la Bâtca Doamnei, despre care s-a presupus că, Klaudios Ptolemaios (cunoscut sub numele de Ptolemeu) făcuse referire în lucrarea intitulată „Geographia” (localizarea cetății – 53°45′ longitudine şi 47°40′ latitudine, al optulea oraș cetate din cele 43 ale Daciei). Ptolemeu nu stabilea cu precizie localizarea Cetății Petrodava, ci o plasa undeva în Vestul sau Nord-Vestul Moldovei, însă cercetătorii au stabilit coordonatele, raportându-se la celelalte trei dave pe care geograful le menționa, și anume: Piroporidava (Poiana, jud. Galați), Tamasidava (Răcătau, jud. Bacău) și Zargidava (Brad, jud. Bacău); aceștia au presupus că Petrodva este una dintre cele două cetăți din jud. Neamț (cea de la Bâtca Doamnei ori cea de la Piatra Șoimului), în ambele identificându-se vestigii dacice similare cu cele descoperite la Sarmizegetusa (capital Daciei preromane), în Munții Orăștiei; denumirea de Petrodava au asociat-o cu semnificația cuvântului de origine dacică – Petro, care era aceeași cu cea a corespondentului grecesc – Petra, ambele însemnând piatră/stâncă.

Într-una dintre lucrările sale, preotul C. Mătasă a învăluit această zonă, sub o aură de mister, descriind dealul Bâtca Doamnei, același cu cel pe al cărui pinten, la o înălțime de 457 de metri, se află comoara arheologică a vechii fortăreți dacice, despre care se spune că este și cel mai vechi monument istoric din Piatra Neamţ: “Pe Bâtca Doamnei și împrejurimi se văd multe săpături în pământ. Oamenii au apucat din bătrâni ca pe bâtca aceasta ar fi trăit cândva o Doamnă, care-și avea deasupra muntelui palate și beciuri adânci cu mari bogații ascunse acolo. Ba avea și un pod de piele de bivol așternut peste apa Bistriței cu un capăt pe bâtcă, cu celălalt pe dealul de dincolo, pe Troian, ce stă drept în față la aceeași înălțime. Mulți au căutat comori, dar unde a fost chip să pună mâna pe ele? Când ajungea bietul om cu săpatul până la ușa beciului, numai iaca-l întâmpina, ori un buhaiu ros, ori un afurisit de nemțuc și-l lua pe fugă de nu-și mai venea omul în fire multă vreme. Câțiva s-au apucat odată să sape în preajma comorilor și când să zică bieții oameni, Doamne ajută, i-a cuprins o buimăceală de cap că n-au mai știut ce-i cu dânșii. Tocmai într-un târziu s-au trezit la mari depărtări, de unde săpaseră, unul la răsărit și unul la apus. Comorile, se vede, au un blăstam și din mâna necuratului, care le păzește, nu poate nimeni să le scoată. Beciul cu pricina ar fi chiar în fața Bâtcei, în stânci, dar vremea l-astupat cu pământ și pădure.” (C. Mătasă – Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, București, 1935)

Să încercăm a vizualiza următorul cadru:

– ruine vechi de mai bine de 2000 de ani ale unei așezări identificată ca fiind antica Petrodava, despre care scria și Ptolemeu, geograful grec; aceasta facea parte dintr-un sistem defensiv plănuit pentru a supraveghea Valea Bistriței (alături de fosta Cetate de pe Muntele Cozla și de cea de la Calu, Piatra Șoimului);

– locuințe ale geto-dacilor (de formă dreptunghiulară, rectangulară sau pătrate, cu temelii din piatră de stâncă, pereți din bârne groase, cu nuiele și strat de lut);

– două sanctuare dacice care relevă o viață spirituală intensă, reprezentată prin locurile de jertfă – arderea ofrandelor aduse zeilor (tamburi de gresie dispuși la 1.9 m unul față de celălalt, peste care se ridică niște coloane din lemn) și mărturii ale unor activități legate de astronomie (urmărirea constelațiilor și a planetelor); sanctuare asemănătoare cu cele din cetăţile dacice din Transilvania (Piatra Roşie, Grădiştea Muncelui, Piatra Roșie, Cetăţuia de la Costeşti);

– un cimitir din perioada medievală, cu 13 morminte de rit creștin, descoperit în urma săpăturilor din 1962-1965, amplasat lângă ruinele unei contrucţii de lemn (biserică, așa cum susținea prof. Nicolae Gostar de la Universitatea “Alexandru I. Cuza” din Iași);

– o prezentare în scop turistic, într-un context care relevă o așezare locuită cu 5000 – 6000 de ani în urmă, din perioada Epocii Eneolitice (2500-2000 î. Hr.), a vestigiilor arheologice descoperite pe o suprafață de 20000 mp (≈ 2 ha), în urma cercetărilor din anii 1928, 1957 și 1962 – 1985 (care au demonstrat două nivele de locuire, unul din sec. al II-lea î. Hr și altul din perioada sec. I î. Hr. – sec. I d. Hr.), precum: relicve din epoca neolitică – cultura Cucuteni/A (fragmente de ceramică uzuală, ceramică pictată, râșnițe), piese din epoca bronzului aparținând culturii Monteoru, 1650-1300 î. Hr. (fragmente ceramice, inel de aur), vechi unelte și piese specifice meșteșugurilor din zonă (prelucrarea fierului şi a lemnului), agriculturii și pescuitului (nicovală, topoare, sfredele, tesle, icuri, secure pentru dulgherit, ustensile pentru pescuit, un fier de plug, seceri și coase, cuie, cârlige, pile şi burgie, balamale, cleşte, foarfeci, lacăte, amnare ș.a.), piese de luptă (piese din fier pentru harnaşament, pumnale, săbii, topoare, cuțite, vârfuri de lance și săgeţi) și obiecte aparținând feudalismului timpuriu din sec. XVIII-XIX (monede emise de Bela al III-lea, rege al Ungariei între 1173 şi 1196; spade; și o relicvă deosebită, un artefact de origine bizantină (engolpion), care relevă orientarea localnicilor către confesiunea răsăriteană);

– o așezare militară amplasată pe ruinele cetății dacice, despre care se presupune că a dispărut în urma unui incendiu în anul 1241 (în vremea năvălirii tătarilor).

*** Engolpionul descoperit reprezintă o cruce pe care este reprezentat în prim plan, Chipul Lui Iisus Hristos răstignit, iar mai apoi bustul Fecioarei Maria şi bustul Sfântului Ioan Botezătorul; deasupra Trupului Fiului lui Dumnezeu se află o altă cruce, alături de soare şi de lună, iar la picioarele Mântuitorului se află capul lui Adam; pe spatele obiectului este reprezentată o altă cruce, care conține busturile Sfinților Petru, Pavel şi Nicolae; motivele aveau dimensiuni de 9.3 x 6.3 cm.

*** Una dintre spadele descoperite avea o lungime totală de 118 cm (din care 97 cm reprezentau lama) și o lățime de 5 cm, cu două șanțuri longitudinale şi două figure (brad și săgeată), iar cele două săbii se aseamănă cu altele descoperite la Șelimbăr, Micloşoara şi Ghiriş-Sâncai (reprezentând perioada sec. XII-XIII și tipologia spadelor transilvănene).

Asupra sfârşitului Cetăţii Petrodava s-au conturat mai multe ipoteze, iar una dintre ele ar presupune incedierea sa de către romani, alături de cetățile de la Cozla și Piatra Șoimului, la începutul sec. I d. Hr., odată cu încheierea celui de-al doilea război daco-roman (comunitățile au migrat în zonele rurale deschise).

Amplasamentele militare din primul și al doilea război mondial, localizate în această zonă a vechii cetăți Petrodava, sugerează o posibilă coabitare între localnici şi a unor militari ajunși acolo din vestul Carpaţilor. Această teorie era promovată de Constantin Scorpan (autorul “Istoriei României”), dar era respinsă de unii istorici din mediul academic, deoarece aceasta nu se baza decât pe câteva mici descoperiri, după care autorul considera că ar fi fost vorba despre o formațiune voievodală creștin-ortodoxă, cu organizare după tiparul bizantin și slavon și care ar fi fost distrusă de tătari; istoricii erau de părere că nu ar fi fost decât o garnizoană/avanpost fortificat a regatului maghiar. Însă, ambele teorii prezintă minusuri, în sensul că pentru prima, se cunoaște faptul că tătarii au trecut spre Rodna și nu spre Gheorghieni, iar pentru a doua, în plus față de numeroasele arme descoperite, erau și diverse ustensile agricole și de pescuit ori pentru alte meșteșuguri, ceea ce denotă și o viață civilă autohtonă suficient de dezvoltată.

*** Bâtca Doamnei, subiect de presă internațională: după apariția din 23.11.2020 a monolitului din deșertul din Utah, SUA (care a dispărut într-un mod misterios pe 27.11.2020), în 26.11.2020, lângă lacul de acumulare Bâtca Doamnei, pe platoul înverzit aflat la câțiva metri de situl arheologic al Cetății Petrodava, a apărut un monolit asemănător (lucios, cu spirale la suprafață), cu o înălțime de aproximativ 4 metri și având una dintre fețe îndreptată către muntele Ceahlău (acesta a dispărut la fel de misterios, pe 1.12.2020).

*** Vizitați (cu o vestimentație corespunzătoare) și Schitul Bahrin („Sfântul Cuvios Paisie”), o așezare lipovenească de rit vechi (o biserică mică din lemn și câteva chilii), unde slujbele se desfășoară la lumina lumânărilor; acest schit a fost construit cu ajutorul comunității rușilor lipoveni din Piatra Neamț.

Cu drag,

Cati Tomulescu

Surse:

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/povestea-cetatii-petrodava-neamt-misterioasa-fortificatie-dacii-ardeau-ofrandele-aduse-zeilor-1_5512b3f6448e03c0fde4fcd2/index.html