PITORESCUL NEMȚEAN: #OBIECTIV #REBRANDING #NEAMȚ

Biserica din lemn “Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir”

Pitorescul nemțean menține nostalgia timpului trecut și ne proiectează într-o lume vie a culturii și tradițiilor locului.

„Credința răsare în sufletul omului odată cu ființa lui. El o are de la Dumnzeu, ca să se poată hrăni. De aceea se și naște cu icoana lui Dumnezeu în suflet. Despre credință omul ia cunoștință nu de la învățăturile oamenilor, ci din cărțile sfinte. […] Omul trebuie să se gândească la Dumnezeu în toate zilele vieții lui și nu numai la biserică, ci pretutindenea. Dumnezeu vede pe om în tot minutul. […] Astăzi cuvântul Domnului Iisus Hristos greu se împlinește pe pământ. Grija de cele lumești înăbușă sămânța cuvântului dumnezeiesc.” (Preot Gh. Verșescu, 1943)

În drumul spre Biserica din lemn din Bicazul Ardelean, așa cum ne ghidasem după indicațiile Waze, ne oprisem lângă o mică construcție de lemn, de culoarea cerului deschis, un albastru pastel de primăvară…spre surprinderea noastră, aceasta era destul de mică, neîncăpătoare aș spune pentru ce ne așteptam. Această bisericuță se afla într-o curte, chiar lângă marginea drumului, pe partea dreaptă cum veneam dinspre Piatra Neamț. Părea să fie închisă;

…ne-am întors ușor dezamăgiți, dar totuși ne propusesem să mai întrebăm niște doamne care păreau a veni de la biserică, purtând coșulețele cu pomeni, pe brațe.

-„Da, da, biserica din lemn este mai la vale, chiar lângă drum! Mergeți înainte!”

Le-am urmat sfatul și ne-am îndreptat spre Piatra Neamț. După aproximativ cinci minute, pe partea dreaptă, am zărit o intrare de unde începea un urcuș la deal, spre o biserică mai mare. În stânga noastră am observat un turnuleț din lemn.

„Aici trebuie să fie biserica Sf. Dumitru.”

În curtea mare a bisericii ne-au întâmpinat câțiva oameni care tocmai ieșeau de la o pomenire. Am intrat în vorbă cu ei și deja începusem să aflăm date despre istoria monumentului, Biserica de lemn din Bicazul Ardelean. Ne-au încurajat să o vizităm. Aproape imediat venise și preotul care ne-a zis să mai așteptăm puțin, iar după câteva momente a sosit o doamnă cu cheile bisericii. Ne-a întrebat de unde suntem și ne-a poftit în Sfântul lăcaș. Femeia a început să ne povestească câteva detalii istorice și unele care țineau de pictura și arhitectura bisericii, ba chiar ne-a zis și despre cealaltă bisericuță, unde ne oprisem noi prima dată, care nu este deschisă decât la hram, atunci când se face slujba, deci o dată pe an.

În timp ce doamna ne povestea, eu mă tot întorceam roată, pășeam când înainte, când înapoi, când în dreapta, când în stânga; nu mai știam unde să mă împart și cum pot să aflu cât mai multe despre ce vedeam. Aș putea zice că am vizitat destul de multe biserici, mănăstiri și schituri, din toată țara, dar așa ceva nu mai văzusem la nici unele. Am vrut să închid ușa de la intrare, când ce să văd…m-am mai uitat o dată, mai îndeaproape. Stăteam stană în fața picturii și mă întrebam – oare cum arată cu adevărat, oare așa e, oare e neagră….În timpul acesta, doamna care ținea cheile în mână, îmi spunea…”Da, este MOARTEA!”

Într-adevăr, era moartea, pictată în partea din stânga cum intrai. Continuam să urmăresc cu privirea, ușor nedumerită, picturile de pe pereții bisericii…încercam să deslușesc numele Sfintelor. Doamna îmi spune: “LITERE CHIRILICE! Partea femeiească este pictată în spate, iar partea bărbătească este pictată în față.”

Mă apropiasem din nou de peretele de la intrare și tot priveam, încercam să-mi dau seama, în timp ce o întrebam despre picturi. Mi-a aratat într-un colț…era pânză de in înmuiată în zer, pictată, lipită pe lemn cu ajutorul unei rășini… Recunosc că eram fascinată când auzisem de această tehnică, poate ar fi trebuit să-mi iau niște notițe. Bucăți de pânză care au rezistat istoriei și care poartă în țesătura lor sublimul sfințeniei, de câteva sute de ani.

– „Pictorul? Întreb eu, cine este?„

„Nu se cunoaște!”

Am trecut rând pe rând prin fața tuturor Sfinților până când am ajuns în centrul bisericii. Ridicasem privirea spre boltă și iarăși, rămăsesem cu ochii ațintiți asupra Sfântului Ilie cu carul și asupra serafimilor care păreau că se uită și ei la noi, ca niște adevărați străjeri ai lăcașului sfânt al lui Dumnezeu. Mă învârteam în loc, stând în mijlocul bisericii, privind de la un serafim la altul și admirându-le aripile solare. Printre ei, urmăream și motivele ce apăreau pe tot interiorul cupolei, printre care și frunzele de viță-de-vie și strugurii. Cu adevărat impresionant! Cu siguranță, despre această pictură a cupolei și nu numai, s-ar putea scrie o carte întreagă!

Aș fi vrut să petrec mai mult timp acolo și să pot afla despre fiecare pictură în parte, despre semnificația fiecărui simbol. Din păcate nu există un ghid special dedicat pentru această biserică. Informațiile pe care le-am aflat de la doamna cu cheile au fost suficiente pentru cele 10 minute petrecute înăuntru, însă acest lăcaș merită măcar o poveste de o jumătate de oră, care poate fi spusă la turiștii aflați în treacăt prin zonă…sau mai degrabă aș zice că ar trebui realizat un documentar!!! Mărturisesc totuși că, personal, aș fi vrut o poveste de măcar câteva ore!!!

La ieșire, doamna, în timp ce închidea, ne povestea și ne arăta ca ultim detaliu, cuiele de lemn folosite la îmbinările bisericii construită din lemn de tisă, care a aparținut chiar acelui loc.

Vă îndemn pe cei care sunteți în trecere prin Bicazul Ardelean, mai cu seamă, duminica sau în zilele de sărbătoare, să vizitați și această biserică, un monument istoric prea puțin cunoscut, chiar și pentru nemțeni, care, după unele surse datează din 1692, după altele, din 1795 sau din 1892.

Biserica din lemn “Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, pe care o aflăm în satul Telec, comuna Bicazu Ardelean, jud. Neamț), situată în Valea Pârâului Caprei (în partea de nord se află Muntele Mărului, în partea de SV se află Dealul Dosul Iancului, în partea de NV se află masivul Ceahlău, iar în partea de Est se află munţii Giurgeului), este o bijuterie pitorească, un valoros monument istoric național (cod LMI: NT-II-m-A-10590) și de arhitectură populară (cu influențe ardelenești), construit la sfârșitul sec. al XVII-lea (una dintre numeroasele biserici de lemn din jud. Neamț).

Această bisericuță din lemn de tisă se distinge prin picturile din interior (în stil bizantin), precum și prin câteva elemente arhitecturale (bolți decorate cu motive vegetale). Într-o armonie de culori calde, printre scenele pictate se remarcă: „Sfânta Treime şi căutarea de grijă a acesteia asupra oamenilor“, „Urcarea Sfântului Ilie la cer“, „Hora serafimilor“, ”Sânul lui Avraam”, ”Cerul cu Aștri” și reprezentarea morții.

Preotul slujitor, parohul Ionel Popoacă, relata: „Este pictată pe pânză de in îmbibată în zer de oaie. Cred că acesta avea calitatea de a apreta. Pânza a fost aplicată pe pereţii de bârnă cu ajutorul unei emulsii de var-pastă. Nu se ştie cu exactitate anul în care a fost pictată, dar se vede că majoritatea greco-catolică din zonă şi-a pus amprenta asupra stilului pictural, pentru că poate fi observată şi crucea romană, şi cea bizantină“.

Această biserică este a doua pictată integral în interior, din Ținutul Neamț, după cea de la Răpciuni (Ceahlău), care a fost strămutată la Muzeul Satului, în București. Scenele Înălţarea prorocului Ilie şi Judecata de Apoi sunt caracteristice bisericilor de lemn din Maramureş și de aceea se presupune că meșterul care a realizat pictura a lucrat atât în Moldova, cât și în Transilvania sau Maramureș.

Dumitru Agachi: „Pictura populară, însă păstrând reflexe vechi din pictura comnena (ochii, liniile nasului, gura), o pictură anterioară celei paleologe, mult mai cunoscute!”

Dintre icoanele care s-au păstrat în biserică amintim: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Ierarh Nicolae.

Se presupune că biserica a fost construită în anul 1795, cu toate că se mai menționează și o altă data într-un act al Bibliotecii Naționale de la Viena (Bicazul Ardelean aflându-se sub Imperiul austro-ungar), care ar trimite la construcția bisericii în anul 1692. Însă, așa cum este sculptat pe o bârnă din exteriorul bisericii, forma actuală a lăcașului datează din anul 1829, atunci când a fost și pictată. Anul 1829 este consemnat și într-un triptic scris cu litere chirilice și care este păstrat în altar.

Catapeteasma bisericii este cea originală, care s-a păstrat în stare bună; pe ancadramentul ușii de la pronaos se remarcă un cerc cu contur triplu având în interior simboluri liturgice precum soarele, luna și ciorchinele de struguri.

Ulterior, lângă biserică a mai fost construit un turn-clopotniță din lemn, chiar dacă s-a păstrat și turnul inițial.

***În satul Telec mai există și un al doilea monument istoric, o altă biserică din lemn, cu hramul ,,Înălţarea Sfintei Cruci” (care datează din anul 1880).

***Preotul Victor Barna, martir al neamului românesc.

Originar din Alba (n. 1883 – d. 23.01.1945), delegat la Marea Adunare Națională la 1918. Pe seama dragostei față de neam și a celei față de credința în Dumnezeu, preotul slujitor la biserica Sf. Mc. Dumitru, din satul Pârâul Caprei, com. Bicazu Ardelean (teritoriu care a fost cedat prin Dictatul de la Viena, în 1940) a fost arestat de către hortiști (1943) și dus într-un lagăr din Ungaria. Acesta îi îndemna pe oameni să nu renunțe la limba română și spera la ziua eliberării Ardealului de sub ocupația Ungariei. După multe suferințe îndurate în penitenciar, preotul a fost eliberat la Budapesta (1944); a luat un tren spre Arad, unde a ajuns direct la spital, fiind bolnav. În 1945 a trecut în neființă.

***Bisericile de lemn din jud. Neamț:

1. Bicazu Ardelean – Biserica Sf. M. Mc Dimitrie Izvorâtorul de Mir (1692/1795)

2. Bicazu Ardelean – Biserica Înălțarea Sf. Cruci (1880)

3. Agapia Veche – Biserica Sf. Ioan Botezătorul (sec. XIX)

4. Corni, Bodești – Biserica Sf. Ev. Ioan Bogoslovul (1783)

5. Crăiești, Bozieni – Biserica Sf. Cuv. Parascheva (1680)

6. Brusturi, Drăgănești – Biserica Sf. Voievozi (1806)

7. Bistricioara, Cheahlău – Biserica Sf. Voievozi (1831)

8. Ceahlău – Biserica Sfânta Ana (1830)

9. Cășăria, Dobreni – Biserica Sf. Voievozi (1832)

10. Cășăria, Dobreni – Biserica Mășcătești (sec. XVI)

11. Sărata, Dobreni – Biserica Sf. Dumitru (1752)

12. Hlăpești, Dragomirești – Biserica din sec. XVIII

13. Fărcașa – Biserica Sf. Cuv. Parascheva (1774)

14. Gura Văii, Girov – Biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1817)

15. Turturești, Girov – Biserica Adormirea Maicii Domnului (1825)

16. Topolnița, Grumăzești – Biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1598/1784)

17. Grințieș – Biserica Duminica Tuturor Sfinților (1793)

18. Hangu – Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel (1824/1900)

19. Chirițeni, Hangu – Biserica Sf. Ier. Nicolae (1829/1959)

20. Icușești – Biserica Sf. Voievozi (sec. XIX)

21. Bătrânești, Icușești – Biserica Sf. Voievozi (1809)

22. Boiștea, Petricani – Biserica Adormirea Maicii Domnului (1842)

23. Piatra Neamț – Biserica Adormirea Maicii Domnului (1776)

24. Sărata, Piatra Neamț – Biserica Buna Vestire (1787)

25. Văleni, Piatra Neamț – Biserica Schimbarea la Față (1774)

26. Piatra Șoimului – Biserica Sf. Ioan Teologul (1792)

27. Luminiș, Piatra Șoimului – Biserica SF. Petru și Pavel (sec. XVIII)

28. Baboiești, Pipirig – Biserica Sf. Vasile (1829)

29. Pipirig – Biserica Sf. Nicolae (1807)

30. Ciurea, Poienari – Biserica Adormirea Maicii Domnului (1792)

31. Pâncești, Poienari – Biserica Sf. Voievozi (1802)

32. Galu, Poiana Teiului – Biserica Sfinții Arhangheli (1818)

33. Petru-Vodă, Poiana Teiului – Biserica Sf. Arh. Mihail și Gavriil (1990)

34. Petru-Vodă, Poiana Teiului – Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe (1762)

35. Poiana Largului, Poiana Teiului – Biserica Buna Vestire (1741)

36. Poiana Largului, Poiana Teiului – Biserica Sf. Trei Ierarhi (1802)

37. Poloboc, Rediu – Biserica Buna Vestire (sec. XIX)

38. Slobozia, Roznov – Biserica Sf. Dumitru (1816)

39. Sagna – Biserica Sf. Ier. Nicolae (sec. XVII)

40. Luțca, Sagna – Biserica Sf. Voievozi (1709/1910)

41. Bârjveni, Secuieni – Biserica Sf. Voievozi (1866-1873/1902)

42. Poenile Oancei, Stănița – Biserica Sf. Voievozi (1804/1927)

43. Tarcău – Biserica Duminica Tuturor Sfinților (1832)

44. Blebea, Târgu-Neamț – Biserica Sf. Gheorghe (1836-1841)

45. Țibucani – Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului (1764/1859)

46. Vânători-Neamț – Biserica Schimbarea la Față (schit Sihla, 1763)

47. Vânători-Neamț – Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (1813)

48. Vânători-Neamț – Biserica Acoperământul Maicii Domnului, schitul Pocrov (1706)

49. Vânători-Neamț – Biserica schitului Icoana Veche

50. Vânători-Neamț – Biserica Acoperământul Maicii Domnului, schitul Icoana Nouă (1714)

51. Râpa lui Coroi, Vânători-Neamț – Biserica schitului Sf. Daniil Sihastrul (1996)

***“Dumnezeu a trimis pe pământ pe Adam și Eva, pe Noe și familia lui, pe patriarhi, pe profeți, pe Petrache Lupu. Aceștia au dat oamenilor învățături bune și îndrumări sănătoase. […] Sunt și astăzi trimiși ai lui Dumnezeu. La noi în țară este Petrache Lupu de la Maglavit.” (Preot Gh. Verșescu, 1943)

***Bicazu Ardelean: geografie și istorie

Suprafața comunei este de 117 kmp, iar populația este puțin peste 4000 locuitori;
3 sate componente: Bicazu Ardelean, Ticoș și Telec;
Situată în NV jud. Neamț, în bazinul hidrografic al văii Bicazului, în Carpații Orientali, la granița dintre Moldova și Transilvania;
Se învecinează cu localitățile Grințies, Ceahlău, Tulgheș, Tașca și Bicaz Chei;
Varietate peisagistica: arii naturale protejate, Parcul Național Ceahlău și Cheile Bicazului-Hășmaș;
Primele atestări documentare datează de pe vremea lui Alexandru cel Bun (sec. XV), Aron Vodă (sec. XVI, 28 iulie 1593) și Vasile Lupu (sec. XVII, 17 august 1642);
Comuna a fost arondată districtului Gheorghieni, aflându-se sub ocupația Imperiului Austro-Ungar până în anul 1918;
Conform Tratatului de la Trianon, 4 iunie 1920: teritoriul anterior ocupat trece la România;
În anuarul Socec (1925) este consemnată comuna cu numele românesc Bicaz (aprox. 7000 locuitori), în Tulgheș, jud. Ciuc;
Sub ocupație horthistă în perioada 1940-1944: teritoriul aparține Ungariei;
Teritoriul revine României după 23 august 1944;
1950: comuna Bicazu Ardelean făcea parte din Regiunea Bacău, raionul Piatra Neamț;
1968: comuna Bicazu Ardelean făcea parte din județul Neamț.