„Noi am rămas în glie/Şi devenim pădure,/Şi devenim recolte,/Să vă hrănim pe voi,/Şi temelia ţării/S-o întărim cu oase/Şi iubitori de pace,/Şi vrednici de război./Cu tot ce năzăreşte/Din firea noastră veche,/Dăm Romelor de ştire,/Prin ierburi murmurând,/Că numai oboseala/Ne-a aşezat sub scoarţă,/Dar dacă e nevoie/Ne vom scula oricând.” (Adrian Păunescu – Din nou, Dacii liberi)